Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În celebrările din această Duminică a Floriilor, cu care începem Săptămâna Sfântă, ne unim cu mulţimile care, pline de bucurie, l-au însoţit pe Isus Cristos la intrarea sa în Ierusalim. Îl lăudăm pe Cristos Domnul, cu glas puternic, pentru toate minunile sale. Da, şi noi am văzut şi continuăm să vedem minunile lui Cristos: cum el a chemat atâtea persoane să renunţe la comodităţile vieţii pentru a se dedica tuturor celor suferinzi; cum el dă curaj atâtor oameni să se opună violenţei şi minciunii, pentru a face să triumfe adevărul; cum el, atât de discret, trimite oameni să facă bine altora, să aducă împăcare acolo unde este ură, să aducă pace acolo unde este duşmănie.
De 25 de ani, în Duminica Floriilor celebrăm şi Ziua Mondială a Tineretului, dorită de venerabilul papă Ioan Paul al II-lea. Biserica ne invită să ne rugăm pentru tineri, iar pe tineri îi invită să îl urmeze pe Cristos, căutând nu cele trecătoare, ci însăşi viaţa veşnică.
Meditând momentul important al intrării lui Isus în Ierusalim descoperim, în primul rând, că experienţa lui Cristos, care mai întâi este aclamat şi apoi răstignit, este experienţa întregii Bisericii de-a lungul timpului şi este şi experienţa vieţii fiecăruia dintre noi. În al doilea rând este cazul să ne întrebăm dacă, într-adevăr, Cristos, Fiul lui David, este regele vieţii noastre; dacă îl aclamăm numai prin cuvinte sau cu întreaga noastră existenţă. În al treilea rând trebuie să realizăm că avem nevoie permanent să purificăm credinţa noastră. Încercăm să medităm împreună aceste puncte.
1. Cristos este primit triumfal în Ierusalim şi este aclamat: "Binecuvântat cel ce vine, regele, în numele Domnului!" (Lc 19,38). Dacă s-ar fi întâmplat astăzi această primire, ar fi fost, probabil, ca la decernarea premiilor de la Cannes: covor roşu, mulţime de camere de luat vederi, fotografii etc. Nu peste mult timp însă strigătul mulţimii se preschimbă în: "Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!" Este experienţa pe care a făcut-o întreaga Biserică în cei peste două mii de ani: a strălucit în predicarea cuvântului lui Dumnezeu şi a fost lovită de cuvinte pline de ură şi de calomnie; s-a aplecat asupra celor mai nevoiaşi şi a fost trădată şi de cei mai umili şi de cei mai puternici, a indicat drumul pentru atâtea generaţii, dar în ea s-au găsit şi atâtea persoane care au rătăcit. Este minunat să te găseşti într-o barcă, precum Biserica, lovită de atâtea furtuni, ştiind sigur că nu se va scufunda, că puterile Celui Rău nu o vor birui. Însă, aşa cum spunea marele teolog Yves Congar, în barca Bisericii toţi suntem echipajul, nimeni nu este pasager.
Experienţa lui Cristos o trăim şi noi! Uneori ne este atât de uşor să îl urmăm pe Cristos, iar alteori rătăcim seduşi de alte idei; în unele momente îl punem pe Isus în centrul vieţii noastre, iar alteori urmărim false indicatoare fără să ştim destinaţia; sunt acele trăiri în care parcă suntem pe muntele Tabor contemplând gloria lui Cristos, iar alteori ne regăsim abandonându-l din comoditate sau din frică!
Cristos nu se lasă sedus de aclamaţiile mulţimii şi intră glorios în Ierusalim pentru că acolo este crucea dăruirii sale, acolo îşi va împlini misiunea, acolo va trăi actul suprem de iubire.
2. Privind la convingerea cu care Cristos se îndreaptă spre Golgota, ar trebui să ne întrebăm şi noi dacă suntem convinşi de credinţa noastră. Evanghelistul Ioan povesteşte că, după intrarea lui Cristos în Ierusalim, unii greci, care au venit să se închine de sărbători, l-au rugat pe Filip: "Vrem să-l vedem pe Isus" (In 12,21). Evanghelistul nu ne spune dacă Isus i-a întâlnit pe acei greci, dar redă răspunsul lui Cristos care merge mult mai departe: "A venit ceasul ca Fiul Omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce mult rod. Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o păstrează pentru viaţa veşnică" (In 12,23-24). Aceasta este legea fundamentală a existenţei umane!
Noi vrem cu adevărat în viaţa noastră să îl vedem pe Cristos? Suntem capabili să renunţăm la noi înşine pentru binele aproapelui? Este caracterizată viaţa noastră de dăruire, disponibilitate, dragoste de adevăr, sacrificiu? Îl căutam pe Cristos sau, în trăirea credinţei, căutăm doar liniştea noastră sau "anestezierea" conştiinţei?
3. Ne dăm seama cât de mult trebuie să ne purificăm viaţa de credinţă! Evanghelistul Matei ne spune că Isus, după ce intră în Ierusalim, se duce la templu. Dar acolo unde trebuia să fie locul întâlnirii cu Dumnezeu întâlneşte comercianţii de animale şi schimbătorii de bani care ocupau cu afacerile lor locul de rugăciune. E adevărat, animalele de vânzare erau pentru jertfele de la templu, iar pentru că în templu nu se puteau folosi monedele pe care erau reprezentate chipurile imperatorilor romani, acestea trebuiau schimbate în monede care nu aveau imagini idolatrice. Astfel, locul de rugăciune a devenit loc de afaceri. Cristos reacţionează şi, cu un gest profetic, restabileşte ordinea justă.
Acest eveniment trebuie să ne pună pe gânduri, mai ales acum când ne îndreptăm spre marea sărbătoare a Paştelui: Credinţa noastră este atât de pură încât cei care îl caută pe Dumnezeu să poată întrezări lumina credinţei? Nu ne lăsăm dominaţi de unii idoli care stau "foarte bine" în inima noastră pe lângă Dumnezeu cel unic şi adevărat? Ce anume ar trebui Cristos să alunge cu biciul său din viaţa noastră?
Meditând la momentul intrării lui Isus în Ierusalim ne dăm, aşadar, seama că şi viaţa noastră are multe suişuri şi coborâşuri. În acest carusel al vieţii, pentru a nu ne îndepărta de Dumnezeu, trebuie să alimentăm permanent dorinţa de a-l vedea pe Isus. Această dorinţă trebuie să fie mereu purificată pentru ca trăirea credinţei noastre să ne îndrepte spre viaţa veşnică.
Viaţa veşnică este şi în centrul Celei de-a XXV-a Zi Mondială a Tineretului, pe care o celebrăm în această Duminică a Floriilor. Tema aleasă de papa Benedict al XVI-lea este: "Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" (Mc 10,17). Sunt cuvintele tânărului bogat care îl întâlneşte pe Isus. În mesajul pe care l-a adresat tinerilor, papa spune: "În tânărul din evanghelie, putem vedea o condiţie foarte asemănătoare cu aceea a fiecăruia dintre voi. Şi voi sunteţi bogaţi în calităţi, în energii, în vise, în speranţe: resurse pe care le posedaţi din belşug! Însăşi vârsta voastră constituie o mare bogăţie nu numai pentru voi, ci şi pentru ceilalţi, pentru Biserică şi pentru lume". Aceste cuvinte arată încrederea pe care Sfântul Părinte o are în tineri; este încrederea lui Cristos care îi iubeşte; este încrederea Bisericii care se îngrijeşte de formarea lor. Pe aceştia, papa îi îndemnă să nu se lase seduşi de realităţile pământeşti, ci, răspunzând chemării lui Cristos la viaţa de Preoţie, la viaţa consacrată sau la viaţa de Căsătorie, să îşi îndrepte privirea şi întreaga existenţă spre viaţa veşnică: "A ne întreba cu privire la viitorul definitiv care-l aşteaptă pe fiecare dintre noi - spune Sfântul Părinte - dă sens deplin existenţei, deoarece orientează proiectul de viaţă spre orizonturi nu limitate şi trecătoare, ci largi şi profunde, care ne fac să iubim lumea, de Dumnezeu însuşi aşa de mult iubită, să ne dedicăm dezvoltării ei, dar întotdeauna cu libertatea şi bucuria care se nasc din credinţă şi din speranţă... Isus îi aminteşte tânărului bogat cele zece porunci, condiţii necesare pentru «a moşteni viaţa veşnică». Ele sunt puncte de referinţă esenţiale pentru a trăi în iubire, pentru a deosebi în mod clar binele de rău şi a construi un proiect de viaţă solid şi durabil". Papa nu ezită să le spună tinerilor: "Avem nevoie de voi!" Să ne însuşim această atitudine faţă de tineri, privindu-i mereu din perspectiva speranţei, ca fiind plini de resurse şi nu doar de probleme.
Aclamarea lui Cristos ca regele nostru să ne dispună să celebrăm cu sfinţenie Săptămâna Sfântă şi solemnitatea Învierii Domnului nostru Isus Cristos care ne oferă în dar viaţa veşnică. Amin.
