Lăudat să fie Isus Cristos!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
O legendă spune că într-o zi Dumnezeu a chemat la el un înger şi i-a cerut să meargă pe pământ pentru a vedea ce fac oamenii. După trei zile, îngerul s-a întors şi i-a spus lui Dumnezeu că oamenii sunt buni, se roagă, se ajută între ei, îşi cresc copiii cu mare drag, îşi ajută părinţii şi se iubesc. Totul este în armonie. Dumnezeu îi spune îngerului că are dreptate, dar mai cheamă un alt înger căruia îi încredinţează aceeaşi misiune, de a vedea ce fac oamenii. După alte trei zile, se întoarce şi cel de-al doilea înger, care îi spune lui Dumnezeu că oamenii sunt răi, se luptă între ei pentru putere şi pentru bani, că îl blamează pe Dumnezeu şi că totul este un haos. Şi acestui înger, Dumnezeu îi spune că are dreptate. Sfinţii, care erau lângă Dumnezeu, l-au întrebat nedumeriţi: "Cum este posibil care ambii îngeri să aibă dreptate?". Şi atunci Dumnezeu le-a explicat: "Da, amândoi au dreptate, pentru că fiecare a văzut în oameni ceea ce a vrut să vadă".
Şi noi, oamenii, vedem în ceilalţi ceea ce vrem să vedem. Şi facem acest lucru şi în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu. Astăzi, însă, descoperim, ajutaţi de lecturile sfinte, modul în care Dumnezeu ne priveşte pe noi, oamenii, şi, mai ales, cum vrea ca noi să ne raportăm la el. Suntem invitaţi să conştientizăm realitatea minunată de care Dumnezeu ne-a învrednicit, şi anume, să facem parte din familia lui, să-i fim un apropiat, să-i fim frate, soră şi mamă.
Dar, "cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?", este întrebarea lui Cristos din evanghelie. Tot Cristos este şi cel care dă răspunsul. Rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: "Iată mama mea şi fraţii mei. Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă".
Prin urmare, a împlini voinţa lui Dumnezeu ne garantează faptul că facem parte din familia lui. Dar, ce înseamnă a împlini voinţa lui Dumnezeu? Doar respectarea unui cod de legi? Cu siguranţă, mult mai mult decât atât.
Fragmentul primei lecturi, din Cartea Genezei, ne vorbeşte despre primii oameni, care au nesocotit porunca lui Dumnezeu şi au mâncat din pomul interzis, după care s-au ascuns.
Şi noi suntem supuşi greşelii, limitaţi, dar, cu toate acestea, Dumnezeu este mereu gata să ne ierte, să ne copleşească cu milostivirea sa. Atunci când stăm în faţa lui Dumnezeu, aşa cum suntem, dar rămânem deschişi la a primi iertarea sa, se împlineşte în noi voinţa sa, care nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, aşa cum ne spune profetul Ezechiel.
Tot în prima lectură, ni se vorbeşte despre Adam care dă vina pe Eva pentru greşeala făcută. Şi mai departe, Eva face la fel, dând vina pe şarpe.
Să încetăm să-l mai învinuim pe aproapele nostru pentru eşecurile noastre, pentru limitele şi incapacităţile noastre. Să căutăm mai degrabă să ni le asumăm şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le transformăm, să le depăşim.
Finalul primei lecturi face referinţă la o luptă pe care omul va trebui să o ducă împotriva răului, împotriva păcatului, a propriei voinţe, pentru a se încredinţa voinţei lui Dumnezeu.
În încercarea noastră de a descoperi ce înseamnă a împlini voinţa lui Dumnezeu, ne ajută şi cuvintele celei de a doua lecturi, din Scrisoarea către Corinteni, a sfântului apostol Paul, care ne îndeamnă pe fiecare să căutăm înnoirea omului interior şi să ne încredem în realităţile care, deşi nu se văd, sunt veşnice. Trebuie să fim convinşi că nici suferinţa nu trebuie să ne oprească de la a împlini voinţa lui Dumnezeu, pentru că "suferinţa noastră scurtă şi uşoară ne aduce un belşug nemărginit al gloriei veşnice", le scrie Paul corintenilor.
Un ajutor deosebit de important pentru noi este sfânta Euharistie, marele dar al lui Isus pentru noi, lăsat la ultimă cină. De fapt, "la ultima cină Isus a pregătit pentru noi un loc şi o hrană", aşa cum spunea Sfântul Părinte, papa Francisc, la predică, în solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului de anul acesta, "un loc mult mai demn decât marea sală pregătită, din evanghelie. Este casa noastră spaţioasă şi vastă, aici, pe pământ, Biserica, unde este şi trebuie să fie loc pentru toţi. Dar ne-a rezervat un loc şi acolo sus, în paradis, pentru a fi împreună cu el şi între noi, pentru totdeauna. În afară de loc, ne pregăteşte o hrană, o pâine care este el însuşi. «Luaţi, acesta este trupul meu», le spune Isus apostolilor săi. Aceste două daruri, locul şi hrana, sunt ceea ce ne foloseşte pentru a trăi, sunt mâncarea şi cazarea definitive, ambele ne sunt date în Euharistie, hrană şi loc". Continuă Sfântul Părinte, spunând că: "Isus ne pregăteşte un loc aici, pe pământ, pentru că Euharistia este inima pulsantă a Bisericii, o generează şi o regenerează, o adună şi îi dă forţă. Însă Euharistia ne dă şi un loc, acolo, sus, în veşnicie, pentru că este pâinea din cer. Vine de acolo. Este unica materie de pe acest pământ, care cu adevărat are legătură cu veşnicia. Este pâinea viitorului care, deja acum, ne face să pregustăm un viitor infinit mai mare decât orice aşteptare mai bună. Este pâinea care satură aşteptările noastre cele mai mari şi alimentează visele noastre cele mai frumoase".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cristos doreşte astăzi să ne facă conştienţi de realitatea minunată la care suntem chemaţi, şi anume, de a-i fi frate, soră şi mamă. Să nu uităm că el ne iubeşte aşa cum suntem, dar, totodată, nu ne poate lăsa aşa, ne vrea mai buni cu semenii noştri şi ne vrea mereu deschişi la iertarea sa. Ne revine datoria de a împlini mereu voinţa lui, de a căuta să înnoim interiorul nostru, hrănindu-ne cu trupul şi sângele său.
Lăudat să fie Isus Cristos!
