"Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune"
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cred că este o dorinţă legitimă a fiecăruia dintre noi să ne simţim în siguranţă. Şi pentru a ne simţi în siguranţă ne facem prieteni. Pentru a ne simţi în siguranţă încercăm să ne adunăm provizii. Pentru a ne simţi în siguranţă mergem la medic. Statele, pentru a se simţi în siguranţă, îşi echipează armata puternic. Pentru a se simţi în siguranţă omul, de multe ori, adună bogăţii, bogăţii multe. Fiecare caută siguranţa acolo unde el crede că ea este mai puternică.
Tema duminicii de astăzi ne pune în criză cu privire la modul nostru de a trăi, cu privire la atitudinea pe care noi o avem faţă de darurile lui Dumnezeu, pe care el ni le-a încredinţat. Dacă noi n-am căutat siguranţa până acum numai în bunurile aceste lumi...
Prin tema lor lecturile de astăzi nu doresc să afirme că bunurile pe care le avem sunt un rău în sine. Aşa cum ştim, tot ceea ce avem este darul lui Dumnezeu. Pornind de la viaţă: viaţa este cel mai mare dar pe care Dumnezeu îl oferă omului. Pe această viaţă Dumnezeu ne o oferă apoi alte daruri: inteligenţa. Dumnezeu ne oferă timpul. Dumnezeu ne oferă mijloacele. Şi avem şi daruri suprafireşti: credinţa. Darul credinţei prin care noi îl cunoaştem pe el. Dumnezeu ne oferă mijloacele necesare pentru a poseda darurile pe care le avem. Ceea ce lecturile atenţionează este modalitatea greşită de a ne folosi de bunurile trecătoare ale acestei lumi. Mai ales omul zilelor noastre refuză să creadă că totul vine de la Dumnezeu. Refuză să se comporte ca un administrator cinstit şi se comportă ca un stăpân absolut al lucrurilor. De câte ori n-am avut şi noi ispita de a considera că ceea ce suntem şi ceea ce avem este doar datorită posibilităţilor noastre, este datorită mijloacelor noastre, ceea ce suntem şi ceea ce avem se datorează inteligenţei noastre. De multe ori considerăm că noi înşine suntem valoarea. Îl eliminăm pe Dumnezeu din această ecuaţie.
De aceea Dumnezeu ne trimite mesajul său prin intermediul cărţilor sfinte şi prin gura profeţilor săi, pentru a ne aminti că noi nu suntem decât nişte simpli administratori, iar el este Creatorul. Noi am primit totul din partea lui Dumnezeu în mod gratuit. Noi suntem simple creaturi iar el este Creatorul. Şi lecturile de astăzi doresc să ne atragă atenţia că va veni un moment când noi va trebui să dăm cont în faţa lui Dumnezeu pentru administraţia noastră, pentru modul cum am cheltuit bunurile pe care le-am primit, pentru modul cum am cheltuit harurile pe care el ni le-a dăruit cu atâta dărnicie.
Deja prima lectură, luată din Cartea lui Qohelet, doreşte să ne atragă atenţia că noi nu posedăm nimic, dar ceea ce trece prin mâinile noastre este trecător, este efemer. Astăzi poţi avea totul, astăzi te poţi crede cel mai puternic pe pământ, iar mâine poţi să pierzi totul, mâine poţi să fii un nimeni. Toate bunurile trecătoare ale acestei lumi, spune Cartea lui Qohelet, sunt deşertăciune. Ne trudim atâta, ne cheltuim toată înţelepciunea, toată inteligenţa pentru a le aduna şi la sfârşit vedem că le-am pierdut. Aşadar, sunt deşertăciune. Alipirea inimii de aceste bunuri aduce atâtea şi atâtea deziluzii şi atâta disperare. Şi ne gândim la atâtea şi atâtea persoane care îşi pun capăt zilelor din cauza faptului că poate au mai pierdut ceva din contul lor. Pentru că vine ziua când încrederea pusă în aceste bunuri nu mai are nici o acoperire şi nici o valoare, sufletul nostru trebuie să fie mereu orientat spre Dumnezeu.
Evanghelia de astăzi vine să dea un răspuns provocării din prima lectură. Bunurile acestei lumi nu pot da siguranţa cât timp nu sunt folosite cu scopul de a ajunge la Dumnezeu. Între-adevăr, aşa cum am spus, bunurile sunt darul lui Dumnezeu, el ni le oferă, ni le pune la dispoziţie, însă atunci când noi schimbăm scopul bunurilor şi când din bunuri transformăm un scop al vieţii noastre şi nu un mijloc, acestea devin pentru noi deziluzie, le denaturăm scopul.
Isus ne învaţă că administrarea bunurilor acestei lumi va avea sfârşit la un moment dat pentru fiecare dintre noi. Poate chiar în momentul când ne simţim mai siguri, ca bogatul din evanghelia de astăzi, va veni Domnul şi ne va chema la el, va veni momentul când va pune capăt domniei trecătoare a acestei lumi, va trebui să lăsăm toate şi să dăm cont în faţa lui Dumnezeu pentru tot ceea ce suntem, pentru tot ceea ce avem. Oare suntem noi pregătiţi pentru acest moment? Suntem noi pregătiţi pentru bilanţul pe care Dumnezeu ni-l cere?
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi, poate mai mult ca oricând, vedem că diferenţa dintre bogaţi şi săraci este din ce în ce mai mare. Se spune că marea parte a bogăţiilor astăzi este concentrată în mâna câtorva oameni, care dispun de ele în mod discreţionar. Şi observăm acest lucru în viaţa de fiecare zi. Din dorinţa de îmbogăţire continuă apare nedreptatea la adresa aproapelui, apare transformarea semenului în sclav. Şi este suficient să ne gândim la atâtea şi atâtea cazuri când atâţia muncitori devin sclavi, când fac totul pentru a câştiga pâinea cea de toate zilele, iar cei care conduc îşi permit poate mai mult decât ar fi necesar. Deşi astăzi se spune că omul a ajuns la culmea bunăstării şi a prosperităţii sale, mai sunt încă mulţi oameni care mor de foame. Se spune că mai ales în ţările africane în fiecare minut mor de foame peste 30 de copii, în timp ce pentru înarmare se cheltuie la nivel mondial în fiecare minut sute de milioane de dolari. Şi sunt şi alte exemple care pot părea mai inofensive. În timp ce situaţia sărăciei rămâne de mare actualitate, nu trebuie să ne gândim numai la ţările din Africa, ne gândim şi la noi în Europa. Credem că în jurul nostru nu mai avem săraci? Cu durere mă gândesc la acele situaţii când astăzi pe străzile noastre circulă atâţia şi atâţia săraci pe care noi nu îi băgăm în seamă, pe care noi îi refuzăm. Poate nici noi nu avem prea mult, însă din puţinul pe care îl avem, din darurile pe care Dumnezeu ni le-a oferit, am avea posibilitatea să le împărţim cu semenul nostru, cu cel de lângă noi.
Astăzi totul se transformă în bani şi se reduce la bani. Dacă ai bani ai un loc de frunte în societate, dacă nu ai bani eşti considerat unul slab. Este scandalos un astfel de mod de viaţă. Dar să nu privim la alţii. Aşa cum am spus, de câte ori nu ne-am confruntat şi noi cu astfel de situaţii, de câte ori nu am crezut că tot ceea ce avem ne aparţine numai şi numai nouă şi alţii nu trebuie să aibă pretenţii la ele. Câte sacrificii nu am făcut pentru a aduna o brumă de avere. De multe ori, pentru a apăra aceste bunuri vremelnice, suntem în stare să renunţă la principii, să renunţăm la dragostea familială - cum am auzit în evanghelie -, să renunţăm poate chiar şi la Dumnezeu sau dacă nu renunţăm, cel puţin să uităm de Dumnezeu.
O povestioară spune că era un ucenic de-al Domnului care se ruga mult, se ruga intens la Dumnezeu şi-i cerea ajutorul său, îşi punea toată încrederea în Dumnezeu. La un moment dat, într-o noapte, a observat că şoarecii i-au ros pătura. Şi atunci l-a chemat pe Dumnezeu. Dumnezeu a venit şi l-a întrebat: "Da, dragul meu, ce vrei?". "Doamne, iată, şoarecii mi-au ros pătura. Te rog, trimite o pisică ca să rezolve situaţia" După ce a rezolvat această problemă, îl cheamă din nou pe Dumnezeu. "Doamne, vino din nou, pisica pe care mi-ai dăruit-o moare de foame, trebuie să-i dăruiesc ceva, dă-mi o vacă, dă-mi ceva ca să-i dau de mâncare" Şi Dumnezeu i-a dăruit o vacă ca să-şi hrănească pisica. După mai mult timp, acel ucenic care credea în Dumnezeu, care îşi punea toată încrederea în el, îl cheamă din nou pe Dumnezeu. "Doamne, vaca aceasta trebuie hrănită, te rog să-mi oferi ogoare, te rog să-mi oferi câmpii, ca să pot să dau de mâncare vacii" Şi Dumnezeu i-a ascultat rugămintea, i-a oferit ogoare, i-a oferit slugi, i-a oferit bunuri, ca să-şi poată duce la îndeplinire dorinţa. Ucenicul a prosperat, ucenicul şi-a înmulţit averea. Şi ucenicul, la un moment dat a uitat de Dumnezeu. După un timp se spune că Dumnezeu trece pe la ucenic. Ucenicul nu l-a mai recunoscut pe Dumnezeu sau nu a vrut să-l recunoască. Domnul i-a spus: "Iată, eu sunt Dumnezeu, eu sunt cel care ţi-am oferit totul". La care ucenicul îl întreabă pe Dumnezeu: "Şi ce afaceri crezi că am putea face împreună?".
Oare de câte ori nu ne comportăm şi noi asemenea acestui ucenic, nerecunoscător faţă de Dumnezeu? De câte ori nu venim în faţa lui Dumnezeu şi îngenunchem în faţa altarului său şi cerem: Doamne, dă-mi putere; Doamne, dă-mi bogăţie; Doamne, dă-mi mijloacele necesare, şi apoi uităm de Dumnezeu? De câte ori nu vedem atâţia şi atâţia politicieni care vin şi se folosesc de imaginea Bisericii pentru a aduna capital electoral şi apoi uită de cei care i-au ales? De câte ori nu vedem atâtea şi atâtea nedreptăţi datorită faptului că omul zilelor noastre a uitat de Dumnezeu, omul zilelor noastre se consideră pe sine Dumnezeu, omul zilelor noastre îl pune pe Dumnezeu pe planul doi? De câte ori nu se întâmplă acest lucru?
Sfântul Paul, în Scrisoarea către Coloseni, ne invită să ajungem la adevăr, ne invită să renunţăm la păcat, la invită să renunţă la vanitate. Pentru noi, spune sfântul apostol Paul, trebuie să existe doar Cristos. Când viaţa noastră este trecută prin filtrul lui Cristos viaţa noastră capătă demnitate. Când în viaţa noastră Cristos este pe primul plan ne folosim de bunurile pe care le primim din partea lui Dumnezeu în mod demn şi le oferim spre Dumnezeu. Când viaţa noastră este plină de Dumnezeu, chiar dacă posedăm bunuri, acestea ne ajută să creştem, să ne apropiem mai mult de el. Să-i cerem la această Sfântă Liturghie lui Dumnezeu să ne ajute ca totdeauna să ne administrăm corect viaţa, să ne ajute să fim capabili să administrăm darurile trecătoare şi darurile spirituale pe care le primim din partea sa, pentru ca întreaga noastră viaţă să fie oferită lui, pentru ca întreaga noastră viaţă să fie plină de el, pentru ca astfel să ajungem la bucuria deplină, care este numai şi numai Dumnezeu. Amin.
