Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56
Lăudat să fie Isus şi Maria!
Dragi pelerini şi cinstitori ai Sfintei Fecioare Maria, dragi radio ascultători!
Această zi în care noi ne-am adunat la picioarele Sfintei Fecioare este o zi a bucuriei şi a credinţei. Solemnitatea Adormirii Maicii Domnului şi a Înălţării ei cu trupul şi cu sufletul la cer este o sărbătoare care obligă la bucurie. Toate celelalte sărbători dedicate Sfintei Fecioare trezesc în noi o meditaţie profundă asupra diferitelor momente ale vieţii sale pământeşti: o urmăm de la Nazaret la Betleem şi până pe Calvar, sub cruce, şi nu putem rămâne nepăsători faţă de neliniştile, greutăţile, durerile sale, când o vedem alături de Isus.
În centrul solemnităţii de azi a Sfintei Fecioare Maria este Cristos Domnul deoarece în persoana şi viaţa mamei sale el îşi trăieşte misterul său pascal. Maria înălţată la cer este prima şi eminenta făptură răscumpărată, icoana reală şi oglinda speranţei noastre escatologice. Ceea ce au spus Sfinţii Părinţi despre Fiul ei şi ea se poate spune şi despre noi, ceea ce este ea vom fi şi noi, fiii săi spirituali. În acest mister, Maria l-a imitat pe Fiul său care, a ajuns la gloria învierii prin cruce şi datorită crucii.
Fecioara Maria a participat mai întâi la victoria Fiului său asupra păcatului. Mama şi Fiul lui Dumnezeu apar necontenit şi intim uniţi în lupta împotriva şarpelui infernal. Din mărinimia îndurătoare a lui Dumnezeu, Maria învinge păcatul. Victoria ei asupra păcatului o proclamă îngerul Gabriel care o cunoaşte ca cea plină de har, luminată de Scripturi, o proclama Biserica întreagă recunoscând-o neprihănit zămislită, drept Fiica Sionului în care Cel Atotputernic a plămădit, a format inima cea noua vestită de profeţi.
De aceea, Maria, care în naşterea Fiului lui Dumnezeu îşi păstrează intactă fecioria, şi-a păstrat şi trupul imun de putrezire după moartea acestuia, prin acelaşi har. Aceea care a purtat în sânul ei pe Creatorul universului şi pe autorul vieţii, este primită astăzi ca Arca noii Alianţe în sanctuarul lui Dumnezeu. Aceea care şi-a păstrat necontenit inima şi trupul cu totul sfinte, cu totul curate, în întregime templu al lui Dumnezeu, a intrat prin moarte, într-o nouă condiţie de viaţă, într-o nouă existenţă cerească.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Şi noi, pentru a ajunge în cer alături de Mama noastră avem nevoie de convertirea sinceră a inimii şi de statornicie în lupta împotriva răului. În luptă avem nevoie de arme, dar nu de armele lumii, ci de armele credinţei. O armă deosebit de puternică în această luptă este tocmai rugăciunea rozariului, acest colocviu cotidian pe care noi trebuie să-l avem cu Maria, acest buchet de trandafiri care este expresia afectivităţii noastre faţă de ea. Să ne rugăm ei cu încredere şi să privim cu speranţă spre cea care, aşa cum spunea Papa Paul al VI-lea, "prin înălţarea sa la cer, a devenit o stea a cerului, steaua cea mai strălucitoare, splendidă precum soarele, frumoasă precum luna; un astru ceresc care luminează întreg universul, panorama noastră terestră, calea noastră spre Ţara promisă".
În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cununa de 12 stele. Aşa o vede apostolul Ioan, o femeie în carne şi oase, un trup glorificat, înveşmântat în lumina lui Dumnezeu. Un trup adevărat. Misterul înălţării Maicii Domnului la cer, nu numai cu sufletul dar şi cu trupul, ne vorbeşte despre valoarea, despre demnitatea, despre măreţia trupul omenesc, despre destinul final al trupului nostru, despre respectul sacru pe care îl datorăm trupului omenesc.
În evanghelia de azi am auzit frumosul imn al Mariei: Magnificat! Prin credinţa din Magnificat pe care Maria, înainte chiar ca apostolii să creadă, a transmis-o Bisericii: o credinţă densă teologic, plină de optimism în reuşita istoriei şi răscumpărarea neamului omenesc, ca prin ea să se nască cel care ne-a adus mântuirea, ca pe un ostensor. Maria este ostensorul lui Cristos: ea este aceea care îl arată, nu numai păstorilor, care aparţineau poporului lui Israel, dar şi magilor, şi lumii întregi! De la Maria şi de la fiul ei, Isus, învăţăm: iubirea care se dăruieşte, iubirea care este consacrare, jertfire, slujire!
Sfântul Francisc de Sales, pătruns de un sănătos spirit al credinţei, ne pune această întrebare: Care copil, dacă ar putea, nu ar învia-o pe mama sa şi nu ar pune-o în paradis, cât mai curând după moartea ei?
Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, meditând acest lucru, exclamă: "Ce mare, ce eroică este atunci ascultarea credinţei pe care Maria o manifestă în faţa hotărârilor de nepătruns ale lui Dumnezeu! Şi în acelaşi timp, cât este de puternică lucrarea harului în sufletul ei, cât este de pătrunzătoare acţiunea Duhului Sfânt, a luminii şi a puterii sale!".
În vizită la verişoara sa, Maria este instrumentul primei comunicări a Duhului Sfânt asupra Elisabetei, care are astfel facultatea de a vorbi din inspiraţie divină.
Cuvintele Elisabetei care o proclamă fericită între femei, Maica Domnului meu, fericită pentru că ai crezut, sunt pentru Maria însăşi o nouă revelaţie asupra misiunii sale în istoria mântuirii, mai mult decât o confirmare a cuvintelor pe care le-a ascultat de la înger. De aici explozia inspirată a imnului Magnificat, care este o minunată proclamare a Dumnezeului Milostivirii, mereu fidel promisiunilor sale.
Sfânta Fecioară recunoaşte scopul eliberator al întrupării operate de Duhul Sfânt în sânul ei şi faţă de care ea s-a deschis prin credinţă. Astfel maternitatea sa nu se reduce la un instrument biologic în mâinile lui Dumnezeu, dar prin invitaţia generoasă a Tatălui se realizează în câmpul operei mântuitoare a Fiului său.
Sfântul Ciprian afirmă: "O credinţă puternică este credinţa Mariei, exercitată zi de zi mai ales în anii obscuri ai vieţii ascunse a lui Isus. Credinţa Mariei poate fi credinţa ta! Ascult-o şi urmeaz-o pe mama cerească!".
Datorită credinţei, ea rămâne dreaptă la picioare crucii. Prezenţa Mariei, care însoţeşte în mod voluntar pe Isus până la Golgota, apare însufleţită de intenţia de a convinge pe fiecare creştin: Isus a plătit scump iubirea pentru fraţi. Maria va dobândi în durere şi suferinţă pe noii săi fii. Ea este la picioarele crucii lui Isus, strâns legată de suferinţele şi martiriul lui, de aceea este asociată şi la renaşterea noului popor mântuit. În ea, noua familie a fiilor lui Dumnezeu are o nouă mamă, alături de Tatăl comun şi de Isus, fratele lor.
Acum în virtutea ridicării la gloria cerească, noi credem că Maria este prezentă cu sufletul şi trupul aproape de Fiul înviat şi se îngrijeşte de omenirea pe care nu a părăsit-o niciodată. Ea se află în împărăţia lui Cristos, tocmai pentru aceasta este o femeie vie, şi care actualmente operează în viaţa credincioşilor.
După ridicarea sa cu trupul şi cu sufletul la cer, Maria nu se retrage deoparte, astfel încât, maternitatea sa dăinuie neîncetat în economia harului până la încununarea veşnică a tuturor celor aleşi.
Marii sfinţi au avut nevoie de Sfânta Fecioară. E de ajuns să se citească biografia oricăruia dintre sfinţii sau sfintele care au avut o mare faimă în Biserică şi se va vedea că întotdeauna au căutat şi au obţinut sprijinul puternic al Mamei lui Dumnezeu. De exemplu, sfântul Bernard, cel mai faimos om din secolul al XII-lea, spunea: "Nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea Mamei lui Dumnezeu. De aceea, mă rog la ea cu credinţă şi încredere".
Sfântul Alfons, faimosul predicator din secolul al XVIII-lea, exclama: "Dumnezeu, pe cine vrea să-l facă sfânt, îl face cinstitor al Fecioarei Maria".
Sfântul Ioan Bosco, cel mai mare educator modern, repeta: "Răspândeşte devoţiunea către Maria, ajutorul creştinilor, şi vei vedea ce anume sunt minunile. În viaţa mea am experimentat acest lucru în fiecare zi".
Sfântul Dominic Savio, primul elev declarat sfânt de către Biserica Catolică (a murit când avea aproape 15 ani), îi apăru, după moarte, sfântului Ioan Bosco şi-i spuse: "Ceea ce m-a consolat cel mai mult în ceasul morţii a fost prezenţa Mamei lui Dumnezeu. Sfătuiţi-i pe toţi să se roage mult sfintei Fecioare".
Sfânta Tereza cea Mare (de Avila) şi sfânta Tereza cea Mică (de Lisieux) erau nişte "înnebunite de iubire către Sfânta Fecioară".
Sfânta Brigitta, sfânta Rita, sfânta Maria Goretti etc., toate au crezut întotdeauna că, "aşa cum bătăile inimii sunt semne ale vieţii, tot astfel, a o invoca mereu pe Preasfânta Fecioară este semn de mântuire".
În Maria, ridicată la cer, întreaga creştinătate are o puternică mijlocitoare şi un minunat exemplu.
Iubiţi cinstitori ai Mamei noastre cereşti, dragi pelerini şi radio ascultători, să o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria să ocrotească poporul român, şi tuturor care poartă numele Mariei, Domnul să vă binecuvânteze! Amin!
