Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Dacă vizitaţi Ţara Sfântă, există un muzeu care atrage imediat atenţia multor persoane, turişti şi pelerini. Se află pe drumul dintre Ierusalim şi Ierihon, acelaşi drum menţionat în evanghelia de astăzi. Muzeul deţine diferite artefacte religioase şi mozaicuri. Dar ceea ce poate fi cel mai interesant este faptul că se află deasupra unei săpături arheologice. Sub muzeu este temelia unei vechi han, care datează din epoca bizantină şi, posibil, chiar mai veche. Numele muzeului spune totul: se numeşte Hanul Bunului Samaritean.
Acest fapt ne-ar putea determina să ne întrebăm: De unde provine pilda din evanghelia de astăzi? Ar putea avea o bază de adevăr? A fost martor Isus la un asemenea gest de bunătate sau a auzit despre aceasta?
Este imposibil să ştim precis. Şi, desigur, nu este important dacă parabola este literalmente adevărată. Ceea ce contează în parabola bunului samaritean este adevărul mai mare cuprins în mesajul lui Cristos, precum şi răspunsul la întrebarea obsedantă: "Cine este aproapele meu?"
Această parabolă alături de cea a fiului risipitor sunt printre paginile cele mai frumoase şi de durată din evanghelie. Le ştim atât de bine, încât sunt o parte din limbajul nostru. "Bunul samaritean" este sinonim cu milostivirea, caritatea, bunătatea. Scrieţi pe "Google" sintagma "bunul samaritean" şi veţi obţine aproape patru milioane de adrese de internet. Parabola este un apel la compasiune şi solidaritate cu toţi cei care suferă.
Şi, de asemenea, ştim cu toţii personajele implicate. Victima neajutorată, fără nume, însângerată pe marginea drumului, levitul, preotul şi, desigur, samariteanul, a cărui inimă generoasă i-a meritat titlul de "bun".
Dar aş vrea să propun un alt mod de abordare a acestei parabole.
Pilda "bunul samaritean" este despre caractere diferite şi tipuri de persoane. Mai este vorba, de asemenea, despre un drum, o călătorie pe un traseu periculos şi dificil, prin teritoriul uneori necunoscut. Este vorba despre durerea cu care ne întâlnim şi despre suferinţa pe care o răbdăm. Este vorba despre ceea ce se întâmplă cu noi şi despre cei pe care-i întâlnim.
În cele din urmă, cred că "bunul samaritean" ne vorbeşte despre o călătorie şi despre alegerile pe care le face omul de-a lungul drumului său de viaţă. Această poveste este o parabolă nu doar de gândire şi de compasiune. "Bunul samaritean" este, de asemenea, o parabolă despre viaţă şi despre cum o trăim.
Aici este aventura umană, experienţa umană, de-a lungul unui drum cu suişuri şi coborâşuri, cum este cel de la Ierusalim la Ierihon.
Uneori nu ne gândim la aceasta, dar există un drum pentru fiecare dintre noi într-un moment sau altul. Suntem cu toţii în această călătorie. În parabolă, locurile de plecare şi de sosire nu sunt atât de importante; în mod semnificativ, niciodată nu se spune care dintre personaje ajunge, de fapt, la destinaţia finală. Ceea ce contează, în schimb, este călătoria.
Şi ceea ce contează pe drum - drumul nostru - este ceea ce întâlnim de-a lungul drumului. Cum tratăm persoanele pe care le întâlnim? Le-am observat deja? Le evităm? Reacţionăm ca şi cum acestea nu există? Sau poate le vedem, cu toate rănile şi cicatricele lor? Îl vedem pe vecinul, pe aproapele nostru în nevoie?
Pentru că toţi avem rănile noastre; cu toţii avem nevoie de adăpost. Acest loc ar putea fi un han. Ar putea fi o biserică. Acesta ar putea fi braţele cuiva care adăposteşte, ca prieten sau membru al familiei. Sau este posibil să nu fie deloc un loc. Uneori, cei mai rezistenţi pereţi ai unei vieţi sunt făcuţi din milă şi cel mai puternic acoperiş este cel construit din iubire. O astfel de construcţie este cea mai frumoasă dintre toate.
Aceste locuri de oprire, aceste adăposturi, sunt, de asemenea, parte a călătoriei.
Şi tot astfel sunt alegerile pe care le facem de-a lungul drumului. O alegere de a sta pe margine sau de a ne implica. O alegere de a rămâne în zonele noastre de confort sau de a asuma un risc. O alegere de a păstra ceva în curs de desfăşurare sau de a ne opri, aplecându-ne pentru a bandaja rănile unui om căzut.
"Bunul samaritean" a fost parabola favorită a lui Martin Luther King jr., pastor baptist nord-american, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite, cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace (1964), asasinat în anul 1968. Cu o seară înainte de a fi ucis, el a vorbit, de fapt, chiar despre această pagină evanghelică din duminica de azi, ca parte din discursul său în faţa greviştilor din domeniul sănătăţii publice, discurs pe care îl intitulase: "Am fost pe vârful muntelui".
El a încadrat pilda într-un mod frumos şi foarte uman. Marin L. King a pus problema astfel: Şi preotul şi levitul, când l-au văzut pe cel căzut, s-au gândit imediat la tâlharii care l-au atacat. Strada aceasta era periculoasă, iar bandiţii atacau frecvent. În mintea preotului şi a levitului probabil că a apărut acest gând: Acest om este o victimă a bandiţilor. Aceştia poate că sunt încă prin preajmă: dacă mă opresc, mă vor ataca şi pe mine. Aşa că întrebarea pe care preotul şi-a pus-o, şi probabil la fel şi levitul, a fost aceasta: "Dacă eu mă opresc pentru a-l ajuta pe acest om, ce se va întâmpla cu mine?" Dar apoi bunul samaritean a venit, s-a oprit şi a transformat complet întrebarea. "Dacă eu nu mă opresc pentru a-l ajuta pe acest om, ce se va întâmpla cu el?"
Aceasta, cred, este semnul distinctiv al adevăratei compasiuni. Aceasta este iubirea creştină adevărată. Şi acesta este modul în care suntem chemaţi să răspundem pentru cei pe care îi întâlnim pe drumul nostru, al vieţii noastre, indiferent de destinaţia spre care ne-am îndrepta.
Isus a spus la finalul povestirii: "Du-te şi tu la fel!" Hanul Bunului Samaritean ne aşteaptă.
El ne spune să mergem şi să fim milostivi. Du-te şi îngrijeşte! Du-te şi ia asupra ta povara problemelor unui străin!
Important este să mergem, să riscăm uneori să vedem ceea ce nu am vrea să vedem, să ieşim din zona proprie de confort. Să îndrăznim să iubim!
Ultimele cuvinte ale parabolei sunt instrucţiunile lui Cristos într-o lume care este de multe ori prea timidă, prea indiferentă, prea precaută sau prea speriată. Treci peste toate, ne spune Isus. Începe călătoria. Lasă propriul Ierusalim şi fă călătoria ta spre Ierihon, cu o inimă care poate fi schimbată spre compasiune.
Samariteanul a făcut aceasta şi a salvat o viaţă şi, foarte probabil, şi-a salvat propriul său suflet.
Du-te, spune Isus: "Du-te şi fă şi tu la fel!"
14 iulie 2013
