Într-o lume în care moartea are întotdeauna ultimul cuvânt, cel puţin deocamdată, ce mare speranţă găsim în lecturile sfinte ale duminicii de astăzi!
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Pentru ca oamenii să-i urmeze, politicienii, artiştii şi sportivii trebuie neapărat să le ofere ceva. Politicienii recurg la retorică şi la promisiuni fantastice, artiştii stârnesc emoţie spectacolelor pentru a-i determina să se identifice în situaţiile prezentate de ei, sportivii uimesc prin abilităţile lor fizice. Cei care îi privesc îi invidiază şi-şi doresc să fie şi ei aşa.
Dar Domnul Isus ce ne oferă, scăderea ratei şomajului, salarii mai mari, talente, o voce uluitoare, o interpretare care să stârnească lacrimi? El ne oferă ceva ce nimeni altcineva din lumea aceasta nu ne poate oferi: viaţa veşnică într-o lume nouă. Ce altceva contează, de fapt, mai mult?
În vreme ce reclamele ne insultă inteligenţa cu ofertele lor prea bune ca să fie adevărate, Isus Cristos vine cu o super-mega ofertă: viaţa veşnică oferită gratuit, fără taxe de expediere şi manipulare. Scepticii râd de o astfel de ofertă, concurenţii produc imitaţii ieftine, cei interesaţi analizează cu grijă ambele oferte. Isus a făcut trei demonstraţii pentru a-i contrazice pe sceptici, pentru a expune imitaţiile şi pentru a-i mulţumi pe căutătorii sinceri: învierea fiicei lui Iair, învierea fiului văduvei din Naim şi învierea lui Lazăr au confirmat că oferta sa incredibilă este reală. Poate că boala şi accidentele au avut de câştigat cauza pentru o vreme, însă, în final, viaţa veşnică avea să triumfe. Poate că vindecarea nu a venit chiar atunci când a fost cerută, însă viaţa veşnică a fost garantată tuturor celor care primesc pe Cristos ca mântuitor personal.
La fel se întâmplă şi astăzi: de multe ori, vindecarea nu vine aşa cum ne-am dori. Oamenii zac, uneori, ani la rând, din cauza unor boli dureroase care, în loc să se vindece, parcă se agravează. În cazul unora survine chiar decesul, în ciuda rugăciunilor şi a binecuvântărilor. Nu avem un răspuns cu privire la motivul pentru care unii se însănătoşesc iar alţii nu. Însă avem o făgăduinţă cu mult mai bună decât orice vindecare extraordinară: viaţa veşnică la sfârşitul timpului, la revenirea lui Isus Cristos, când sfinţii cei preaînalţi vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, "din veşnicie în veşnicie", cum ne spune şi profetul Daniel.
Dumnezeu le-a făcut pe toate pentru viaţă, ne aminteşte astăzi autorul Cărţii Înţelepciunii, în prima lectură. În plus, l-a creat pe om nu numai pentru viaţă, ci pentru nemurire. Omul poartă în sine pecetea lui Dumnezeu, el a fost creat după chipul său.
Iar în evanghelie ne sunt prezentate două minuni, săvârşite de către Isus Cristos, din care învăţăm că pentru a ne mântui trebuie să păstrăm o legătură vie şi de credinţă cu Dumnezeu. Trebuie să ţinem cont de atingerea noastră de Isus şi de atingerea lui Isus de noi, de unde rezultă, de fapt, multe binefaceri, prin care noi ne construim viaţa veşnică.
Pentru început, aş dori să pornesc cu o întrebare: "Ce ne aduce atingerea noastră de Isus?". În evanghelie ne este prezentată, în prima parte, în toată acea îmbulzeală de oameni care se îndrepta spre casa lui Iair, o femeie apăsată de greutatea unei grave boli şi suferinţe trupeşti, care nutreşte gândul că, de fapt, de la sine, nimeni nu poate face nimic, indiferent de averea în bani de care dispune sau de puterea din poziţia socială pe care s-ar situa. Parcă simţim şi noi, cumva, atât suspinul durerii din inima ei, cât şi oftatul dezamăgirii faţă de cei ce se înghesuiau în urma lui Isus, făcând o retrospectivă material-financiară a zădărniciei tuturor eforturilor personale şi a eşecurilor tuturor strădaniilor ei de vindecare - avea de doisprezece ani acea boală, ne spune evanghelia -, de acum săracă şi lămurită se hotărăşte: Credinţa şi nădejdea sunt ultimele arme, trebuie să le folosesc. Şi momentul este potrivit, prilejul este bun, doar să-l ating şi mă voi vindeca. De ce să mai pierd vremea cu lucruri fără rost? Aşa încât ea, apropiindu-se pe la spate, ne spune evanghelistul Marcu, s-a atins de poala hainei lui şi îndată a simţit că a fost vindecată.
Nu sunt de ajuns cuvintele omeneşti pentru a exprima bucuria din inima femeii. Oare chiar doisprezece ani de suferinţă crâncenă să-ţi trebuiască ca să înţelegi că o simplă atingere de Isus este mai valoroasă decât toată ştiinţa şi priceperea lumii acesteia? Îşi dobândise cel mai mare dar al vieţii ei, îşi recăpătase sănătatea prin mila şi puterea dragostei Mântuitorului nostru Isus Cristos; lucru care şi astăzi este posibil oricărui credincios, prin puterea vindecătoare a sfintelor taine.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să căutăm să ne atingem şi noi, cu toţii, de Isus, Mântuitorul nostru, cu credinţa femeii din evanghelie, pentru a primi iertare, vindecare, linişte şi pace sufletească. Cum ne putem atinge noi? Prin rugăciune, prin citirea Sfintei Scripturi, prin prezenţă la sfintele taine, pentru că orice întâlnire cu Isus Cristos este întâlnire cu binecuvântarea sa.
Vacarmul mulţimii era atât de mare, iar îmbulzirea era atât de tumultoasă, încât cine să mai dea importanţă momentului unei minuni nesăvârşite la vedere? Cine să mai ia în seamă o simplă atingere prin alte sute de atingeri pe drumul acela spre casa lui Iair, acolo unde toţi aşteptau, de fapt, să vadă adevărata minune. Problema e că minunile nu se văd, ci se trăiesc. Ele nu se explică, ci se simt. Nu se descriu în cuvinte, ci se numesc credinţă. "Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit", i-a spus Cristos şi ne spune şi nouă astăzi. Ce anume aduce atingerea lui Isus de noi?
A doua minune iese în evidenţă din figura lui Iair, unul din fruntaşii sinagogii din Cafarnaum, care se confrunta cu o mare nenorocire. În ce fel şi ce face el? Fiica lui era pe moarte şi el ne învaţă şi pe noi, mai ales în momentele de criză şi nu numai, să-l căutăm pe Dumnezeul cel atotputernic. Şi pe când Isus se îndrepta spre casa lui Iair, cineva vine şi-i spune acestuia să nu-l mai supere pe Mântuitorul, pentru că fiica lui a murit. La auzul acestor cuvinte, Isus îi răspunde: "Nu te teme, crede numai". Şi intrând în casă, toţi plângeau. I-au scos pe toţi afară, a rămas numai cu părinţii şi cu apostolii predilecţi, a apucat-o de mână pe copilă şi i-a zis: "Talitha qum", "Scoală-te". Şi copila a înviat.
Când ne ating greutăţile sau ne este grea aşteptarea, să nu ţinem cont de glasurile "înţelepte", dar lipsite de forţa credinţei, de rostirile îndoielnice ale celor din jur. De câte ori, oare, n-am lăsat la jumătate multe din cele ce ne propuseserăm să le facem pentru mântuirea noastră la surâsul sau sâsâitul celor din jur? Nu-l obosi pe învăţătorul! De câte ori n-am trecut şi noi prin grele încercări şi am renunţat la gesturi de milostenie sau la rugăciuni adresate către Mântuitorul nostru, pentru că alţii, pe la spate, căutau să ne pună piedici? Pe învăţătorul nostru nu-l obosim! Căci el oboseşte doar în minţile celor obosiţi să-l eticheteze pe Dumnezeu, ori puterile sale sunt veşnice, sunt inepuizabile.
El, Dumnezeul cel viu, pentru că este viaţă, oferă viaţă, sprijină viaţa. Şi de acest mesaj ne garantează lecturile sfinte din această duminică. Şi el nu se teme să se obosească pentru dezobosirea noastră, pentru scoaterea noastră din epuizarea morţii, duşmana prospeţimii şi a vieţii. Ce ne aduce atingerea lui Isus de noi? Revenirea la o viaţă nouă în Cristos şi cu Cristos.
"Prin Cristos şi în Cristos se lămureşte enigma durerii şi a morţii, care fără evanghelia sa ar fi de nesuportat", ne spune Conciliul Vatican al II-lea în Constituţia dogmatică Gaudium et spes.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aşadar, să ne prezentăm cu totul viaţa noastră în dar, ca ofrandă, Dumnezeului vieţii, pentru ca viaţa noastră să fie adevărată, pentru ca viaţa noastră să fie frumoasă, pentru ca viaţa noastră să fie vie.
Lăudat să fie Isus Cristos!
