"Domnul este plin de bunătate şi de îndurare!"
Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători,
Isus, în evanghelia proclamată, este pus într-o situaţie foarte dificilă: rudele îl consideră "ieşit din minţi", iar cărturarii "posedat de diavol". Cum de au ajuns aici? Omului îi este frică de noutate, de schimbare, chiar dacă noutatea este un bine, chiar dacă noutatea este însuşi Dumnezeu. Creştinismul a însemnat cea mai mare schimbare, cea mai mare noutate din istoria omenirii. Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Isus în faţa a trei categorii de persoane. Să încercăm să învăţăm de la ele ceea ce nu trebuie să facem şi ceea ce trebuie să facem.
1. Rudele de sânge
Când rudele au auzit mesajul evangheliei proclamat de Isus, un mesaj cu totul nou, vestea cea bună, ce rănea inimile lor împietrite şi comoditatea unei religii ajustate pe măsura răutăţii umane, îşi ziceau: "Şi-a ieşit din minţi". Probabil, se gândeau că modul lui de a vorbi şi de a se comporta puteau compromite bunul nume al familiei lor. Mesajul său ieşea din schemele tradiţionale, era prea îndrăzneţ pentru a fi acceptat de ei. Ele se considerau persoane bine aşezate, echilibrate, ancorate în tradiţie, incapabile să primească noutatea evangheliei.
Să fim atenţi, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, pentru că şi astăzi, auzind evanghelia, este atât de uşor să avem aceeaşi atitudine, încercând să o ajustăm pentru a nu ne incomoda, pentru a nu fi sare care să ne purifice, ci miere care delectează cerul gurii.
2. Cărturarii
Ei cunoşteau Biblia doar cu mintea, nu şi cu inima. Nu se străduiau să o trăiască. Ei se considerau deţinători ai adevărului, interpreţi adevăraţi ai Legii, păzitori ai credinţei şi ai moralei. Veniţi de la Ierusalim, îl consideră pe Isus posedat de diavol şi îl acuză: "Cu căpetenia diavolilor scoate pe diavoli". Cu alte cuvinte, tot ceea ce face el este o înşelătorie. Nu credeţi în el şi nu schimbaţi nimic! Să mergem înainte aşa cum ştim noi, aşa cum suntem obişnuiţi!
Răspunsul lui Isus este, poate, cel mai sever răspuns din toată evanghelia, pe care trebuie să-l medităm cu atenţie, ori de câte ori în noi sau în alţii întâlnim o atitudine asemănătoare cu cea a cărturarilor. Isus le demonstrează mai întâi absurditatea raţionamentului lor: "Cum poate Satana să-l scoată pe Satana?" Dar dacă Satana este scos de către Cristos, aceasta înseamnă că el este prezenţa atotputerniciei lui Dumnezeu şi eliberatorul de stăpânirea Satanei. Şi astăzi Isus continuă această operă prin preoţii exorcişti numiţi de episcopi.
În anul 2008, am fost la Torino, pentru a-l ajuta pe asistentul spiritual al românilor catolici de acolo cu ocazia sfintelor sărbători de Paşti. În acele zile am întâlnit o doamnă catolică din zona Bacăului, care lucra la o bătrână pentru a-şi ajuta copiii să-şi continue studiile superioare. Ea mi-a povestit ce i s-a întâmplat când a ajuns la noul loc de muncă. Deşi doamna bolnavă era catolică, nu a văzut în casă niciun semn religios. "Nu-i nimic - şi-a spus ea - când voi merge în oraş îmi voi cumpăra o icoană pe care să o am cu mine în camera în care locuiesc". Dar, surpriză mare. Cu icoana cumpărată, ascunsă sub haină, când să intre în apartament, bătrâna din cărucior a strigat cu glas tare, să arunce ceea ce are sub haină. S-a speriat nu atât de strigătul ei, cât mai ales de nedumerirea de unde putea să ştie ea ce avea ascuns sub haină. S-a gândit că nu este lucru curat. După câteva zile, cerând sfat de la părintele exorcist din Torino, i-a pus în mâncarea pe care i-o pregătea în mod obişnuit câteva picături de apă sfinţită. Era aceeaşi mâncare, dar bolnava, în loc să o mănânce, i-a aruncat-o în faţă. Atunci şi-a dat seama că lucrurile nu sunt deloc simple. Merge din nou la preotul exorcist care o încurajează şi o asigură că dacă îl va asculta şi se va ruga insistent pentru ea, o va putea ajuta să se convertească. Cu multă credinţă, românca noastră, ce se dovedea nu numai o simplă infirmieră, ci o adevărată misionară, este hotărâtă să se îngrijească cu mult zel nu numai de trupul acelei bolnave, ci şi de sufletul ei care era mai bolnav decât trupul. Prin slujirea ei exemplară, după aproape doi ani, reuşeşte să atragă atât de mult simpatia acestei bolnave, încât o determină să facă împreună cu ea un pelerinaj la sanctuarul marian de la Lourdes, în sudul Franţei. Acolo, ajutată de episcopul care însoţea pelerinii din Torino, plecaţi în număr mare cu o garnitură de tren, reuşeşte să o determine pe bolnavă să se spovedească. Dar, pentru a ajunge aici, îmi spunea doamna Maria, a fost nevoie de multe jertfe: nopţi nedormite, rugăciuni însoţite de lacrimi şi alte sacrificii. După spovadă, Nicoleta, căci acesta era numele bolnavei, îi cere însoţitoarei să o ducă cu căruciorul în faţa grotei Maicii Domnului de la Lourdes, o prinde de mână şi-i spune: "Maria, uite la mine! Am avut tot ce mi-am dorit în această viaţă: elicopter la scară, m-am plimbat în toată lumea, un renume deosebit (numele ei figura deja în lista artiştilor celebri din Italia). Am făcut tot ce am voit. Acum depind de tine, chiar şi pentru un pahar de apă. Dar crede-mă ca nu am fost niciodată atât de fericită cum mă simt acum. Îţi promit că, imediat ce vom ajunge acasă, vom merge la notariat, pentru că vreau să-ţi las tot ce am: apartament, opere de artă şi toate lucrurile de valoare. Şi aceasta este nimic în comparaţie cu ceea ce ai făcut tu pentru mine, pentru că, efectiv, m-ai scos din iad".
Iată, aşadar, iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, cum Cristos continuă şi astăzi opera sa salvifică prin suflete nobile care lucrează pentru împărăţia lui Dumnezeu.
Revenind la evanghelie, cărturarii refuză categoric să accepte adevărul. De aceea, Isus spune aceste cuvinte atât de dure: "Vă spun adevărul: Dumnezeu va ierta oamenilor toate păcatele şi toate blasfemiile pe care le vor fi săvârşit, dar dacă cineva rosteşte blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va putea fi iertat niciodată". Această afirmaţie a lui Isus nu anulează mesajul cu privire la milostivirea infinită a lui Dumnezeu. Cei care se închid în faţa invitaţiei de a se converti şi se încăpăţânează să spună un "Nu!" hotărât lui Dumnezeu în mod direct şi ostentativ, refuzând propunerea salvifică din partea Mântuitorului, nu au parte de mântuire, se autoexclud de la fericirea veşnică.
3. Cei din casă
Ei îl ascultau cu simplitate şi curăţia inimii, cu iubire şi bunăvoinţă, aşa cum vreau să cred că aţi făcut-o şi dumneavoastră, venind în casa Domnului sau fiind în comuniune cu noi pe calea undelor. Isus se foloseşte de această ocazie pentru a spune cine sunt adevăratele sale rude: cei care au intuit misterul persoanei sale şi-i împărtăşesc planul său mesianic de mântuire. Legătura cu ei este mult mai puternică decât cea a sângelui. Rudenia cu el se bazează pe împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Este un mesaj surprinzător în acel climat marcat de un naţionalism exasperat. Isus vrea să distrugă orice barieră, orice rasism. Credinţa nu se bazează pe rudenia de sânge, ci pe împlinirea voinţei lui Dumnezeu. Dar, atenţie! Din păcate, noi, de cele mai multe ori, îi cerem lui Dumnezeu să ne împlinească voinţa noastră, nu să ne ajute să-i împlinim voinţa lui. Preacurata Fecioară Maria ne poate ajuta în această privinţă, deoarece ea mereu a împlinit voinţa lui Dumnezeu. Să cerem ajutorul lui Domnului, prin mijlocirea ei, folosindu-ne de rugăciunea de la începutul sfintei Liturghii: "Dumnezeule, izvorul oricărui bine, ascultă-ne rugăciunea: inspiră-ne să cugetăm la cele drepte şi călăuzeşte-ne să le împlinim. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin".
