Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
La începutul vieţii publice, Isus a început predicarea evangheliei cu cuvintele: "Convertiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor". Apoi, prin multe parabole şi asemănări, a întărit credinţa în împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul Paul ne asigură că împărăţia lui Dumnezeu de pe acest pământ nu este nici mâncare şi nici băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Paul spune că năzuinţa noastră este şi trebuie să fie să-i fim plăcuţi Domnului, căci va trebui să apărem toţi în faţa tribunalului lui Cristos. Fiecare să-şi primească răsplata, fie în bine, pentru a intra în împărăţia cerului, fie în rău, pentru a intra în împărăţia întunericului, după faptele săvârşite în timpul vieţii.
Scopul vieţii noastre este dobândirea lui Dumnezeu, dorinţa de a intra în împărăţia sa. Ochiul a fost creat pentru lumină, pentru a vedea, urechea pentru sunete, fiecare lucru pentru scopul său şi dorinţa sufletului pentru a se lansa spre Cristos. Viaţa omului pe pământ nu este decât o călătorie spre întâlnirea cu Dumnezeu.
Un scriitor francez spunea: "Viaţa ne-a fost dată pentru a-l căuta pe Dumnezeu, moartea pentru a-l găsi, veşnicia pentru a-l poseda". De aceea, aşa cum un atlet se pregăteşte antrenându-se pentru întrecere, iar studentul se agită şi învaţă pentru a trece examenul, creştinul trăieşte pentru a se pregăti la întâlnirea cu Dumnezeu. Viaţa pământească a fiecărui creştin este ca un munte ce trebuie escaladat pentru a ne bucura de cerul curat din vârful lui. Fiecare creştin este ca o floare care trebuie să-şi croiască drum pe pământ pentru a înflori în viziunea lui Dumnezeu.
Aşa cum atletul de care aminteam mai sus urmează indicaţiile antrenorului, iar studentul pe cele ale profesorului şi floarea înfinge rădăcinile acolo unde pământul este mai afânat şi se îndreaptă spre lumină, la fel şi creştinul trebuie să se lase instruit şi călăuzit de cuvântul lui Dumnezeu, care ne arată calea spre împărăţia sa.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Poate v-aţi întrebat ce este împărăţia lui Dumnezeu? De unde vine ea? Unde se află şi cum putem face parte din ea? Împărăţia lui Dumnezeu este un eveniment, ceva care are loc, este evenimentul prin care Dumnezeu se face vecinul omului, îl primeşte în propria realitate, îl face obiectul iubirii gratuite şi-l mântuieşte.
Vorbind despre împărăţia lui Dumnezeu, un document al Bisericii spune: "Împărăţia străluceşte oamenilor în cuvântul, faptele şi prezenţa lui Cristos". Iată, împărăţia lui Dumnezeu este printre noi, este în noi.
Evanghelia pe care am ascultat-o ne atrage atenţia asupra a două parabole: cea a seminţei care creşte de la sine, fără să fie necesară intervenţia agricultorului până la seceriş; şi cea a grăuntelui de muştar. Semănătorul nu a făcut altceva decât să arunce sămânţa într-un teren de mai înainte pregătit. Sămânţa încolţeşte şi creşte de la sine, în virtutea unei forţe ascunse şi misterioase.
Vestitorii cuvântului lui Dumnezeu nu fac nimic altceva decât să arunce sămânţa cuvântului în inimi. Nu este preotul cel care converteşte inimile împietrite, ci este acţiunea Duhului Sfânt, care dispune inimile ascultătorilor la primirea cuvântului şi este capabil să-i determine la întoarcerea inimii la adevărul lui Dumnezeu.
Semănătorul, prin excelenţă, este Dumnezeu, care a împrăştiat sămânţa prin Fiul său, Isus Cristos. Dar creşterea seminţei pare că întârzie să se arate. Însă, cu toate aparenţele, sămânţa se va dezvolta şi va creşte până în timpul secerişului, care simbolizează judecata finală.
Într-o zi, un ţăran a ieşit pe ogor la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă: "Vezi, tu, frate, zaci acolo, luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui". Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă a încolţit peste puţin timp şi din micul grăunte a ieşit din pământ paiul şi din el un spic frumos şi trainic, cu boabe multe. De abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu trecerea timpului, spicul devine copt şi a dat la rândul său roade multe. Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria l-a costat mult pe primul: pierderea vieţii.
Acelaşi adevăr îl simbolizează şi parabola grăuntelui de muştar. Dintr-o sămânţă minusculă încolţeşte o plantă care creşte, creşte tot mai mare, devenind arbore adevărat, în crengile căruia vin păsările şi îşi fac cuibul. La fel, împărăţia lui Dumnezeu, Biserica, e ca o sămânţă minusculă la început, dar ea creşte împotriva ameninţărilor, creşte mereu, până la sfârşitul veacurilor, devenind un arbore uriaş, care acoperă cu ramurile sale întreg pământul.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Vorbind despre împărăţia lui Dumnezeu, Isus spune că este aproape de noi, că este în mijlocul nostru, că este în inima noastră. Este o împărăţie a inimilor, îşi are reşedinţa în inimile noastre. Împărăţia lui Dumnezeu este sufletul care pune în mişcare lumea şi pe fiecare om, şi care aşteaptă să fie recunoscută, astfel încât, între timp şi împărăţia lui Dumnezeu nu există dualism, ci o relaţie.
Cu cât omul face mai mult loc lui Dumnezeu şi permite trecerea luminii divine, cu atât mai mult, istoria sa produce roade de bunătate, care este semnalul clar al prezenţei împărăţiei. Ascultarea şi urmarea lui Isus ne fac asemănători lui. Punctul final la care ne duce această urmare este împărăţia lui Dumnezeu asupra omului şi împărăţia omului în Dumnezeu. Aceasta este viaţa pe care fiecare dintre noi este chemat să o împartă cu Cristos. Prin botezul pe care l-am primit, participăm deja la viaţa Sfintei Treimi, la viaţa lui Dumnezeu, la împărăţia sa.
Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute cu harul său ca să putem împlini în viaţa noastră lucrările Duhului Sfânt şi, astfel, să putem şi noi să luăm parte la bucuria împărăţiei sale, împărăţia milostivirii, a bunătăţii, a iubirii, a libertăţii, a bucuriei şi a păcii.
