Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem în sărbătoarea Sfintei Treimi, un mister pe care nu-l putem înţelege cu mintea noastră, dar credinţa noastră ne spune că Sfânta Treime există.
Atunci când un ambasador merge în audienţă la şeful statului, merge împreună cu secretarul său. Urcă împreună scările, merg împreună pe holuri, intră împreună în sala de aşteptare, dar secretarul rămâne aici, numai ambasadorul intră la preşedinte. Tot aşa şi credinţa şi ştiinţa merg împreună pe un drum lung, dar la sfârşit ştiinţa se opreşte, însă credinţa merge mai departe şi singură pătrunde în misterul lui Dumnezeu.
Mari oameni de ştiinţă precum Kepler, Newton, Leibniz erau oameni credincioşi şi erau convinşi că şi natura care ne înconjoară este plină de mistere. La fel stăm şi noi astăzi în faţa celui mai mare mister al credinţei noastre.
Ne punem întrebarea: care este relaţia dintre cele trei persoane care formează Sfânta Treime, care este relaţia dintre Cristos şi Tatăl său din ceruri? La Cina cea de Taină apostolul îl roagă pe Isus ca să-l arate pe Tatăl din ceruri. Iar Isus îi răspunde: "De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu mai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl?». Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine?" Aşadar, Dumnezeul cel nevăzut, neimaginat a vrut să se descopere oamenilor, de aceea l-a trimis pe fiul său. Isus Cristos este revelaţia Tatălui ceresc. A vrut să ni se descopere în persoana lui, dar şi în soarta pe care a avut-o Isus. De ce oare a ales să fie înconjurat de oameni simpli? De ce i-a respins pe cei care credeau în sinea lor că sunt înţelepţi şi pricepuţi? De ce moartea pe cruce? Există un singur răspuns la atâtea întrebări: pentru că ne-a iubit pe noi. Isus ne-a demonstrat prin viaţa sa că Dumnezeu este iubire. De aceea am primit porunca: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău!". Dacă Dumnezeu ar fi doar Fiinţa supremă, atunci nu ar fi posibil să-l iubim. Dar ştim de la Cristos, că este Tatăl nostru. Aşadar să-l iubim cu sinceritatea unui copil şi să ne încredem în el. Dacă l-am imagina pe Dumnezeu cu sentimentul cel mai curat al inimii, cu dorinţa cea mai nobilă a spiritului nostru, cu toată fiinţa noastră, putem oare avea o imagine mai frumoasă decât aceea că este Tatăl nostru? Nu ajunge că este Creatorul: creatorul munţilor şi al stelelor, al plantelor şi animalelor, al îngerilor şi oamenilor, este prea departe şi prea abstract pentru noi. Dar prin faptul că este Tatăl nostru, simţim că se îngrijeşte de noi şi ne iubeşte. Isus ne arată cu propria sa viaţă că Dumnezeu este iubire. Iubirea însă înseamnă unitate şi diversitate, înseamnă bogăţie în sine şi capacitatea de a se dărui. Iubirea poate să existe numai în multitudine, numai aşa este capabilă să se dăruiască şi să primească. Aşadar, dacă Dumnezeu este iubire în el trebuie să existe mai multe persoane.
Care este relaţia dintre Isus şi Duhul Sfânt? Isus spune: "Cine mă vede pe mine îl vede şi pe Tatăl". Tot aşa ar putea să spună: "Cine mă vede pe mine îl vede şi pe Duhul Sfânt". De ce? Pentru că Duhul Sfânt este Duhul lui Isus. Isus spune: "Eu am împlinit lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac". Aşadar acum trebuie să plec. Dar "nu vă voi lăsa orfani" pentru că Duhul Sfânt "va fi totdeauna cu voi", pe el îl trimite de la Tatăl, pentru că purcede de la Tatăl. Aşadar, Duhul Sfânt este Duhul Tatălui şi al Fiului.
Ştim că Isus a primit natura sa umană de la Sfânta Fecioară, iar natura divină de la Duhul Sfânt. "Duhul Sfânt se va coborî peste tine, de aceea şi cel Sfânt care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema". La sfârşitul vieţii pământeşti această natură umană, pe care a primit-o de la Sfânta Fecioară, a dus-o în cer, dar pe Duhul Sfânt îl lasă aici pentru noi. "Eu şi Tatăl una suntem" la fel putea să spună: "Eu şi Duhul Sfânt una suntem". Cât timp a trăit pe pământ Dumnezeu a locuit în Isus, dar după ce s-a înălţat la cer, locuieşte în mijlocul nostru în Duhul Sfânt. Odinioară plutea deasupra Fecioarei şi aştepta "Da"-ul ei, acum locuieşte deasupra noastră şi aşteaptă "Da"-ul nostru. Dacă răspundem cu "Da" atunci începe să-l formeze în noi pe Cristos, să continue cu ajutorul harului viaţa divină în noi. Această a treia persoană a deschis sânul Sfintei Fecioare ca să primească a doua persoană divină, şi tot această a treia persoană deschide şi sufletul nostru, pentru ca Isus să locuiască în noi. Toate acestea au loc în liniştea sufletului nostru ca orice lucru important, atunci când inima noastră e atinsă de iubire şi îndeamnă sufletul în mod liber să facă fapte bune. Tatăl şi Fiul locuiesc acum în mijlocul nostru în Duhul Sfânt, se roagă în noi, ne consolează, ne întăresc şi ne umple zilele de bucurie.
Aici, pe pământ, cel mai mare mister pentru noi este viaţa, o simţim şi o trăim: oameni de ştiinţă, biologi, chimişti şi psihologi o cercetează şi totuşi rămâne un mister pentru toţi. Misterul cel mai mare al celui care trăieşte în har este viaţa Sfintei Treimi, o trăim, o simţim, teologii şi misticii o cercetează, totuşi rămâne mister. Important este s-o trăim! Important este că îl simţim pe Dumnezeu de Tatăl nostru, că îl ştim pe Cristos de frate al nostru, că îl purtăm pe Duhul Sfânt în viaţa noastră. Acesta este începutul vieţii veşnice şi aceasta este esenţa creştinismului. Amin
