Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Învăţătura pe care o primim duminică de duminică de la Isus Cristos, ascultând sfânta evanghelie se deosebeşte prin simplitate comparativ cu alte învăţături pe care le asimilăm destul de greu din cauza complexităţii de conţinut şi mai ales de limbaj cu care ni se prezintă. Intenţia Mântuitorului nostru este ca mesajul său, fiind tuturor accesibil, să fie aplicat în viaţă de către toţi.
Acest lucru pare însă să nu se reflecte chiar atât de limpede în evanghelia de astăzi: ascultarea parabolei administratorului necinstit care îşi asigură viitorul prin recurgerea la escrocherie şi atitudinea pe care o are Isus la adresa lui ne-ar putea şoca şi conduce la următoarea concluzie: felul lui de a lucra este permis şi întrucâtva încurajat de Isus, căci el laudă strategia administratorului, care încearcă într-un chip disperat însă cu deplin control asupra situaţiei, să se sustragă de la munca josnică şi de la ruşinea cerşitului care îl aşteaptă după concediere (prin mijloace reprobabile).
Despre un asemenea om am spune, privind omeneşte lucrurile, că este un risipitor, un parvenit, că vrea să-şi păstreze confortul şi comoditatea pe seama averii celuilalt, că recurge la soluţii meschine dintr-un egoism care îi transformă pe ceilalţi în instrumente. Dar dintr-un alt unghi de vedere, putem să-l caracterizăm pe administrator ca fiind un om deştept, descurcăreţ, unul care ştie să se strecoare, să fenteze acea parte a vieţii care cere muncă multă, constantă, consecvenţă, perseverenţă, şi mai presus de toate, loialitate. În acelaşi timp, nu putem să nu recunoaştem şi să apreciem chiar spiritul lui de orientare, precauţia, previzibilitatea clară cu privire la condiţia lui viitoare, acţiunea promptă şi eficientă, siguranţa deciziilor gândite rapid, fără tărăgănare: "Ştiu ce voi face", spune el la un moment dat. Tocmai aceste calităţi le apreciază Isus Cristos la acest administrator. Se poate întâmpla ca o poveste sau o pildă să vorbească uneori mai mult prin ceea ce nu doreşte să spună. Şi totuşi, ceea ce nu se poate pierde din vedere, aspectul subtil, iese până la urmă cu multă forţă în relief. Nu ne oprim asupra a ceea ce ne place sau ne sare nouă în ochi, ci la aspectul pe care ni-l indică învăţătorul nostru. Isus nu ne sugerează nicidecum să fim înşelători sau nedrepţi. El nu poate fi adversarul credinţei sale, şi deci nici învăţăturii profetului Amos pe care îl cunoştea şi care, iată, astăzi denunţă cu vehemenţă corupţia negustorilor, profitul necinstit, exploatarea celor săraci, lucruri atât de prezente în societatea timpului său. Înaintea lui Dumnezeu aceste moduri de comportament nu găsesc sub nici o condiţie şi niciodată justificare.
Ne întrebăm, aşadar: cu ce scop ne prezintă Isus o asemenea parabolă? Pentru a arăta că fiii veacului acestuia, în generaţia din care fac parte, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.
În apoftegmele părinţilor deşertului, adică în cugetările călugărilor deşertului, se povesteşte despre un călugăr egiptean care, întâlnind o femeie de faimă foarte proastă, dar foarte bine îmbrăcată, izbucneşte în plâns. Celui care îl întreabă de ce are aşa o reacţie, îi dă următorul răspuns: "Această femeie consacră, pentru a plăcea bărbaţilor, mai multă energie decât folosesc eu pentru a-i plăcea lui Dumnezeu".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, suntem nevoiţi să recunoaştem că în probleme de credinţă nu arătăm prea mult interes sau îndemânare, cum se întâmplă în problemele lumeşti. Avem iniţiative şi soluţii inteligente pentru îmbunătăţirea calităţii lucrurilor de care ne folosim, pentru mărirea confortului vieţii, ştim să ne rezolvăm cu perspicacitate dificultăţile, dovedim multă creativitate şi fantezie când e vorba de binele nostru material. Dar când e vorba de cele sfinte? De slujirea lui Dumnezeu? Aici devenim mai apatici, acceptăm cu uşurinţă şi fără prea multe remuşcări compromisul, dedicăm puţin timp rugăciunii, ne mulţumim cu puţine fapte de caritate. Isus Cristos ne vrea însă activi, pricepuţi, energici, isteţi şi în treburile care-l privesc pe Dumnezeu, vrea să fim chibzuiţi în gestionarea lucrurilor care ne hotărăsc destinul, nu cel pământesc, ci acela veşnic.
Credinţa ne asigură că ne vom prezenta odată înaintea lui Dumnezeu şi el ne va întreba cu privire la viaţa şi faptele noastre. Va fi clipa în care va trebui să dăm socoteală asemenea acestui administrator. Trebuie să ne gândim ce va fi cu noi când vom înceta să mai fim administratorii acestui pământ. De aceea, Domnul şi învăţătorul nostru, Isus, vrea să ne încurajeze să lucrăm chiar şi cu "mamona" nedreaptă, pentru a ne câştiga locuinţele veşnice. Mamona semnifică banii câştigaţi în mod necinstit, dar ea poate fi şi imaginea unui drum de viaţă care include eşecul şi alegerile greşite. Isus, voind să ne pună în gardă, are grijă să ne arate influenţa negativă pe care o au asupra noastră bunurile, bogăţiile, ceea ce posedăm. Ele pot să capete pentru noi aceeaşi valoare ca şi relaţia noastră cu Dumnezeu, sau, mai rău, chiar să elimine relaţia cu Dumnezeu din sufletul nostru. Riscul cel mai mare din partea bogăţiilor este acela de a ne strâmta într-atât privirea încât în orizontul nostru nu ne mai vedem decât pe noi înşine şi interesele noastre.
Într-o zi s-a prezentat la un rabin un om care nu se putea dumiri de ce bogăţiile îngreunează atât de mult accesul în împărăţia lui Dumnezeu. Şi rabinul, fără să-i aştearnă prea multe teorii, îl chemă pe om la fereastră şi îl întrebă ce vede. "Păi, ce să văd? Ce vezi şi tu - îi răspunse acesta. Oameni în mişcare, copii ţinuţi cu afecţiune în braţe de mamele lor, natura, copacii înverziţi, păsările". "Foarte bine - îi spune rabinul. Acum priveşte într-o oglindă şi spune-mi pe cine vezi". "Acum mă văd pe mine însumi" - îi spuse acesta. "Vezi tu - continuă rabinul - ajunge numai puţin argint împrăştiat pe sticlă şi tu nu te mai ai decât pe tine înaintea ochilor. Gândeşte-te ce se poate întâmpla când ai mult mai mult decât această nesemnificativă valoare!" Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, Isus ne îndeamnă să ne slujim de mamona, să ne folosim de ea, dar nu să îi slujim ei, căci îl eliminăm pe Dumnezeu din viaţa noastră: nu putem diviza serviciile noastre, o parte către Dumnezeu şi o parte către bogăţii. Dumnezeu ne vrea pentru el însuşi... Să lucrăm, aşadar, cu toate capacităţile, cu toate eforturile şi ingeniozitatea noastră nu doar pentru viitorul nostru pământesc, acel "mâine" temporar, cât mai ales pentru acel "mâine" al veşniciei, pentru a da o socoteală bună înaintea lui Dumnezeu de tot ce am făcut!
