Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Ne bucurăm să cântăm dis-de-dimineaţă cântul de bucurie "aleluia" care a răsunat în miez de noapte vestind şi proclamând împreună cu Maria Magdalena, cu femeile sfinte şi cu cei doi apostoli, Petru şi Ioan, faptul învierii. Ne bucură să repetăm şi noi marea victorie a învăţătorului nostru Cristos, salutându-ne unul cu altul: Cristos a înviat! Adevărat a înviat.
Răsună şi acum ecoul proclamării învierii şi lauda adusă luminii lui Cristos prin imnul pascal "Exultet", din inima nopţii sfinte.
Inima noastră tresaltă de bucurie simţind vibraţia acestui cuvânt de laudă şi a imnului Aleluia din timpul privegherii pascale. Nu e vorba de o simplă evocare şi amintire a unui fapt ce s-a întâmplat cândva în istorie, ci este vorba de o retrăire a unui eveniment care a devenit prezent şi veşnic, căci Liturghia actualizează istoria plină de mister a mântuirii noastre.
Celebrarea solemnă a Învierii reprezintă o realitate şi un dar pentru momentul prezent. "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" ne îndeamnă psalmistul David (Ps 117). "Domnul a înviat cu adevărat, a lui este slava şi puterea în veci de veci" ne spune Biserica prin antifonul de la începutul sfintei Liturghii din ziua învierii.
Mărturia făcută de Petru, în prima lectură în casa lui Corneliu, reprezintă rezultatul experienţei făcute de el în prima zi a săptămânii, atunci când, după ce a văzut mormântul gol şi l-a întâlnit în sala Cenacolului, împreună cu ceilalţi apostoli, l-a recunoscut că este el şi nu o nălucă sau o arătare, ci el în persoană, aşa cum relatează evangheliştii Luca şi Ioan (cf. In 20,19; Lc 24,36-49).
Mărturia curajoasei Maria din Magdala, din evanghelia zilei, reprezintă reacţia spontană a celor care l-au urmat şi l-au iubit şi care erau preocupaţi de soarta învăţătorului lor pe care l-au aşezat în mormânt după prescrierile evreieşti şi pe care nu l-au mai găsit, dar pe care l-au întâlnit în preajma mormântului şi în Cenacol. Când l-a recunoscut Maria Magdalena i-a spus: "Rabbuni, adică Învăţătorule" şi după ce s-a convins că este el, Isus, a alergat la discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul şi că i-a spus acestea.
Întâlnirea femeilor sfinte şi a apostolilor cu el a fost scânteia care a aprins lumea şi care s-a răspândit până în zilele noastre şi continuă să răspândească neîncetat bucurie şi speranţă.
Învingătorul nostru pe care Biserica îl celebrează în ziua sfântă a Paştelui este Isus, maestrul şi învăţătorul pe care apostolii l-au văzut, l-au ascultat şi l-au urmat pe drumurile Galileii şi al Iudeii, iar acum l-au întâlnit viu în mijlocul lor.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Textele biblice care privesc învierea ne prezintă mai înainte de toate o experienţă reală de identificare. Noi l-am văzut şi recunoscut; este el, e adevărat, a înviat şi s-a arătat lui Petru. E adevărat, Domnul după înviere trăieşte o condiţie cu totul nouă. Dar în realitatea ei persoana nu s-a schimbat.
Imediat după trecerea impactului extraordinar al primelor întâlniri, ei au simţit rodul miraculos al faptului învierii. Pentru ei Isus emana o forţă nemaiîntâlnită şi transformatoare. Apostolul Petru va face o referire specială la această forţă, care îi cuprindea pe cei pe care-i întâlnea atunci când va explica poporului faptul învierii chiar în ziua de Rusalii. Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat... El a primit de la Tatăl pe Duhul Sfânt şi el l-a împărţit ucenicilor săi aşa cum voi vedeţi şi simţiţi (cf. Fap 14-36).
Pentru cei care erau chemaţi şi rânduiţi să formeze Biserica, această primă experienţă a fost cu adevărat decisivă. În acele ore unice, ei au înţeles marele şi strălucitorul adevăr pe care se va baza toată convingerea lor şi pe care se va fundamenta toată credinţa creştinilor din toate timpurile. Naşterea şi creşterea comunităţii creştine provine de la cel pe care Domnul l-a înviat din morţi.
Dragi fraţi şi surori în Cristos, de la Cristos a început să strălucească acea lumină care a fost şi este capabilă să înlăture întunericul ignoranţei.
De la el a început acel curaj nou pentru a răspândi cuvintele sale până la marginile pământului.
De la el emană toată acea putere care repune în picioare, vindecă şi întăreşte pe cei paralizaţi, care îi linişteşte pe cei posedaţi, care îi eliberează pe cei închişi, care redă viaţă celor morţi.
De la el provine acea capacitate particulară de a vesti cuvântul care atinge sufletele şi le converteşte, care iartă păcatele, acea forţă de a reuni şi întări popoarele lumii, de a face prezent mereu misterul pascal al noului popor al lui Dumnezeu, de a transmite şi comunica viaţa cea nouă, viaţa dumnezeiască.
De la el începe acea bucurie de a lucra pentru împărăţia cea nouă şi pentru o lume mai bună şi mai dreaptă. Sfântul Paul va vorbi mai târziu despre acea "extraordinară energie" şi de acea forţă imensă revărsată de Dumnezeu în Cristos şi prin Cristos, cel care a devenit capul trupului, adică al Bisericii când afirmă în Scrisoarea către Efeseni: "Toate le-a pus sub picioarele lui, iar pe el l-a rânduit cap peste Biserica întreagă, care este trupul său, plinătatea aceluia care împlineşte toate în toţi" (Ef 1,22).
Da, este adevărat, sărbătoarea Paştelui ne face să recunoaştem şi să mărturisim că rodnicia lucrării Bisericii depinde cu totul de Cristos cel viu care trăieşte în veci de veci.
El a obţinut acest dar extraordinar din partea Tatălui ceresc deoarece mai întâi el s-a umilit pe sine până la moarte, până la moartea pe cruce. Nu ar fi fost posibil să obţină o asemenea forţă renovatoare decât prin faptul că a îmbrăţişat jertfa, suferinţa, moartea pe cruce.
Ne impresionează această legătură. Isus n-ar fi ajuns să fie Domn peste cei vii şi peste cei morţi dacă nu ar fi acceptat voinţa Tatălui, dacă nu s-ar fi oferit preţ de răscumpărare pentru cei mulţi. Iar acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă nu era crucea şi moartea. Între vinerea mare şi duminica învierii este o legătură esenţială prin care una o presupune pe cealaltă. N-ar fi fost învierea dacă nu era moartea şi n-ar fi fost valoroasă moartea dacă n-ar fi urmat învierea.
Acest adevăr îl proclamăm în ziua Învierii şi aceasta este adevărata victorie ce l-a ridicat pe Isus în slavă pentru ca şi noi să ajungem cu el în gloria veşnică.
Apostolul neamurilor ne prezintă într-un imn cristologic tot acest adevăr în care vrea să ne includă şi pe noi învrednicindu-ne de o speranţă vie şi nepieritoare.
"Să aveţi în voi aceleaşi sentimente care sunt în Cristos Isus.
El fiind din fire Dumnezeu,
nu a considerat un beneficiu propriu
egalitatea sa cu Dumnezeu,
ci s-a despuiat de sine
luând firea sclavului,
devenind asemenea oamenilor
iar, după felul lui de a fi,
a fost socotit ca un om.
S-a umilit pe sine
făcându-se ascultător până la moarte,
şi încă moartea pe cruce.
Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat (înviat)
şi i-a dăruit numele
care este mai presus de orice nume.
Pentru ca în numele lui Isus
Să se plece tot genunchiul
al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor dedesubt
şi orice limbă să dea mărturie
că Isus Cristos este domn
spre gloria lui Dumnezeu Tatăl".
Acesta este Isus care a trecut prin mormânt, prin Calvar şi moarte şi apoi a înviat şi a fost înălţat.
Iată pentru ce apostolii, femeile sfinte şi primii creştini s-au bucurat, întâlnindu-l pe Domnul, urmându-l pe el şi văzându-l înviat. Pentru ei răsplata a fost mare. Pentru noi care credem în el, care îl sărbătorim viu în mijlocul nostru, bucuria este nespusă, speranţa creşte, iar cântarea de bucurie "aleluia" nu mai încetează.
E ziua cea mai importantă din timpul anului şi din istoria lumii: învierea lui Isus Cristos.
Este o mare minune, dar mai ales o nouă creaţie, începutul unei noi omeniri.
Acest strigăt de bucurie străbate lumea întreagă. Pleacă din inimă, atinge buzele şi ajunge la fiecare om care trăieşte pe pământ.
"De ce sunteţi aşa de mulţumiţi?" ar putea să ne întrebe cineva.
"Dar cum, nu ştii? Isus a înviat, este viu, este totdeauna cu noi! A învins şi a înfrânt moartea, durerea, păcatul şi tot ce există rău în lume!"
Să ne încredem în el. Este un prieten care îşi ţine promisiunile. Este un Dumnezeu care este de partea vieţii.
Dragi creştini, iubiţi radioascultători, vă îndemn să vă bucuraţi în această zi căci sărbătorim victoria Dumnezeului nostru, sărbătorim Paştele.
Vă dorim să creşteţi în speranţă pentru că învierea lui Cristos, vă va fi de mare şi sfânt folos.
Vă dorim tuturor celor care sunteţi bolnavi, legaţi de un pat sau departe de biserici şi altare dintr-un motiv sau altul, vouă tuturor celor care călătoriţi şi sunteţi uniţi cu noi prin intermediul Radio Iaşi: Curaj, Cristos e viu şi se apropie de voi toţi spunându-vă şi vouă: "Pace tuturor", curaj, eu am învins suferinţa şi moartea. Amin.
Cristos a înviat! Aleluia, aleluia.
