Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
E ziua Domnului, duminica din octava Crăciunului, duminica "Sfintei Familii" din Nazaret.
Atmosfera Crăciunului, a naşterii Domnului, continuă. Acest eveniment, petrecut în istorie acum peste două mii de ani, continuă să reverse asupra omenirii farmecul unei bucurii care nu se termină şi care alimentează viaţa noastră de zi cu zi, o înnobilează şi îi dă un sens profund şi o valoare dumnezeiască.
Cuvântul veşnic, Fiul lui Dumnezeu, se face asemenea nouă, ia asupra sa firea noastră omenească, locuieşte în mijlocul nostru, îşi găseşte lăcaş într-o familie în care revarsă iubirea divină din ceruri, din sânul Sfintei Treimi.
Aşezarea sărbătorii "Sfintei Familii" în atmosfera naşterii Domnului, are o motivaţie profundă. Între Isus, venit pe pământ, şi familie există o legătură dumnezeiască. Aşa a voit Dumnezeu; căci după cum la începutul creaţiei a stat o familie, de care să depindă neamul omenesc şi istoria sa, tot aşa la începutul noii orânduiri şi a noii împărăţii a ales o familie, familia din Nazaret, familie în care îl trimite pe însuşi Fiul său.
Toate textele pe care Biserica le proclamă în această duminică au ca subiect familia, gândită şi voită de Dumnezeu, pentru a asigura continuitatea neamului omenesc. În acest plan veşnic, părinţii au misiunea să le transmită copiilor nu numai viaţa naturală, ci să le ofere şi asigure darul vieţii spirituale prin care să-i pregătească pentru trăirea în marea familie a societăţii.
Urmând acelaşi plan pe care l-a avut când l-a creat pe om, bărbat şi femeie şi i-a aşezat în paradisul pământesc şi le-a zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi moşteniţi pământul" (Gen 1,28), Dumnezeu Creatorul îi repetă lui Abraham, care se plânge că nu va avea urmaşi: "Priveşte cerul şi numără stelele, de le poţi număra!... Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi; iar Abraham a crezut ce i-a spus Domnul şi pentru aceasta Domnul l-a socotit drept" (Gen 15,1-6), astfel prin patriarhul Abraham, înaintat în vârstă, şi prin Sara, care l-a născut pe Isaac, familia umană a crescut mai mult decât stelele cerului şi nisipul mării.
În lectura a doua, din Scrisoarea către Evrei, descoperim cheia planului lui Dumnezeu faţă de Abraham şi urmaşii săi, credinţa, credinţa prin care acest mare patriarh a primit alegerea şi misiunea sa, ascultând de Domnul, chiar şi atunci când Domnul punându-l la încercare îi cere să-l sacrifice pe fiul său, Isaac. El nu a ezitat să împlinească voinţa Domnului, crezând în cuvintele sale, căci Domnul este în stare să învie şi morţii pentru a-şi respecta promisiunile. Autorul scrisorii notează că acest lucru era un fapt profetic ce revelează planul lui Dumnezeu pentru omenire prin Fiul său, pe care îl va trimite în lume să se jertfească pentru omenire.
Evanghelia pe care am ascultat-o din sfântul evanghelist Luca (cf. Lc 2,22) ne prezintă aceeaşi voinţă a lui Dumnezeu faţă de planul său, prin care doreşte să arate rolul familiei din Nazaret în viaţa pruncului divin şi în istoria lumii şi a mântuirii. Familia a fost aleasă să fie locuinţă a Fiului său trimis pe pământ, în casa dreptului Iosif şi a preacuratei sale soţii, Maria, loc în care cerul trebuia să coboare şi să se statornicească între oameni.
Ceea ce a orânduit de la început pentru viaţa omenirii, când a întemeiat prima familie în paradisul pământesc, ceea ce i-a promis lui Abraham, cu care încheiase un nou legământ şi pe care l-a asigurat că urmaşii lui vor fi ca stelele de pe cer şi ca nisipul mării, acest lucru l-a confirmat şi desăvârşit părintele ceresc prin trimiterea Fiului său între oameni, într-o familie de pe pământ.
În zilele Crăciunului îl întâlnim pe însuşi Fiul lui Dumnezeu îmbucurând ochii şi inima sfintei Fecioare Maria şi a sfântului Iosif, consfinţindu-le prin prezenţa sa comuniunea şi armonia.
Astăzi, admirăm şi preamărim planul lui Dumnezeu Tatăl, pentru întreaga omenire, pentru noi, oamenii, căci întemeind familia şi consacrând-o prin însuşi Fiul său, ne-a oferit o imagine clară despre leagănul sacru al vieţii, despre sanctuarul iubirii divine şi despre şcoala cea mai importantă a vieţii, familia, formată dintr-un tată şi o mamă şi binecuvântată cu copii.
Apostolul neamurilor, preluând învăţătura lui Isus, a elogiat şi a apărat familia, oferind primilor creştini norme sacre pentru părinţi şi copii, aşa încât ea să fie şi să reprezinte mereu icoana Bisericii, spunând că "Acest mister este mare: eu o spun cu privire la Cristos şi la Biserică, dar şi cu privire la voi" (Ef 5,32).
În toate veacurile şi cu toate mijloacele, Biserica a rămas fidelă faţă de acest dar ceresc, care este familia, şi s-a străduit să o apere în faţa tuturor tentaţiilor şi ideologiilor contrare care în ultimul timp s-au înmulţit şi aduc atâta rău omenirii.
În anul 1964, la 5 ianuarie, sfântul Părinte Paul al VI-lea se afla la Nazaret, în vizită pastorală în Ţara Sfântă. De acolo a adresat tuturor familiilor şi lumii întregi un apel valabil pentru toţi şi toate timpurile. Iată câteva gânduri şi cuvinte cu care acest mare papă caracterizează familia din Nazaret:
"Casa din Nazaret este şcoala unde începem să înţelegem viaţa lui Isus; este şcoala evangheliei. Aici înţelegem modul de a trăi în familie. Nazaretul ne aminteşte ce este familia, ce însemnează comuniunea iubirii, care este frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil; ea ne arată cât este de necesară şi plăcută educaţia în familie, educaţie pe care nimic nu o poate înlocui; ea ne învaţă funcţia ei naturală în ordinea socială" .
Familia din Nazaret este, aşadar, icoana şi oglinda în care se poate reflecta orice familie umană în menirea şi misiunea ei stabilită de Creator, ea fiind celula fundamentală a societăţii, leagănul sacru al vieţii, sanctuar al iubirii şi şcoală a vieţii, pentru muncă şi comuniune.
Aceste note trebuie să caracterizeze orice familie, care de la început a primit o asemenea vocaţie şi un asemenea mandat; aici se înscrie demnitatea fiecărei mame, a fiecărui soţ şi a fiecărui copil.
Când privim la Maria, în ea vedem toate femeile şi mamele creştine, în care Dumnezeu a aşezat atâta frumuseţe, demnitate şi responsabilitate, pe care Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea o definea drept geniul feminin sau al feminităţii şi cu care fiecare tânără, fiecare femeie şi mamă contribuie la miracolul iubirii şi al vieţii pe pământ (cf. MD 31).
În Iosif, bărbatul cel drept, cum îl numeşte evanghelistul Matei, pe care îl întâlnim în casa din Nazaret, ca tată purtător de grijă şi ocrotitor al celor două comori, Maria şi pruncul Isus, trebuie să se oglindească bărbaţii şi taţii, cu misiunea lor părintească de a apăra viaţa, demnitatea şi valoarea copiilor.
În pruncul divin se regăsesc toţi copiii din lume, rodul dărniciei lui Dumnezeu, cel care singur dă viaţă, şi fructul colaborării părinţilor, care, în iubirea şi menirea lor, asigură cadru natural şi legal pentru viaţa copiilor. Ei sunt cu adevărat o binecuvântare cerească prezentă în familie şi în lume. Ei sunt bucuria şi speranţa tuturor. Ei asigură viitorul omenirii.
Aşadar, orice familie, orice părinte şi orice copil se regăsesc şi se oglindesc în familia din Nazaret pe care Dumnezeu însuşi ne-a oferit-o ca model de comuniune şi binecuvântare, ca loc de fericire şi speranţă pentru acest pământ.
În această sărbătoare de suflet a familiei de la Nazaret, ascultând chemarea Bisericii, urmând textele sfinte care au fost proclamate, mă bucur să îndrept spre fiecare familie îndemnul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, prietenul devotat al familiei: "Familie, fii ceea ce eşti, devii ceea ce eşti; comunitate intimă de viaţă şi iubire" (Familiaris consortio 17); cu alte cuvinte: Fii sanctuar al vieţii, leagăn al iubirii şi motiv de bucurie şi speranţă pentru lume şi Biserică.
Vouă tuturor familiilor noastre, vouă tuturor celor care ascultaţi cu viu interes vocea Radio Iaşi, vouă tuturor părinţilor şi copiilor din ţara noastră vă spun din inimă: Bucuraţi-vă, căci mare şi sfântă este chemarea şi demnitatea voastră; şi cu profund respect vă doresc tuturor: mulţi ani, multă fericire şi binecuvântare de la Domnul vieţii şi al istoriei. Amin.
