Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După cum am putut constata, lecturile sfinte din această duminică sunt deosebit de bogate. Biserica ne invită la masa cuvântului lui Dumnezeu şi apoi la sfânta Euharistie pentru a ne hrăni sufletele şi pentru a ne susţine, cu puterea sa, pentru a fi capabili să parcurgem drumul existenţei noastre creştine şi a pregăti acea comoară despre care Isus Cristos vorbeşte în textul evangheliei: "Adunaţi-vă comori în ceruri. Acolo unde se află comoara ta acolo este şi inima ta". Desigur, timpul nu ne permite să ne lungim prea mult, analizând fiecare lectură în parte, de aceea vă invit să ne oprim, în special, asupra textului evangheliei unde l-am auzit pe Isus Cristos care ne propune două parabole.
Mai întâi cea în care stăpânul se întoarce de la nuntă şi a slujitorilor care îl aşteaptă. Slujitorii sunt treji, veghează, sunt atenţi ca atunci când stăpânul lor va veni şi va bate la uşă, indiferent la ce oră va ajunge, ei să fie prompţi pentru a-i deschide. Isus spune că acei slujitori pe care stăpânul îi va găsi veghind, la datorie, îi va aşeza la masă şi el însuşi îi va sluji, arătând că el ştie să îi recompenseze pe slujitorii credincioşi.
A doua parabolă este aceea a slujitorului credincios, a acelui slujitor care nu se "îmbată" cu misiunea pe care a primit-o, nu se îmbată cu orgoliul de a fi mai mare peste ceilalţi şi este conştient că are o misiune importantă de împlinit; că trebuie să dea porţia de mâncare celorlalţi slujitori asupra cărora stăpânul l-a pus, pentru o perioadă de timp. Acest slujitor se dovedeşte fidel. Este atent la toate necesităţile celorlalţi slujitori, se dovedeşte un slujitor statornic în împlinirea datoriilor sale. Ca recompensă a împlinirii cu fidelitate a misiunii primite, stăpânul îl pune administrator peste toate avuţiile sale.
Ce vrea să ne propună Isus Cristos, în mod special, prin aceste două parabole pe care le-am ascultat? Mai întâi vrea să ne arate că fiecare dintre noi suntem chemaţi de Dumnezeu să fim atenţi şi vigilenţi în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea noastră pentru ca, indiferent de momentul când ar veni Fiul Omului pentru a ne chema la dânsul, să dăm cont de viaţa noastră, noi să fim gata. Vedeţi cum ne avertizează Cristos spunându-ne: "Fiţi gata!" Nu spune pregătiţi-vă, ci spune: "Fiţi gata!" Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne pregătim pentru a fi gata, pregătiţi atunci când el va veni şi va bate la uşa sufletului nostru pentru a ne chema la judecată.
Ceea ce este foarte important, în cea de-a doua parabolă pe care Isus Cristos ne-o propune, este aceea cu privire la administraţie. Am putea să ne întrebăm: peste ce ne-a pus Dumnezeu pe noi administratori? Care ar fi bunurile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat şi asupra cărora va trebui să dăm cont la sfârşitul vieţii noastre? Care ar fi aceste valori pe care Tatăl, Stăpânul ni le-a încredinţat?
Cred că trebuie să intrăm în viaţa noastră, în sufletul nostru, în conştiinţa noastră şi să descoperim care sunt aceste bunuri, aceste valori asupra cărora Dumnezeu ne-a făcut administratori şi vrea ca noi să fim administratori credincioşi şi înţelepţi. Administratorului i se cere să fie credincios, adică să fie fidel în administrarea bunurilor încredinţate, şi apoi înţelept. Cele două calităţi sunt absolut importante, necesare pentru ca cineva să se dovedească cu adevărat un slujitor autentic, aşa cum Dumnezeu îl doreşte.
Care sunt, aşadar, iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători, valorile, bunurile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat spre administrare? Este important să ştim aceasta, pentru că dacă ne vom da seama care sunt, le vom cunoaşte şi le vom administra bine, atunci adunăm comori în ceruri. Depozitate acolo niciun hoţ nu poate să le fure, rugina nu le poate degrada şi nici molia nu le poate distruge, lipsindu-le de valoare.
Care sunt aceste valori? Mai întâi sunt valori personale. Fiecare dintre noi a primit valori personale. Primul dintre ele este darul vieţii. Este cel mai important dar pe care îl avem, va trebui să administrăm bine acest dar al vieţii noastre. Apoi alte daruri strâns legate de darul vieţii: daruri personale cum ar fi sănătatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Dacă e vorba de sănătate aceasta poate fi cea fizică şi cea psihică. Apoi sunt celelalte daruri pe care Dumnezeu ni le-a oferit. Între acestea pot fi amintiţi talanţii pe care ni i-a încredinţat, mai bine zis talentele pe care Dumnezeu le-a dat fiecăruia dintre noi. Tot ceea ce a pus în fiinţa noastră sunt darurile sale: inteligenţa, voinţa liberă şi toate celelalte sunt comorile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat spre administrare şi acestea fiecăruia dintre noi. La aceste bunuri legate de persoana fiecăruia dintre noi se adaugă alte valori şi anume cele materiale. Avem o locuinţă, avem îmbrăcăminte, avem hrană, avem un loc de muncă, toate acestea sunt, de asemenea, darul lui Dumnezeu. Vedeţi că în jurul nostru sunt oameni care nu au casă, care nu au cu ce să se îmbrace, care nu au ce mânca; întâlnim persoane care nu au un loc de muncă şi care sunt lipsite chiar şi de cele mai necesare lucruri pentru a putea trăi.
Nouă însă Dumnezeu ne-a încredinţat toate aceste bunuri, toate aceste valori pe care le avem. Pe lângă acestea am mai primit şi darurile spirituale, supranaturale. Dumnezeu ne-a oferit darul de a fi creştini pentru că a fi creştin este darul lui Dumnezeu. Apoi ne-a încredinţat Bisericii care este mama noastră cea bună şi supraveghează mereu paşii vieţii noastre pentru a ne conduce pe calea ce duce la mântuire. Astfel, Biserica ne oferă sfintele sacramente, tainele prin care ne putem sfinţi; prin care celelalte daruri spirituale pe care le-am primit pot să producă roade vrednice de viaţa veşnică. Şi, iată, că primind sacramentele noi putem valorifica şi darurile noastre personale şi cele materiale. În felul acesta se dovedeşte că Dumnezeu este un părinte generos, un părinte plin de bunătate care ne-a acordat atâtea şi atâtea daruri pentru binele şi realizarea noastră umană şi creştină şi pentru a colabora cu el la sfinţirea şi mântuirea celorlalţi oameni.
Nu mă pot lungi prea mult, dar dacă fiecare intrăm în taina sufletului nostru şi ne analizăm cu atenţie vom constata că am primit de la Dumnezeu chiar carisme, daruri speciale, pentru a putea progresa şi pentru a ajunge la mântuire. În acest caz, am putea să ne dăm seama ce comoară imensă ne-a încredinţat Dumnezeu fiecăruia spre administrare, iar aceasta ne-ar face să înţelegem mai bine cât de mare este responsabilitatea noastră în administrarea tuturor acestor bunuri oferite de Dumnezeu.
Am auzit, la sfârşitul evangheliei, ce spune Isus: "Cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere". Ne-a încredinţat Dumnezeu atâtea. Va trebui să folosim bine toate aceste daruri pe care el ni le-a oferit pentru că numai aşa vom dovedi că suntem slujitori credincioşi, astfel, dacă acum ştim să valorificăm la maxim aceste daruri pe care Dumnezeu ni le-a dat, la sfârşitul vieţii noastre el ne va face stăpâni peste toate celelalte, adică ne va oferi posibilitatea de a intra în bucuria stăpânului nostru, în gloria cerească.
Isus, aşadar, în această duminică, ne avertizează şi ne îndeamnă să fim atenţi pentru că nu ştim ora în care va veni stăpânul, adică Fiul Omului, nu ştim ceasul în care el va veni să ne ceară cont de administrarea a ceea ce ne-a încredinţat. În toată perioada vieţii noastre, noi trebuie să veghem, adică să nu fim nişte trântori, nişte leneşi care aşteaptă ca lucrurile să meargă bine de la sine, ci să ne implicăm asemenea slujitorului fidel despre care ne vorbeşte Isus în evanghelie. Trebuie să ne implicăm personal şi conştient în administrarea fidelă a darurile personale, a celor materiale şi a celor spirituale. Printre darurile spirituale un loc deosebit îl ocupă darul suferinţei, pe care, din nefericire, îl înţelegem aşa de greu. Sfântul Paul afirmă că pe lângă darul de a crede Dumnezeu ne oferă şi darul de a suferi. Aş vrea să mă adresez celor care mă ascultă acum la Radio şi cărora Dumnezeu le-a oferit acest dar al suferinţei. Dragi fraţi şi surori, care sunteţi înzestraţi cu talantul suferinţei, care sunteţi chemaţi de Dumnezeu la suferinţă, nu uitaţi, suferinţa este un mare dar pe care Dumnezeu vi l-a dat, folosiţi-l la maxim şi acesta vă va duce la sfinţire! Datorită acestuia veţi ajunge să oferiţi şi fraţilor şi surorilor din jurul vostru posibilitatea de a dobândi harul de la Dumnezeu, prin răbdarea şi încrederea pe care le aveţi în Dumnezeu, în milostivirea lui Cristos. Nu uitaţi că dacă acum sunteţi părtaşi la cruce, prin suferinţă, prin aceasta vi se deschide posibilitatea de a fi părtaşi şi la gloria lui Cristos. Ceea ce am spus celor care mă ascultă acum la Radio v-o spun şi dumneavoastră, iubiţi credincioşi. Aceasta este valabil pentru noi toţi. Mare dar este suferinţa pe care Dumnezeu ne-o oferă fiecăruia şi în fiecare zi, este unul dintre mijloacele pe care, de multe ori, îl refuzăm şi împotriva căruia ne răzvrătim.
Să-l rugăm pe Isus mântuitorul, care în această duminică, ne vorbeşte atât de minunat prin aceste cuvinte, să ne dea capacitatea de a înţelege că avem o misiune nobilă, aceea de a fi buni administratori, fideli administratori şi înţelepţi administratori ai bunurilor pe care el ni le-a încredinţat.
Doamne Isuse, îţi mulţumim că ne înveţi prin cuvântul tău. Te rugăm, călăuzeşte-ne cu lumina ta şi ajută-ne să fim întotdeauna administratori fideli ai bunurilor pe care tu ni le-ai încredinţat şi, fă ca atunci când vei veni, să fim pregătiţi, gata să răspundem la chemarea ta. Amin.
