Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Am început această Sfântă Liturghie a zilei în care Biserica sărbătoreşte şi reînnoieşte în mod solemn credinţa sa în misterul prezenţei Mântuitorului în mijlocul nostru în Sfânta Euharistie, cu cuvintele luate din Psalmul 8: "Dumnezeu i-a hrănit cu cel mai bun grâu şi i-a săturat cu miere din stâncă". Prezenţa noastră astăzi în biserică este pentru a recunoaşte o mare nevoie de a ne lăsa hrăniţi de Dumnezeu cu o hrană specială. Nu este îndestulătoare hrana pe care ne-o procurăm singuri. Aici ne este oferită hrana perfectă, fără preţ, sfântă care este însăşi trupul său; ne este oferită băutura care poate potoli cu adevărat setea, potirul bucuriei şi al mântuirii care este chiar sângele său.
În rugăciunea de la colectă l-am rugat pe Dumnezeu să ne ajute să fim cinstitori ai misterului pe care îl trăim, ai sfintei Euharistii pe care o celebrăm, în aşa fel încât, în viaţa noastră, să ne facem părtaşi de roadele răscumpărării. Aceasta este menirea omului pe acest pământ: a sta cu adevărat în faţa şi în prezenţa lui Dumnezeu; a ne lăsa hrăniţi de darul prezenţei sale; a-i aduce cinstire şi a fi purtători de roade.
În prima sfântă lectură vedem un popor care în prezenţa Domnului se lasă învăţat, se lasă instruit, este în ascultare docilă şi se hrăneşte din cuvântul său. Cu acest popor Dumnezeu nu pregetă să încheie o alianţă, o alianţă pecetluită cu sângele jertfelor oferite pe altar.
În lectura a doua, autorul Scrisorii către Evrei ne aminteşte că însuşi Cristos, prin propria sa jertfă, realizată odată pentru totdeauna, pătrunde în taina inimii omului spre a-l purifica de păcat şi de întinare. Deşi jertfa sa este unică, ea continuă să se actualizeze fără încetare, pentru ca cei răscumpăraţi de sângele său să se bucure de moştenirea veşnică.
Cristos, în sfânta evanghelie, adresându-se apostolilor la ultima cină, la Cina cea de Taină, îi invită să se hrănească neîncetat din pâinea vieţii şi să bea din potirul mântuirii, care sunt semne ale prezenţei sale în mijlocul şi în viaţa oamenilor.
Suntem noi conştienţi de măreţia acestui mister pe care îl celebrăm?
Această celebrare ne încurajează. Prezenţa dumneavoastră în jurul sfântului altar precum şi trăirile şi simţămintele persoanelor vârstnice sau bolnave care ni se alătură cu evlavie, umilinţă şi cu mult dor pe calea undelor, ne prezintă o Biserică vie, o Biserică care crede şi se hrăneşte din misterul lăsat nouă de Cristos, o Biserică care găseşte în cuvintele lui Cristos "faceţi aceasta în amintirea mea", raţiunea sa de a exista. Astfel, în aceste simple aspecte descoperim Biserica luptătoare care a înţeles şi care luptă încă fără încetare ca să înţeleagă că Euharistia a schimbat şi continuă să aducă schimbări în viaţa şi istoria omului.
Dar, în viaţa omului este prezent şi un mare risc: acela de a nu preţui şi de a nu aprecia persoane, evenimente, experienţe şi trăiri ale vieţii la adevărata lor valoare. Lumea tot mai superficială şi mai artificială în care trăim riscă să ne facă să ne obişnuim prea uşor cu extraordinarul, cu supranaturalul, să îl dezbrăcăm de măreţia şi profunzimea sa şi astfel să nu ne mai mişte nimic, să nu ne mai impresioneze misterul.
Euharistia şi prezenţa umilă şi simplă a lui Cristos sub speciile pâinii şi ale vinului doresc să schimbe acest mers al lucrurilor. Cina cea de Taină şi evenimentele care au urmat (patima, moartea şi învierea Mântuitorului) au schimbat radical istoria omenirii, au marcat începutul unei noi etape în viaţa omului - Dumnezeu veşnic este prezent şi rămâne împreună cu ai săi pentru totdeauna; un eveniment care este comemorat şi reînnoit neîncetat, ori de câte ori pe altar Cristos coboară în Sfintele Taine.
Cristos din sfânta Împărtăşanie ne invită să înţelegem şi să preţuim caracterul relaţiei dintre Dumnezeu şi oameni, dintre Dumnezeu şi creatura sa. În viaţa omului pot exista mulţi idoli, mulţi Dumnezei falşi (şi câţi nu sunt!?). În timp ce aceşti idoli, idoli morţi, fără de viaţă nu caută decât să se hrănească înşelând, minţind şi nimicind viaţa omului, Dumnezeul cel viu şi adevărat, Dumnezeul nostru dăruieşte viaţa, este izvor de viaţă şi hrăneşte viaţa omului. Însă nu toţi înţeleg credinţa şi relaţia cu Dumnezeu întocmai. Nu de puţine ori, omul acestor timpuri este sclav al unei vieţi care are un caracter comercial, chiar şi atunci când este vorba despre suflet. Dacă vreau mult, am obligaţia de a oferi mult. Dacă vreau puţin, pot dărui puţin. Dacă merg la magazin şi vreau o bomboană, îmi sunt de ajuns câţiva bănuţi. Dacă vreau un televizor am nevoie de câteva sute sau mii de lei. Aceasta este logica comerţului pe care uneori o găsim şi în modul în care omul îl caută pe Dumnezeu.
Darul sfintei Euharistii aduce în viaţa omului o noutate. Cristos se dăruieşte şi se oferă omului printr-un act de iubire perfectă, fără a pune condiţii. "Luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul meu; luaţi şi beţi, acesta este sângele meu". El se jertfeşte şi mi se oferă ca hrană pentru că mă iubeşte şi nu cere nimic în schimb. Dumnezeu mă iubeşte pentru că mă iubeşte. "Dumnezeu este iubire" ne spune sfântul Ioan în scrisoarea sa. Aceasta a fost predica lui Isus, aceasta a fost viaţa lui Isus, aceasta este Euharistia. Iar omul nu are cum şi nu poate plăti acest dar. El se poate lăsa pătruns de darul divin sau îl poate refuza. Şi câte situaţii nu întâlnim când multe suflete se închid acestei iubiri sau nu îi pătrund valoarea. Este dureros când întâlnim persoane care la o anumită vârstă trăiesc cu o mare durere în inimă: "Părinte, cât aş vrea ca fii mei, soţul meu sau soţia mea, să meargă mai des la biserică şi să se apropie de sfintele sacramente". Într-o zi un preot a fost întrebat: "Părinte, este chiar aşa de grav, este un păcat de moarte a nu sfinţi duminica sau sărbătorile de poruncă, prin participarea la Sfânta Liturghie?". "Este grav nu doar a neglija Liturghia duminicală şi primirea sfintelor sacramente, - a spus părintele - ci chiar a-ţi pune o asemenea întrebare. A-ţi pune această întrebare înseamnă a nu recunoaşte privilegiul pe care îl ai de a te hrăni şi de a lua putere din slăbiciunea lui Dumnezeu care s-a făcut pâine pe altar pentru noi toţi".
Euharistia este darul minunat al lui Dumnezeu oferit omului. Omul nu poate şi nu are dreptul de a face din acest act divin de iubire, un act prin care să caute o împlinire a unei obligaţii faţă de Dumnezeu. Dumnezeul cel viu oferă viaţa şi nu cere nimic în schimb.
Care sunt urmările primirii acestei noi vieţi prin misterul prezenţei sale în sfânta Euharistie? Euharistia, ca dar, ne invită să fim şi noi responsabili, în ce măsură viaţa noastră, bunurile noastre şi tot ceea ce considerăm că este al nostru, este prea al nostru, devine dar. În ce măsură omul hrănindu-se din Dumnezeu se conformează noii sale identităţi şi se oferă pe sine însuşi sau este purtător de Dumnezeu? Trăim pe o planetă care ar putea oferi mijloace şi resurse de viaţă pentru o populaţie de şase ori mai mare decât numărul actual al populaţiei, şi totuşi, pe pământ se moare de foame şi de sete. Copii şi adulţi astăzi îndură foame, singurătate, abandon, cu siguranţă nu pentru că pământul nostru nu ar putea oferi resursele necesare. Ei sunt victimele pe care omul de azi le oferă idolului egoismului, al câştigului şi al bunăstării.
În schimb, o viaţă euharistică face din noi purtători de Dumnezeu. Aceasta este menirea creştinului şi rodul pe care el îl poate aduce în lume. Hrănindu-ne din sfânta Împărtăşanie şi fiind vestitori ai cuvântului şi a iubirii milostive a lui Dumnezeu, prin cuvintele şi faptele noastre, suntem purtători ai paradisului pe pământ, iar omul împovărat şi îndurerat se poate simţi din nou iubit şi binecuvântat de a fi acasă, de a se afla la inima Domnului. Într-o scriere a sfintei Tereza de Calcutta citim: "Lumea este înfometată de Dumnezeu. Şi atunci când Isus a venit în lume a dorit să potolească această foame. A devenit pâinea vieţii, atât de mică, atât de fragilă şi atât de lipsită de valoare. Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient, a luat chipul celui înfometat, a celui gol şi a celui fără adăpost, pentru ca noi să ne putem potoli foamea şi setea noastră de iubire, slujindu-i".
Unui martor la procesul de canonizare a sfintei Ecaterina din Siena, cerându-i-se să vorbească despre sfântă şi despre modul în care ea a împlinit menirea sa de vas ales al lui Dumnezeu, a afirmat un singur lucru: "Nu am cunoscut pe nimeni care să se fi apropiat de sfânta Ecaterina şi să nu fi devenit mai bun".
Să invocăm ajutorul şi mijlocirea mamei noastre cereşti care a ştiut să îl primească şi să îl ofere pe Fiul lui Dumnezeu, să ne ajute să avem şi noi, asemenea ei, inimile deschise spre al primi pe Mântuitorul în sufletele noastre şi pentru a fi purtători de Dumnezeu pentru fraţii noştri. Amin.
