Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu această celebrare, din Duminica Floriilor, intrăm în Săptămâna Sfântă, Săptămâna Mare în care Biserica ne va conduce la celebrarea misterului ce stă la baza credinţei noastre: patima, moartea şi învierea lui Cristos pentru noi!
Săptămâna Sfântă pe care o inaugurăm cu amintirea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, pentru a merge la săvârşirea Paştelui său, şi al nostru în acelaşi timp, este timpul favorabil pentru noi toţi pentru a înţelege cine este cu adevărat Dumnezeu pentru noi şi, în acelaşi timp, să înţelegem rostul suferinţelor lui Cristos.
Deseori auzim cântându-se Christus vincit! Christus regnat! - Cristos învinge! Cristos domneşte! Dar care este triumful lui Dumnezeu? Desigur că este total diferit de cum ni-l imaginăm noi. Pentru a înţelege drumul triumfului lui Dumnezeu, să medităm sensul evenimentelor din această zi.
Să privim mai întâi cum se comportă mulţimea de oameni. Mulţumea de oameni! Ea strigă, cântă, se roagă, dar mulţimea este totdeauna ambiguă. Astăzi aclamă, mâine blestemă. Astăzi exaltă, şi mâine ridică pumnul împotrivă. Mulţimea trezeşte teamă: îşi schimbă prea uşor atitudinea.
Şi noi? Credinţa noastră? Răspunsul nostru faţă de Cristos? Nu este suficientă o rugăciune, nu este de ajuns o Liturghie, nu ajunge o faptă de caritate pentru a fi creştini.
Isus a spus: "Cine va fi statornic până la sfârşit se va mântui" (Mc 13,13). Şi încă mai spune: "Cine pune mâna pe plug şi apoi se uită înapoi, nu este vrednic de mine" (Lc 9,62).
Adevăratul creştin este cel care merge după Cristos: cu fidelitate şi cu perseverenţă! Dar care este drumul lui Cristos? Să privim la comportamentul lui Isus. Isus îl respinge pe Satana, când acesta îi propune drumul puterii: pentru că Dumnezeu nu învinge prin putere! Isus fuge când oamenii, după minunea înmulţirii pâinilor, vor să-l proclame rege: fuge, pentru că Dumnezeu nu învinge în acest mod! Isus îl mustră pe Petru, când acesta încearcă să-l abată de la drumul Ierusalimului; şi Isus merge hotărât spre Ierusalim, spre cruce: pentru că acesta este drumul lui Dumnezeu, drumul triumfului său!
Şi astăzi noi privim la Isus care intră în Ierusalim: de acum este aproape ceasul său, ceasul mult aşteptat! El se prezintă umil, plin de bunătate, paşnic, aparent slab. Aşa ne-a învăţat Isus, că marea putere a lumii este bunătatea: adevăratul om puternic este omul bun; adevăratul om puternic este cel care a învins violenţa înlăuntrul său; învingător este cel care îşi dă viaţa pentru alţii şi cel care ia viaţa altora.
Noi am primit lecţia sa? Noi mergem pe drumul său?
Dar în pătimire nu este numai Isus; sunt şi alte personaje care se evidenţiază în raport cu Isus. Este Pilat: un om nehotărât, pentru că este gol pe dinăuntru. Cine este lipsit de idealuri, cu uşurinţă poate condamna... chiar şi pe Cristos: ieri şi astăzi! Este apoi Petru: un om nehotărât, pentru că este slab. Slăbiciunea este periculoasă: este terenul trădării. Şi astăzi, mai mult ca în alte vremuri, slăbiciunea te doboară: în timpurile noastre fidelitatea faţă de Dumnezeu se plăteşte cu eroism. Este şi Iuda: unul care este decis pentru a face răul, pentru că orgoliul este cancerul sufletului, mândria este rădăcina oricărei forme de violenţă. Orgoliul este un rău atât de răspândit; orgoliul este începutul iadului! O întâlnim şi pe Maria: o persoană hotărâtă în bine până la cruce, pentru că Maria este smerită cu inima. În scenariul patimii lui Cristos, Maria îşi arată mărinimia ei. Ne vin în minte cuvintele profetice ale Elisabetei: "Fericită tu, cea care ai crezut" (Lc 1,45). Sunt apoi mai marii preoţilor: oameni care cunoşteau foarte bine Sfânta Scriptură, dar nu le cunoşteau spiritul lor; oameni care foloseau Biblia pentru propriile lor avantaje, în timp ce ei ar fi trebuit să le folosească în scopul convertirii lor.
Care este personajul în care ne regăsim? Patima lui Isus continuă. Cine suntem noi astăzi în patima Domnului?
Poate ne regăsim uneori în comportamentul lui Pilat, alteori în cel al lui Petru, uneori în cel al lui Iuda sau în cel al mai marilor preoţilor...
Iată o propunere şi un angajament pentru noi toţi: să urmăm comportamentul Mariei; să ne facem smeriţi şi cu ea să-l urmăm pe Mântuitorul pe Calea crucii: calea victoriei lui Dumnezeu şi calea victoriei noastre.
Această Săptămână Sfântă să ne ajute să ajungem la marea vigilie pascală cu dorinţa de a pătrunde mai mult în misterul de iubire al lui Dumnezeu, să ne convertim la el şi să ne întărim din nou credinţa în el care, în Botez, ne-a făcut pentru totdeauna noi creaturi! Amin.
