Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Veniţi, voi, singuri, într-un loc retras şi odihniţi-vă puţin"
De ce erau obosiţi? Un text potrivit pentru această perioadă de vacanţă, de concedii. Ştiţi, câteva milioane de români suferă de pe urma ei şi este cauza a zeci de mii de decese anual. Adolescenţii suferă de pe urma ei, fiind cauza rezultatelor slabe obţinute la şcoală. Şi persoanele de vârstă mijlocie se confruntă cu ea, mai ales între 30 şi 40 de ani. Tratarea ei include tot, de la ceaiuri medicinale la medicamente. Aveţi vreo idee despre ce poate fi vorba? Abuz de substanţe chimice? Divorţ? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă: insomnia. Oamenii nu mai pot dormi. Mergi să te culci, închizi ochii şi nu se întâmplă nimic. Nu poţi adormi. În loc să tragi pe dreapta pentru odihnă, mintea îţi intră în viteză. O mie şi una de obligaţii şi probleme îţi vin în minte. Încetezi să te gândeşti la lucruri şi începi să te gândeşti la oameni. Gândindu-te la oameni, te gândeşti la ce fac toţi acei oameni în acel moment: dorm. Asta te înfurie şi te ţine treaz. În cele din urmă, undeva pe la primele ore ale dimineţii, aţipeşti şi tu.
De ce suntem atât de obosiţi? Tânjim după viaţa povestită de Ion Creangă, Ozana cea frumos curgătoare. Dar uită-te la noi cum ne riscăm viaţa, navigând pe apele înspumate ale unui fluviu repezit; bifurcări, stânci în apă, atacuri de inimă, trădări, datorii acumulate şi neplătite. Înaintaşii noştri n-au cunoscut astfel de lucruri, noi însă cunoaştem şi asta ne ţine treji. Trupurile noastre sunt obosite. Să ne gândim: dacă milioane de români nu dorm suficient, ce înseamnă asta? Înseamnă că o parte din populaţia acestei ţări aţipeşte la lucru, moţăie prin sălile de clasă sau adoarme la volan ori la Liturghie. Zilnic sunt consumate tone de aspirină, medicamente de somn şi tranchilizante. Pentru a ne rezolva problemele, soluţia ar fi una simplă: toată lumea la culcare. Dar dimineaţa, la radio, ni se spune: "Sus, hai sus, toată lumea sus!". Minţile ne sunt obosite. Trupurile ne sunt obosite. Dar ce e mai important şi mai grav: sufletele ne sunt obosite. Suntem fiinţe eterne şi punem întrebări eterne: "De unde vin?", "Încotro mă îndrept?", "Care este sensul vieţii?", "Ce este bine?", "Ce este rău?", "Există viaţă după moarte?". Acestea sunt întrebări fundamentale ale sufletului. Şi lăsate fără răspuns, astfel de întrebări ne fură liniştea şi odihna.
Numai o singură creatură mai are atât de mari probleme cu odihna cum avem noi: nu câinii, ei moţăie; nu urşii, ei hibernează. Cele mai multe animale ştiu cum să se odihnească. Există însă o excepţie: creaturile astea sunt îmblănite, sunt naive de felul lor şi încete. E vorba de oi, după cum am văzut în psalmul responsorial. Oile nu pot dormi. Pentru ca oile să poată dormi, nu trebuie să existe nicio problemă: să nu fie prădători, să nu fie nelinişte în turmă, să nu fie gândaci în aer, să nu fie foame în stomac, totul trebuie să fie perfect. Din nefericire, oile nu-şi pot găsi păşuni singure, nu pot împrăştia insecticide, nu pot rezolva eventualele neînţelegeri şi nu-şi pot găsi hrana. Au nevoie de ajutor, au nevoie de un păstor, care să le ducă şi să le pască pe păşuni verzi. Fără un păstor, oile nu se pot odihni. Şi fără un păstor, nici noi nu ne putem odihni.
În versetul al doilea al psalmului 23 pe care l-am ascultat, David pictează un tablou: o turmă de oi culcate, cu picioarele îndoite, în jurul unui păstor; burţile li se odihnesc pe iarba grasă, un iaz liniştit de o parte, păstorul de cealaltă. "El mă paşte pe păşuni verzi şi mă conduce la ape de odihnă". De remarcat cele două pronume care preced verbele: el mă duce, el mă paşte, el îmi înviorează sufletul. Cine este cel activ? Cine se ocupă de toate lucrurile? Păstorul. Păstorul alege drumul oilor şi pregăteşte păşunea. Treaba oilor, treaba noastră este să se uite la păstor. Cu ochii la păstor se vor putea odihni.
Priveşte la o pagină goală. Ce vezi când priveşti o astfel de pagină? Vezi o bucată de hârtie albă. Acum, cu creionul fă un punct în mijlocul paginii. Priveşte-o din nou. Acum ce vezi? Vezi un punct, nu-i aşa? Şi oare nu aceasta este problema noastră? Lăsăm ca punctele întunecate să eclipseze spaţiul alb. Vedem valurile înfuriate şi nu pe Mântuitorul care umblă pe ele. Vedem proviziile noastre sărăcăcioase şi nu pe cel care poate hrăni 5000 de oameni flămânzi. Ne concentrăm asupra Vinerilor Mari ale răstignirii şi pierdem Duminicile glorioase ale Învierii. Să ne redirecţionăm atenţia şi să ne relaxăm. Şi în timp ce facem asta, să ne schimbăm programul şi să ne odihnim. Şi încă ceva. Dintre cele zece porunci săpate în piatră, care ocupă cea mai mare suprafaţă? Cea referitoare la ucidere? Sau cea referitoare la adulter? Sau cea referitoare la hoţie? Probabil că la acestea ne gândim prima dată. Cu siguranţă, fiecare dintre acestea merită să i se aloce mult spaţiu. Dar, curios, Dumnezeu nu a avut nevoie decât de câteva cuvinte pentru a condamna fiecare din cele trei păcate: adulterul, omorul şi hoţia. Când a venit însă rândul să vorbească propriului popor despe odihnă, o singură propoziţie nu i-a fost de ajuns. Ascultaţi: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău, dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit. De aceea, a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o".
Dumnezeu ne cunoaşte bine. Îl poate vedea pe proprietarul unui magazin citind versetul acesta şi spunându-şi: "Cineva trebuie să lucreze în ziua asta. Dacă eu nu pot, o va face fiul meu. Şi dacă Dumnezeu spune: Nici fiul tău, atunci va lucra fiica mea. Nici fiica ta, spune Dumnezeu. Atunci, probabil, un angajat. Nici vreun angajat. În cazul ăsta, cred că va trebui să-mi trimit vita să lucreze la magazin sau, probabil, îmi voi găsi un străin care să mă ajute. Nu, spune Dumnezeu. O zi pe săptămână vei spune nu muncii şi da închinării. Te vei opri, te vei aşeza şi te vei odihni".
Adevărata noastră odihnă este Isus. El este ţara promisă. Adevărata noastră odihnă este Isus. Noi, oamenii, continuăm însă să obiectăm, "dar, dar, cine se va ocupa de magazin". Venim înainte lui Dumnezeu cu un motiv după altul. El însă le desfiinţează pe măsură ce venim cu ele, amintindu-ne un lucru care ne reduce la tăcere: în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit.
Mesajul lui Dumnezeu este clar: "Dacă creaţia nu s-a prăbuşit cât timp m-am odihnit eu, nu se va prăbuşi nici cât timp vă veţi odihni voi, oamenii". Repetaţi în gând, vă rog, după mine, următoarele cuvinte: "Nu e treaba mea să mă ocup de mersul lumii, există Dumnezeu, dar nu sunt eu acela".
Din când în când, chiar şi animalele de povară trebuie duse la păşune. Chiar şi marea se opreşte pentru reflux. Pământul ţine şi el ziua de odihnă în lunile de iarnă. Şi omul trebuie să se odihnească. Dacă nu, va cădea de oboseală. Trebuie să ajustăm fitilul lămpii sau lampa ni se va stinge. Trebuie să ne refacem puterile sau vom îmbătrâni înainte de vreme. Pe termen lung, reuşim să face mai multe, făcând uneori mai puţine. Arcul nu poate rămâne încordat prea mult timp fără să se rupă. Pentru ca un teren agricol să aducă recoltă, din când în când trebuie lăsat neînsămânţat. Şi pentru ca să fii sănătos, trebuie să te odihneşti.
Încetineşte şi Dumnezeu te va vindeca. El va da odihnă minţii tale, trupului tău şi mai ales sufletului tău. El te va paşte pe păşuni verzi. Cu mâinile lui străpunse de cuie, Isus a pregătit o păşune pentru suflet. El a smuls tufele spinoase ale condamnării, a dizlocat şi a îndepărtat bolovanii grei ai păcatului, şi în locul lor a sădit seminţe de har şi a săpat fântâni ale milostivirii. Iar acum ne invită să ne odihnim într-un astfel de loc.
Îţi poţi imagina mulţumirea din inima unui păstor când, după ce a terminat toată această muncă de pregătire, îşi priveşte turma odihnindu-se în iarba grasă? Îţi poţi imagina mulţumirea din inima lui Dumnezeu, când noi facem la fel? Păşunea lui este darul lui pentru noi. Nu e o păşune pe care am făcut-o noi şi nici o păşune pe care să o merităm. Este un dar de la Dumnezeu. Într-o lume aridă şi stâncoasă datorită falimentelor umane, există un loc care abundă de vegetaţia luxuriantă a milei lui Dumnezeu. Păstorul nostru ne invită în acest loc. Vrea să stăm jos, să ne odihnim. Să ne cuibărim adânc în iarbă, până suntem acoperiţi, îngropaţi de vlăstarii dragostei lui şi acolo să ne găsim odihna. Amin.
