Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Sărbătoarea de astăzi ne dezvăluie misterul mântuirii, plănuit de Dumnezeu cel Întreit din veşnicie pentru întregul neam omenesc, mister dus la desăvârşire într-una dintre creaturile sale: în Preasfânta Fecioară Maria, cea care este Fiica preafrumoasă şi împodobită de sfinţenie a Tatălui ceresc, Mama preaiubită a Fiului întrupat şi Mireasa feciorelnică şi sfântă a Duhului Sfânt.
Astăzi Biserica lui Cristos ne invită să înălţăm privirea noastră spre cer şi să contemplăm ceea ce scrie sfântul Ioan în Cartea Apocalipsului: S-a arătat în cer un semn mare: o Femeie îmbrăcată în soare; ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele şi să ascultăm glasul puternic ce spunea: Acum au venit mântuirea şi puterea, împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său. Biserica identifică în Femeia îmbrăcată în soarele harului sfinţitor şi purtând o coroană de douăsprezece stele pe cap pe Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care terminându-şi cursul vieţii sale pământeşti, a fost înălţată cu trupul şi cu sufletul la slava cerească. "Aceasta, ca supremă încununare a prerogativelor sale, a primit scutirea de stricăciunea mormântului şi, învingând moartea -aşa cum o învinsese înainte Fiul ei - a primit şi înălţarea cu trupul şi sufletul la slava cerească", după cum afirmă papa Pius al XII-lea în constituţia apostolică Munificentissimus Deus, (Dumnezeu cel prea generos) la 1 noiembrie 1950, când a declarat solemn adevărul de credinţă al înălţării la ceruri cu sufletul şi cu trupul înviat şi glorificat al Sfintei Fecioare Maria. Acest adevăr de credinţă confirmă ceea ce scrie sfântul apostol Paul în Prima Scrisoare adresată Corintenilor: "Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos toţi vor fi readuşi la viaţă. Dar fiecare la rândul lui: cel dintâi Cristos, după aceea, cei care sunt ai lui Cristos, la venirea lui, apoi va fi sfârşitul" (1Cor 15,22-24). Noi credem cu tărie că Isus Cristos a înviat, fiind primul înviat dintre cei morţi, iar această sărbătoare o celebrăm la Paşti. Ţinând cont de modul în care se exprimă apostolul Paul: după aceea vor învia cei care sunt ai lui Cristos, am putea să ne întrebăm: Cine a aparţinut cel mai mult lui Cristos, oare nu sfânta Fecioară Maria, mama sa? În acest caz, nu este greu de acceptat că Isus Cristos a înviat trupul imaculat al mamei sale, cruţându-l de stricăciunea putrezirii, a înviat-o pentru a o face părtaşă de împlinirea misterului său pascal după ce ea a fost părtaşă la suferinţele lui sub lemnul crucii. Astfel, printr-un har special ea este prima persoană umană care a învins moartea, asemenea Fiului său, şi a fost înălţată cu sufletul şi trupul la slava cerului, unde străluceşte ca regină la dreapta Fiului său, rege nemuritor al veacurilor, idee exprimată de constituţia apostolică amintită anterior. Această idee este exprimată de psalmul responsorial al liturgiei cuvântului de astăzi: Regina stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir.
Cred că putem să numim sărbătoarea de astăzi: Adormirea Maicii Domului şi Înălţarea ei la ceruri cu sufletul şi cu trupul înviat glorios, Paştele mamei lui Isus Cristos. Iar cum paştele înseamnă trecere, atunci avem de a face cu trecerea Mamei lui Cristos şi a Mamei noastre spirituale de la viaţa pământească la viaţa cerească, de la viaţa muritoare şi de suferinţă la viaţa veşnică şi fericită.
Această sărbătoare, Paştele Mamei lui Cristos şi a Mamei noastre spirituale, este constituită de Dumnezeu aurora şi imaginea Bisericii triumfătoare. Aurora de dimineaţă prevesteşte apariţia soarelui. Dacă Fecioara Maria, înălţată la ceruri cu sufletul şi trupul înviat, este aurora Bisericii înseamnă că ea prevesteşte destinul Bisericii, al tuturor mădularelor Trupului mistic al lui Cristos, adică destinul nostru veşnic, destinul fiecărui creştin. Preasfânta Fecioară Maria, înălţată în ceruri, este nu numai aurora, ci şi imaginea clară a ceea ce trebuie să fie Biserica, atunci când Cristos, cu puterea sa divină, va desăvârşi misterul său pascal, prin distrugerea definitivă a morţii, ultimul duşman ce trebuie învins. Sărbătoarea de astăzi, datorită faptul că este aurora şi imaginea Bisericii triumfătoare, devine pentru noi, poporul răscumpărat de Dumnezeu prin misterul pascal al lui Cristos, semn de mângâiere şi de speranţă neclintită. Pentru noi, poporul răscumpărat şi sfinţit de Cristos, aflat în călătorie spre patria cerească veşnic fericită, sărbătorea de astăzi are menirea să ne mângâie şi să ne încurajeze în parcurgerea drumului vieţii noastre trecătoare pe urmele Mamei noastre cereşti, imitându-i stilul ei de viaţă şi virtuţile ei sfinte. Privind la ea, roaba Domnului ajunsă la desăvârşire, la viaţa veşnic fericită în comuniune perfectă de iubire cu Dumnezeu, şi imitându-i exemplul ei de supunere totală şi necondiţionată la voinţa divină, purtându-ne zilnic crucea vieţii, a datoriilor de împlinit şi a suferinţelor inerente existenţei pământeşti, vom fi încurajaţi şi susţinuţi de mijlocirea ei puternică pe lângă Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Fiul ei şi Fratele nostru. Desăvârşirea la care a ajuns Mama noastră va fi mereu pentru noi motiv de mângâiere şi de speranţă neclintită, în călătoria dificilă spre împlinirea noastră alături de ea în ceruri.
Între sărbătorile noastre o avem şi pe cea de la 1 noiembrie numită "Toţi sfinţii", în care celebrăm gloria tuturor sufletelor ajunse în fericirea cerului. Cu toate că aceste suflete sfinte strălucesc de gloria harului divin şi sunt în comuniune de iubire fericită cu Dumnezeu, nu au ajuns încă la desăvârşirea lor, pentru că nu sunt glorificate şi în ceea ce priveşte corpurile lor, întrucât corpurile lor au rămas pe pământ, dormind somnul morţii. În Maria, misterul răscumpărării oamenilor a ajuns la desăvârşire pentru că atât sufletul ei nemuritor, cât şi trupul ei înviat, îmbrăcat în splendoarea învierii lui Cristos, adică întreaga ei fiinţă, a ajuns în gloria cerească. Astfel trebuie să înţelegem expresia folosită în Prefaţa sărbătorii de astăzi: Ea este aurora şi imaginea Bisericii triumfătoare, în ea ai descoperit desăvârşirea misterului mântuirii şi ai făcut să strălucească pentru poporul tău, care călătoreşte pe pământ, un semn de mângâiere şi de speranţă neclintită.
Pentru a ajunge şi noi la gloria Mariei trebuie să conştientizăm valoarea şi demnitatea noastră de fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi să trăim în conformitate cu această demnitate.
Întreaga fiinţă a omului botezat este templul viu al lui Dumnezeu şi locuinţă a Duhului Sfânt. "Nu ştiţi că sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" (1Cor 3,16), ne întreabă sfântul apostol Paul. Dacă prin sfântul Botez am fost transformaţi în templul lui Dumnezeu, iar în noi locuieşte Duhul lui Dumnezeu, înseamnă că trebuie să ne tratăm cu sfinţenie aşa cum se cuvine să fie tratate cele sfinte. Constatăm că uneori atât noi cât şi multe alte persoane din preajma noastră avem un comportament ciudat. Scindăm unitatea persoanei noastre şi acordăm mai mult grijă corpului decât sufletului.
Grija faţă de corp nu trebuie exagerată în defavoarea sufletului. Ce vi se pare? Nu am considera nebun omul care, primind un mărgăritar de mare preţ într-o cutie foarte frumoasă şi lucrată artistic, ar arunca mărgăritarul şi ar păstra cutia! Acelaşi lucru l-am spune despre cineva care ar păstra ambalajul frumos colorat şi sclipitor şi ar arunca conţinutul valoros împachetat în respectivul ambalaj. În cazul în care unul dintre noi sau cineva din preajma noastră am trata cu o deosebită atenţie corpul material şi am neglija sufletul spiritual, ni s-ar potrivi de minune cuvintele lui Isus: "Nebunilor! Oare cel care a făcut partea exterioară nu a făcut-o şi pe cea interioară?" (Lc 11,40). Dacă ne vom îngriji ca partea interioară a fiinţei noastre, adică sufletul, să fie curat şi sfânt, atunci toată fiinţa noastră va fi sfântă şi curată. Curăţaţi partea interioară şi tot vasul va fi curat! Este necesar să avem grijă de corpul nostru fără însă a neglija sufletul cel nemuritor. Acelaşi Isus ne spune: Pe acestea trebuie să le faceţi fără a le neglija pe celelalte. Trebuie să avem o grijă prudentă nicidecum exagerată faţă de corpul nostru pe care trebuie să-l păstrăm în curăţenie şi sănătate, dar să nu neglijăm deloc dezvoltarea şi creşterea valorilor spirituale ale sufletului nostru.
Pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor, Isus ne trimite să privim la copii şi să învăţăm să devenim asemenea lor. "Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor" (Mt 18,3). Să privim cu atenţie la copii cât de frumoşi sunt! Oare pentru că îşi vopsesc buzele şi îşi aranjează genele şi sprâncenele, sau îşi dau cu vopsele la ochi şi îşi ung faţa cu tot felul de creme scumpe? Cred că sunteţi de acord cu mine că nu procedează astfel. Şi cu toate că nu folosesc nimic din cele amintite anterior sunt cu mult mai frumoşi, mai atrăgători şi cuceritori decât cea mai vopsită şi machiată domnişoară sau doamnă, decât domnişoara sau doamna înfrumuseţată prin intervenţii chirurgicale scumpe şi dureroase, sau supusă unor chinuitoare posturi pentru a-şi păstra sau dobândi o siluetă de vedetă de invidiat. Nici coafura, nici hainele luxoase şi nici acţiunile de înfrumuseţare nu ne fac cu adevărat frumoşi, ci numai puritatea şi sfinţenia sufletului, acestea ne fac plăcuţi şi agreabili atât în ochii lui Dumnezeu cât şi în ochii oamenilor.
Sărbătoarea de astăzi poate să ne ajute să redescoperim valoarea întregii noastre persoane, atât a sufletului nemuritor cât şi a corpului material, destinat la înviere şi la glorie în ceruri.
Putem ajunge la gloria cerească la care a ajuns Maica Domului şi mama noastră imitându-i exemplu de supunere totală la voinţa lui Dumnezeu şi slujindu-l pe Dumnezeu şi pe semenii noştri aşa cum ne relatează textul evanghelic proclamat la Sfânta Liturghie din această sărbătoare.
Ridicându-ne privirea spre Mama noastă cerească, aşezată la dreapta lui Cristos pentru a mijloci pentru noi şi încurajaţi de invitaţia de a păşi pe urmele ei, să ne rugăm spunând: Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care pe Neprihănita Fecioară Maria, Născătoarea Fiului tău şi Mama noastră, ai înălţat-o cu sufletul şi cu trupul în slava cerească, dă-ne, te rugăm, harul, ca tinzând mereu la cele de sus, să ne învrednicim a fi părtaşi de mărirea ei. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
