Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De ce această sărbătoare în Biserica noastră, solemnitatea Trupului şi Sângelui Domnului nostru Isus Cristos? După ce am celebrat cele trei mari sărbători, Crăciun, Paşte, Rusalii şi după ce am preamărit duminică marele mister al Sfintei Treimi, astăzi, în zi de joi, celebrăm un alt mare mister, Trupul şi Sângele Domnului. Este, de fapt, misterul sau realitatea care susţine Biserica. Pe drept se spune, Biserica face Euharistia şi Euharistia face Biserica. Este realitatea vie, pentru că doar aici Isus e viu şi adevărat, aşa cum a fost acum 2000 de ani. Este realitatea cea mai palpabilă, pentru că doar în Euharistie omul nu doar şi-l imaginează pe Dumnezeu cu sufletul şi mintea, dar aici îl vede, îl pipăie, se hrăneşte cu el chiar.
Astăzi, de fapt, ne amintim de acea mare joi, dinainte de Paşte, în care Isus a celebrat prima Liturghie din istorie în cenacol, cu apostolii, înainte de a-şi începe pătimirile sale. Atunci, în Joia Mare, este o zi foarte aglomerată, cu de toate, sunt foarte multe evenimente care sunt memorate în aceeaşi zi, atâtea trăiri ale lui Isus, cum ar fi înfiinţarea Preoţiei, a Euharistiei, legea iubirii, spălarea picioarelor, agonia din Ghetsemani, trădarea lui Iuda, singurătatea lui Isus, prinderea lui Isus. Şi parcă acest mister minunat, atât de mare, al Euharistiei, rămâne oarecum în umbră, nu e chiar cinstit la justa valoare. De aceea, Biserica, în înţelepciunea sa, a simţit nevoia să ofere o cinstire specială, o sărbătoare aparte Euharistiei, lucru care se întâmplă astăzi.
Să mergem puţin cu mintea în acea zi de joi. În Ierusalim forfotă, sărbătoare, se pregătea Paştele. Lumea înjunghia miei, femeile căutau să înlăture din casele lor orice urmă de pâine dospită şi, pe deasupra, era de acum ritualul cinei pascale. În cadrul cinei de Paşte, copilul cel mai mic, la un moment dat, luând azima - pâinea nedospită în mână -, punea această întrebare: "Tată, ce înseamnă această pâine nedospită?". La care tatăl, se ridica în picioare şi cu o voce solemnă spunea: "Această pâine este pâinea sărăciei, pe care au mâncat-o strămoşii noştri în ţara Egiptului. Să vină acum şi să mănânce toţi cei cărora le este foame, să vine să celebreze Pesah-ul toţi cei care sunt în nevoi". La Cina cea de Taină a lui Isus, se pare că această întrebare a pus-o Ioan. Dar, vă rog, atenţie! Isus schimbă accentul răspunsului său totalmente. El nu mai spune: "Aceasta este pâinea pe care au mâncat-o strămoşii voştri", dar spune simplu şi clar: "Acesta este trupul meu". Observaţi schimbarea? Pe formula veche, ebraică, Isus vine cu o altă realitate, cu realitatea Euharistiei. Apoi, copilul cel mic întreabă: "Tată, ce înseamnă acest pahar cu vin?". Şi tatăl începe din nou: "Acest pahar cu vin ne aminteşte de timpul în care Dumnezeu ne-a eliberat cu braţ puternic din Egipt" şi aşa mai departe. Şi de data aceasta, Isus schimbă şi spune: "Acesta este sângele meu". Un alt răspuns, pe aceeaşi schemă, pe aceeaşi formulă, un alt răspuns totalmente. Şi aşa, pe fondul celebrării pascale ebraice, se naşte Euharistia. Isus ne oferă trupul şi sângele său în aceste două elemente, atât de simple şi banale: pâine azimă şi vin.
La cina de Paşte Isus ne face cel mai mare dar, ne lasă ca hrană trupul şi sângele său, adică pe sine însuşi. Să mai spunem că, prin acest fapt, el riscă foarte mult. Ştia că mulţi oameni, în decursul veacurilor, îl vor primi sacrileg, în multe biserici va fi profanat, va fi uitat, neglijat, batjocorit. Şi totuşi, pentru el nu contează, important era să rămână cu omul, să rămână vizibil, să rămână pentru noi. Tocmai de aceea, iată, cina de Paşte, drept luată astăzi în sărbătoarea de azi.
Şi aş mai adăuga ceva: cenacolul, locul unde s-a întâmplat acest lucru. Astăzi, dacă veţi intra în cenacol, cu siguranţă veţi rămâne tare decepţionaţi. Veţi vedea o încăpere la etaj, aşa cum spunea în evanghelie, părăsită, neîngrijită, cu urmele rămase de la o veche moschee, nu se poate celebra nici măcar o Liturghie şi totuşi, intrând în cenacol, orice pelerin are această tresărire că acolo s-a celebrat în istorie prima Liturghie, prima Liturghie a lui Isus Cristos.
Astăzi aş vrea să spun că sărbătoarea ne invită într-un mod special la adoraţie. Isus, care a rămas cu noi, are nevoie de adoratori. Vă amintiţi când i-a dojenit în acea joi seară, în Ghetsemani: "Un ceas n-aţi fost în stare să vegheaţi împreună cu mine?". Adoraţia este rugăciunea perfectă. Acolo noi suntem cel mai aproape de Isus, şi el cu noi şi noi cu el. E dialogul cu Isus, e bucuria cea mai mare pe care o poate avea un creştin. După Liturghie noi ne vedem de ale noastre şi Isus rămâne singur în tabernacol. Însă Isus ne vrea lângă el. Mai mult, adoraţia face minuni, adoraţia converteşte. Astăzi, în lume e mare criză de toate, dar eu cred că una din cele mai mari crize, pe lângă aceea a iubirii, este şi criza rugăciunii. Dar adoraţia, mai mult decât atât, converteşte.
Şi am să închei cu convertirea care a avut loc în viaţa sfintei Edith Stein. Edith Stein, sfânta carmelită, evreica martirizată la Auschwitz, relatează impresia pe care i-a făcut-o o femeie, pe care a văzut-o rugându-se singură într-o biserică catolică. Spune ea: "După ce am străbătut împreună cu prietena mea partea veche a oraşului Frankfurt, am intrat câteva moment în catedrală şi, în timp ce stăteam acolo în tăcere, a venit o doamnă cu coşul ei de cumpărături şi a îngenuncheat profund. Apoi, a intrat într-o bancă pentru a face o scurtă rugăciune. Aceasta a fost pentru mine ceva totalmente nou. În sinagogile evreieşti şi în bisericile protestante, la care am mai mers până acum, se mergea doar pentru oficiile religioase. Însă aici venea oricine, în vâltoarea muncilor zilnice, în biserica goală, aşa, ca pentru un dialog confidenţial. Această întâmplare m-a marcat şi nu am putut-o uita niciodată".
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Isus din Euharistie este realitatea însăşi, Dumnezeu. El este şi ne vorbeşte, ne ascultă, ne primeşte. De aceea, Biserica nu este o simplă clădire, ci este casa Domnului, pentru că aici locuieşte Isus. Astăzi, în această sărbătoare, să-i promitem toţi mai mare atenţie, mai multă rugăciune, mai îndelungată adoraţie.
Lăudat să fie Isus Cristos!
