Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem în a doua duminică din Advent, a doua etapă a drumului nostru, care va dura patru săptămâni.
Textul evanghelic de astăzi este luat din capitolul trei al Evangheliei după sfântul Luca, în care ni se vorbeşte despre începutul vieţii publice a lui Isus, începutul ministeriului său public. Ştiţi că Luca dedică primele două capitole ale evangheliei sale copilăriei lui Isus. Cu capitolul trei începe predica lui Isus, predica lui Ioan Botezătorul. Şi aş vrea să meditez împreună cu dumneavoastră asupra modului în care Luca prezintă acest început al predicii lui Isus. El începe cu o serie de nume. Ce vor să spună toate aceste nume? Din punct de vedere istoric, probabil, ştiţi, ce s-a întâmplat atunci când a murit Irod cel Mare. Întregul regat a fost cucerit de către romani şi întregul teritoriu al Palestinei a fost împărţit în patru părţi: o parte a fost încredinţată lui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare, iar celelalte părţi au fost încredinţate altor trei tetrarhi. Tetrarh înseamnă guvernator asupra unui sfert din regat. Ulterior Arhelau, crud ca şi tatăl său, dar fără abilităţi de conducător, a fost destituit şi în locul său a fost numit un alt guvernator, un guvernator roman. Ştim că în timpurile lui Isus, atunci când a murit Isus, era guvernator un procurator roman şi numele l-am auzit şi astăzi: Ponţiu Pilat. Luca face toată această descriere istorică, Irod, Filip, Lisania, arhiereii Ana şi Caiafa, încercând să plaseze din punct de vedere istoric foarte precis. Parcă ar vrea să precizeze anul în care au loc aceste evenimente. De fapt e vorba de anul 28-29, după Cristos. Ce vrea să ne spună Luca dându-ne această descriere precisă? Poate că vrea să încadreze şi din punct de vedere istoric aceste evenimente. Însă, nu aceasta este intenţia. Vrea să ne spună un alt lucru, care are mai mare legătură cu Isus. Ce se întâmpla în Palestina, în ţara lui Isus? Erau prezenţi cuceritorii romani. Şi prezenţa lor nu era o prezenţă superficială, ca un fel de conducere care să fie numai un supervizor. Prezenţa lor era foarte puternică, apăsătoare, am putea spune chinuitoare. Erau prezenţi într-o manieră foarte puternică. E adevărat, guvernatorii erau din partea locului, dar erau întotdeauna dependenţi de Roma. Erau o dominaţie foarte puternică din partea romanilor în acel moment şi în acel loc precis. Aşadar, se aştepta un răscumpărător. Iată punctul fundamental. Se aştepta un eliberator. Un eliberator care să elibereze de ce anume? Luca pare să spună aici: speranţa cea mai puternică, aceea pe care Răscumpărătorul, Mântuitorul, Eliberatorul avea să o aducă era, înainte de toate, eliberare de toate acestea, de puterea politică, de puterea de sclavie, de puterea economică, de tot acest ansamblu de asupriri, Mesia trebuia să-i elibereze.
Şi încă un alt amănunt în acest text evanghelic. Luca scrie evanghelia prin anul 70, după Cristos. Ştiţi că în anul 70 templul din Ierusalim a fost distrus definitiv de către romani. Deci, atunci când scrie Luca evanghelia sa şi, să spunem aşa, reparcurge toate aşteptările poporului lui Israel, Luca ştie nu numai că Isus a fost condamnat la moarte şi ucis, executat de către romani, ci mai ştie că această putere de asuprire a romanilor a continuat să dăinuie peste ani, peste decenii, şi a ajuns până acolo încât a distrus templul din Ierusalim.
Deci, plasând din punct de vedere istoric aceste evenimente, Luca vrea să ne spună un lucru deosebit de important, fundamental. Vrea să ne spună: în care răscumpărător credeţi voi? Ce răscumpărare aşteptaţi voi? Ce fel de răscumpărător aţi aşteptat? Ce răscumpărător a venit la voi? Nu a venit un răscumpărător care trebuia să salveze regatul din punct de vedere politic, nu a venit un răscumpărător care trebuia să vă elibereze din sclavia romanilor. Mântuirea pe care Cristos a adus-o a fost o mântuire radical diferită. Şi aţi observat că în această referinţă istorică avem şi referinţa la aspectul religios, referinţa la marii preoţi, Ana şi Caiafa. Luca pune împreună aspectul social şi politic din Palestina acelor timpuri şi aspectul religios, pentru a spune că a venit un răscumpărător care este şi un nou preot, un răscumpărător care a adus un nou mod de relaţionare cu Dumnezeu, a adus o nouă identitate a lui Dumnezeu, a adus o nouă manifestare a feţei lui Dumnezeu.
Mergem mai departe. În evanghelia de astăzi descoperim şi un alt element. Cine este protagonistul evangheliei de astăzi? Am fi tentaţi să spunem că este Ioan Botezătorul. Luca, în schimb, precizează că un altul este protagonistul. "În zilele arhiereilor Ana şi Caiafa, cuvântul lui Dumnezeu s-a îndreptat către Ioan". Subiectul acestei propoziţii este "cuvântul lui Dumnezeu". Ioan este numai glasul, cuvântul este un altul. Ioan este numai un instrument, dar protagonistul tuturor acestor evenimente este cuvântul lui Dumnezeu care coboară asupra lui Ioan şi-l face să vorbească.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu aceasta, Luca ne dă o descriere care nu e numai istorică, e o descriere splendidă, teologică: cine este Isus. Luca îl încadrează pe Isus în această descriere istorică, îl încadrează pe Isus şi ca răscumpărător, dar nu răscumpărătorul care a fost aşteptat de poporul evreu, este un răscumpărător care a venit să aducă o mântuire diferită pentru popor, o mântuire diferită de cea pe care o aştepta omul.
Vă amintiţi de evanghelia de duminica trecută. Ne făcea să ne punem câteva întrebări: care sunt necesităţile autentice ale omului? Care sunt necesităţile autentice ale inimii omului? Inima omului are nevoie să fie purificată, are nevoie să-l întâlnească pe Dumnezeu, are nevoie de o mântuire profundă şi radicală. Iată de ce, Ioan Botezătorul, predicând, spunea: "Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui. Umpleţi văile, neteziţi munţii şi dealurile, îndreptaţi cărările strâmbe". Ce vrea să ne arate Ioan cu aceste cuvinte? Vrea să ne arate că dacă noi, în momentul în care îi ceri Domnului ceva te opreşti la suprafaţă, atunci tu aştepţi un răscumpărător care să satisfacă exigenţele tale. În schimb, răscumpărătorul care vine nu este unul care să satisfacă necesităţile şi exigenţele omului în acest sens. Răscumpărătorul care vine este unul care cere, înainte de toate, ca noi înşine să ne lăsăm întâlniţi de el. Ce înseamnă a ne lăsa întâlniţi de către Răscumpărătorul? Înseamnă, înainte de toate, a face în noi, înlăuntrul nostru un drum de adevăr, o cale a adevărului, o cale care să atingă profunzimile noastre, care să ne facă să ne dăm seama că înlăuntrul nostru avem văi care trebuie umplute, înlăuntrul nostru avem munţi şi dealuri care trebuie netezite, înlăuntrul nostru avem ceva strâmt care trebuie îndreptat.
Iată, deci, ce a venit să ne dea nouă Răscumpărătorul. Un Răscumpărător care nu corespunde aşteptărilor tale, ci un Răscumpărător care corespunde aşteptărilor tale profunde; un Răscumpărător care nu trebuie să fie acela la care te aştepţi tu, ci un Răscumpărător care îţi vesteşte drumul, calea, adică un Răscumpărător care vrea să-l conducă pe om, care vrea să ne conducă pe un drum al adevărului, al adevărului profund. Această cale a adevărului ne duce la o autentică întâlnire cu el. Fie ca acest drum, această cale, indicată de către Ioan Botezătorul, să devină un drum puternic înlăuntrul nostru, un drum adevărat, un drum care în anumite momente poate chiar să ne coste, dar atunci când costă drumul, atunci când trebuie netezit ceea ce este prea mult, atunci când trebuie umplut ceea ce lipseşte, până la urmă, în ghilimele fie spus, cei care "câştigă" suntem noi, pentru că în momentul acela noi deschidem drumul nostru la întâlnirea cu Cristos. Iar Cristos, atunci când ne întâlneşte, ne aduce mântuirea, mântuirea lui.
