Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
După minunata sărbătoare a Crăciunului, în care am contemplat misterul naşterii Cuvântului lui Dumnezeu făcut om, astăzi suntem invitaţi să ne fixăm privirea asupra Mariei şi a lui Iosif care, împreună cu Isus, formează Sfânta Familie din Nazaret. Biserica atribuie o mare importanţă sărbătorii pe care o celebrăm astăzi, pentru rolul de prim plan pe care familia îl ocupă în viaţa omului. Într-adevăr, în familie, se primeşte prima şi fundamentala educaţie şi de familie depinde binele şi viitorul însuşi al societăţii.
Ne uimeşte profund faptul că şi Dumnezeu, pentru a veni între noi, oamenii, a ales, între infinitele sale posibilităţi, calea bătătorită de toţi, şi anume, cea a familiei. El a voit să aibă o casă unde să se nască, să crească şi să locuiască, a avut nevoie de un tată şi de o mamă pentru a învăţa să vorbească, să meargă, să muncească.
Astăzi familia se află în faţa unei crize dintre cele mai grave ale istoriei. Idei devastante s-au dezlănţuit în societatea de astăzi, care atacă şi profanează caracterul sacru al familiei: scăderea natalităţii, iubirea liberă, convieţuirile libere, căsătoriile doar civile, divorţul, avortul, abandonarea copiilor - iată unele dintre atâtea greşeli care pun în pericol serios unitatea, stabilitatea, natura şi conceptul însuşi de familie.
Familia poate fi imaginată în diferite moduri: ca o pânză de păianjen, ca o floare, ca un mormânt, ca o închisoare, ca un castel. Poate niciodată ca în ultima vreme, se scrie şi se vorbeşte atât de mult despre familie. Unii o consideră grav bolnavă, la căpătâiul căreia se îngrămădesc psihologi, sociologi, oameni politici, preoţi. Alţii o simt încă vie şi vioaie, în ciuda schimbărilor şi a dificultăţilor. În sfârşit, alţii o văd că a ajuns în ultima staţie, adică pe cale de distrugere şi inutilă.
Dacă familia se destramă şi se degenerează, şi societatea se deformează şi se infectează, desigur că depinde mult de fiecare dintre noi, preoţi, părinţi sau copii dacă familia dintr-o floare se transformă într-o plantă carnivoră, dintr-un castel devine închisoare, dintr-un loc de dialog se schimbă într-un ring unde se împart pumnii. O familie adevărată şi sfântă se naşte din credinţă şi în credinţă consumă toate zilele sale. Pentru ca familia să rămână unită şi să răspundă planului lui Dumnezeu, trebuie să se alinieze după legea credinţei - ceea ce sugerează liturgia cuvântului din această sărbătoare a Preasfintei Familii.
O zi fără credinţă în familie este o zi tristă, deoarece este o zi de moarte spirituală pentru familie. Familia este în puternică criză astăzi pentru că nu numai că trăieşte zilele sale în absenţa credinţei, dar sunt unii care vor să o desprindă de adevărul ei natural. Şi este regretabil că în multe ţări se adoptă legi care legiferează unirile dintre persoanele de acelaşi sex. Niciodată un bărbat nu poate genera cu un alt bărbat. Niciodată o femeie nu poate genera cu o altă femeie, pentru că în asemenea uniri lipseşte iubirea.
Familia este expresia cea mai înaltă a iubirii în creaţia lui Dumnezeu. Când familia nu se mai bazează pe iubire, niciodată ea nu va putea să se numească familie, pentru că lipseşte substanţa, lipseşte adevărul ei, lipseşte esenţa ei.
Părinţii Bisericii, şi mai ales păstorii din orice timp, şi în ultima vreme chiar papii pe care i-am avut, începând cu sfântul Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea şi actualul suveran pontif, Papa Francisc, precum şi episcopii, într-o situaţie atât de frământată care se abate şi asupra familiei, au revenit deseori asupra acestei teme şi nu s-au obosit în a insista asupra modelului exemplar al lui Isus, al lui Iosif şi Maria, care este prezentată ca o familie ideală, indicând Sfânta Familie de la Nazaret ca modelul pentru orice familie.
Recentul sinod al episcopilor, din luna octombrie a acestui an, a repropus acest model de familie ca o încurajare pentru toate familiile şi s-a străduit să sublinieze cu imensă recunoştinţă că, de fapt, există în lume atâtea familii, modele de coerenţă creştinească şi de eroism evanghelic, care se străduiesc să reflecte în cadrul lor imaginea familiei sfinte din Nazaret, cu rezultate edificatoare şi binefăcătoare, şi spre ele se îndreaptă cu multă recunoştinţă. Prin mărturia lor, în aceste familii se concretizează ceea ce au învăţat, ceea ce învaţă, de fapt, Sfântul Părinte Francisc, care arată cum credinţa nu este doar o perspectivă de fugă sau de refugiu, dar credinţa este o mare resursă pentru mărturia iubirii, edificatoare, chiar în mijlocul multelor dificultăţi şi de lupte cu care se confruntă familia creştină.
Sinodul, amintind de frumuseţea şi de convenienţa căsătoriei sacrament indisolubil stabilit de Cristos, propune Sfânta Familie din Nazaret ca obiect nu numai de admiraţie, dar şi drept exemplu de stabilitate şi de perseverenţă în unirea lor. În ciuda multiplelor peripeţii, a diferitelor încercări, a unor evenimente potrivnice, Isus, Maria şi Iosif - acolo unde foarte uşor ar fi putut să se clatine şi să dezerteze de la fidelitatea şi iubirea lor reciprocă - ei au menţinut întotdeauna intactă şi nealterată bucuria unirii şi a solidarităţii între ei şi cu toţi ceilalţi, meritând, pe bună dreptate, titlul de "Prima Biserică domestică".
De aceea, modelul oricărei familii adevărate este cea formată din Maria, Iosif şi Isus. Această familie nu numai că se naşte din credinţă, dar este şi o voinţă specială a lui Dumnezeu, descoperită atât Mariei, cât şi lui Iosif, iubirea lor curată, castă, sfântă, feciorelnică este îndreptată în totalitate spre Isus. Ei vor trebui să-l hrănească dintr-o iubire curată. Maria va trebui să-l zămislească cu iubirea sa feciorelnică, prin intervenţia Duhului Sfânt.
În sărbătoarea Sfintei Familii suntem atraşi de această imagine a familiei din Nazaret, plină de iubire. Fără să ne îndepărtăm de pruncul din Betleem, orizontul nostru se lărgeşte pentru a îmbrăţişa pe părinţii săi, Maria, mamă fecioară, şi Iosif soţul ei şi tatăl adoptiv al lui Isus, tată adevărat. În unitatea profundă care îl leagă de Maria, fiul ei devine cu adevărat fiul său, pe care el îl iubeşte cu o adevărată iubire părintească.
Am putea spune că familia din Nazaret este o familie religioasă prin excelenţă, pentru că este o păzitoare fidelă a legii lui Dumnezeu, o familie care crede în profunzime ceea ce spune Legea lui Dumnezeu.
Fragmentul din evanghelia de astăzi îi prezintă pe Maria şi Iosif care, în atitudine de ascultare faţă de lege, îndeplinesc ritul prezentării copilului lor la templu. La 2 februarie vom celebra acest moment special din viaţa lui Isus, la 40 de zile de la naşterea sa, reflectând şi experienţa părinţilor trăită în această ocazie prin întâlnirea celor două persoane: bătrânul Simeon şi profetesa Ana. Şi aceştia prevestesc de la o bucurie plină de emoţie, legată de descoperirea unor aspecte noi de figura copilului lor, până la durerea intimă provocată de vestirea tragicului său destin, precum şi de sabia care va trece prin inima Mariei.
În concluzia sa, evanghelia menţionează întoarcerea familiei în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Aici se desfăşoară ritmul umil al unei vieţi obişnuite, existenţa unei familii de condiţie modestă, care trăia din munca zilnică şi era cufundată în multele probleme inerente ale vieţii.
Este şi experienţa multor familii din zilele noastre care, în modalităţi diferite, retrăiesc condiţia dificilă a familiei formată din Maria, Iosif şi pruncul divin. Dar aparenta existenţă cenuşie este luminată de o lumină vie, este copilul Isus, copilul Isus care creştea şi se întărea plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra lui. Dezvoltarea integrală a pruncului Isus, a copilului Isus în interiorul acestei familii, se desfăşoară sub privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, pentru că era opera harului său, adică a iubirii sale predilecte.
Ceea ce caracterizează această familie este locul central al lui Isus în interiorul ei. El polarizează întreaga atenţie şi afecţiune ale Mariei şi Iosif. În această familie unul dintre ei este Dumnezeu însuşi în mijlocul lor, Dumnezeu sub chipul omenesc, al unui copil pe care ei l-au primit şi-l păzesc, al unui copil care sub grija lor creşte şi devine adult.
Iată oglinda în care familia creştină este chemată să se privească, să se confrunte, descoperind încontinuu ceea ce ea este şi trebuie să fie: un mister de iubire, după modelul familiei divine, Treimea Preasfântă, familia, ca o comunitate de iubire, nu o iubire oarecare, dar iubire divină, iubirea care uneşte şi leagă pe membrii familiei. Pe pământ, familia din Nazaret a realizat acest model divin în măsură perfectă.
Familia, aşadar, desfăşoară un rol important. Fiul lui Dumnezeu, când s-a întrupat, s-a înconjurat de o familie, a avut nevoie de o familie, unde să fie hrănit, crescut, educat, ajutat să crească ca om. Această familie a fost pregătită de către Maria şi Iosif. Fiul lui Dumnezeu, obişnuit în sânul Tatălui, devenit om, ba chiar copil, continuă să simtă gingăşia Tatălui şi atenţia plină de iubire a mamei sale, Maria, şi a Tatălui său purtător de grijă, Iosif. Ei au fost pentru pruncul Isus semnul sensibil şi tangibil al iubirii Tatălui său. Oare nu ar trebui să fie la fel astăzi părinţii pentru copiii lor? Ei trebuie să colaboreze cu Dumnezeu nu numai pentru a da naştere unei vieţi, dar să o ajute să crească şi să facă simţită iubirea infinită a Tatălui ceresc, prin modul lor de a se purta. Maria şi Iosif l-au învăţat pe Isus nu numai să meargă şi să vorbească, dar şi să se roage, i-au vorbit despre Dumnezeu, l-au educat la viaţa religioasă. Astfel, părinţii, dacă poartă în sufletul lor crediţa, ştiu că nu există comoară mai mare, o moştenire mai mare, o comoară mai de preţ decât ceea ce se transmite copiilor lor, nu numai ca dar al vieţii, dar şi aceea de a fi educaţi în adevăratul spirit al credinţei, ca şi în familia din Nazaret, unde Isus devine adolescent, el fiind educat la credinţă de părinţii săi, care cu siguranţă că i-au citit Scripturile, Psalmii, s-au rugat împreună şi, mai ales, vedem că au mers şi la templu.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Să iubim familia, să apărăm familia de toate atacurile care se abat tot mai mult asupra ei şi mai ales din partea unor concepţii laiciste şi permisiviste. Să apărăm familia şi să-i respectăm nevinovăţia, să credem în viaţă, să lucrăm numai pentru viitorul nostru, pentru că Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea spunea: "Familia este viitorul societăţii". Este într-adevăr un viitor al societăţii dacă vom avea familii trainice, sănătoase. Şi cerem astăzi ca Sfânta Familie din Nazaret să reverese belşug de binecuvântare asupra familiilor noastre, pentru ca familiile noastre să strălucească în toată frumuseţea lor, pentru ca ele să devină în societate, în inima societăţii, cu adevărat mici biserici, care să iradieze de credinţă şi de iubire. Amin.
