Iubiţi fraţi şi surori, dragi ascultători,
Suntem în a doua duminică a Paştelui, duminică plină de simboluri, semnificaţii şi învăţături, asupra cărora vă propun să ne oprim.
Triduumul pascal - al pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos - străluceşte ca o culme a întregului an liturgic şi de aceea merită atenţia şi meditaţia noastră la toate celebrările din acest timp pascal şi din restul anului liturgic.
Timpul pascal începe cu Învierea Domului şi se termină la Rusalii, sărbătoarea "Coborârea Duhului Sfânt" asupra Bisericii, timp de mare, sfântă şi legitimă bucurie pentru Cristos, mirele ei, care, prin misterul său pascal, murind a nimicit moartea noastră şi înviind ne-a redobândit viaţa.
Cartea Faptele Apostolilor, din care s-a citit în fiecare dintre zilele acestei săptămâni - numită şi octava Paştelui - ne relatează viaţa primei comunităţi creştine: era o singură inimă şi un singur suflet; toate le aveau în comun. Petru, transformat de experienţele prin care a trecut, vorbeşte cursiv şi convingător: Cristos, într-adevăr, nu a fost lăsat în locuinţa morţilor, iar trupul lui nu a văzut putrezirea. Dumnezeu l-a înviat, noi toţi suntem martori ai acestui fapt. Tot el le-a spus iudeilor că trebuie să se convertească şi să se boteze în numele lui Cristos pentru iertarea păcatelor, iar la poarta "Cea Frumoasă" a templului spune ologului din naştere aceleaşi cuvinte ca şi Cristos, "Scoală-te şi umblă!", cu acelaşi efect. Când i se cere cont de ce a făcut lucrul acesta şi cu ce putere, a răspuns că numai "în numele lui Isus din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit şi pe care Dumnezeu l-a înviat, un olog din naştere poate acum să meargă. Petru şi Ioan, oameni fără carte şi simpli, au afirmat cu mult curaj că "noi nu putem să nu vorbim despre cele pe care le-am văzut şi cele ce le-am auzit".
De la evanghelia pe care am ascultat-o, duminica de astăzi se mai numeşte şi Duminica Tomei. El nu era împreună cu ceilalţi apostoli în ziua învierii şi nu l-a văzut pe Isus după înviere; ceilalţi ucenici i-au spus că "L-am văzut pe Domnul!" Toma declară că dacă nu vede şi nu pune degetul în locul cuielor nu va crede. Opt zile mai târziu vine Isus şi îi face favorul de a vedea şi pipăi rănile şi coasta. Realitatea aceasta smulge din partea lui Toma profesiunea de credinţă, cea mai profundă din întreaga evanghelie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" De atunci şi până astăzi, duminica aceasta îi poartă numele; de atunci şi până astăzi, mărturia lui trebuie să fie şi mărturia noastră. Recompensă? "Fericiţi sunt cei care cred fără să fi văzut", spune Isus; prin credinţa voastră veţi avea viaţă în numele lui! Învierea lui Cristos şi prezenţa lui în mijlocul nostru prin sacramente, luminează şi dă sens întregii noastre vieţi, motivează fiecare dintre alegerile şi reacţiile noastre. El vine şi la noi, pentru a îndepărta teama şi întunericul şi pentru a ne oferi în schimb pacea şi lumina sa. "După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit şi eu pe voi!" Ne răscolesc şi poate chiar scandalizează aceste cuvinte ale lui Isus: Cum, noi să mergem în locul tău? Doamne, nu exagerezi, nu rişti prea mult investind atâta în noi? Suntem egoişti, suntem răi, păcătoşi ca Petru!
Ştiu toate acestea, ar răspunde Isus, însă acum e timpul vostru, al celor botezaţi, al Bisericii. Nu vă temeţi! Eu am învins lumea! Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toată făptura!
În octava pascală, Biserica se îngrijeşte în mod deosebit de noii botezaţi. Aceştia, după ce participau timp de trei ani la o cateheză, la o instruire religioasă, erau botezaţi în noaptea de Paşti. Cu această ocazie primeau o mantie albă de sus până jos, pe care o purtau toată săptămâna ca mărturie şi simbol al faptului că au fost botezaţi. În această duminică, în cadrul unei celebrări, ei dezbrăcau această mantie, pe care aveau să o păstreze ca amintire de la botezul lor. De aici, duminica aceasta se mai numeşte şi Duminica Albă sau Domenica in Albis.
Duminica de astăzi mai este importantă şi pentru că este Duminica Divinei Îndurări. O sărbătoare relativ recentă, instituită de papa Ioan Paul al II-lea, care, după atentatul din 13 mai 1981, afirma: "Divina îndurare marchează pontificatul meu".
Papa, apostolul divinei îndurări, a publicat enciclica Dives in misericordia la 30 aprilie 2000, ziua în care a fost canonizată sora Faustina Kowalska, o călugăriţă din Congregaţia "Fecioara Maria a Îndurării", din Polonia. Preasfânta Fecioară Maria, pe care o invocăm cu dulcele nume de Mater misericordiae, este "Maica milei, îndurărilor" pentru că este mama lui Isus, prin care Dumnezeu şi-a descoperit lumii inima sa plină de iubire şi îndurare.
În seara de 22 februarie 1931, Isus i-a apărut acestei călugăriţe spunându-i: "Pictează o imagine după chipul meu şi scrie sub ea: «Isuse, mă încred în tine!» Pun la dispoziţia oamenilor vasul prin care să vină să ia harurile necesare pentru mântuirea lor".
Icoana îl reprezintă pe Isus, care arată spre inima sa, din care izvorăsc două raze: una albă, ce înseamnă apa şi Botezul, iar alta roşie, ce înseamnă sânge şi mărturisirea păcatelor.
La 6 octombrie 2008, papa Benedict al XVI-lea a spus: "Mergeţi şi fiţi mărturisitori ai divinei îndurări, izvor de speranţă pentru orice om şi pentru lumea întreagă. Domnul înviat să fie cu voi!" Destinatarii divinei îndurări suntem noi toţi.
Nu în cele din urmă, nu trec cu vederea faptul că astăzi fraţii ortodocşi şi greco-catolici încep şi celebrează împreună cu noi acelaşi mister: al pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos, "cel mai puternic argument al credinţei şi al speranţei noastre, fundamentul de nezdruncinat pe care este clădită toată trăirea noastră creştină".
Sfântul Paul, "apostolul neamurilor", de la naşterea căruia se împlinesc două mii de ani, se converteşte şi se transformă în mod miraculos, devenind "un vas ales" care spune: "Fără învierea lui Cristos totul e zadarnic, totul se destramă şi dispare. Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră", n-ar fi posibil nici măcar el sau un înger din cer să spună altceva.
La baza întregii sale activităţi misionare şi a predicilor făcute în diverse ocazii şi locuri, el susţine şi afirmă cu tărie că Isus nu numai că a murit, ci a înviat, este viu şi prezent în mijlocul oamenilor.
"Lucrarea săvârşită de Cristos prin pătimirea, moartea şi învierea sa nu l-a avut în vedere pe el, Fiul Omului, care nu avea nici vină, nici păcat, ci a avut drept obiectiv omul şi mântuirea lui, adică scoaterea sa din păcat şi din moarte şi viaţa sa cea nouă în Duh".
"Cristos, murind pentru noi, distruge păcatul şi ne aduce o viaţă nouă, beneficiind gratuit de mântuirea lui Dumnezeu. El, înviind din morţi, învie ca noi să ieşim din mormântul păcatului şi să ne bucurăm de o viaţă nouă (...) Nimeni, în afară de el, nu a putut şi nici nu a reuşit să facă acest lucru. Lui să-i fie cinste şi laudă în toţi vecii vecilor!", scria episcopul Petru Gherghel în scrisoarea pastorală de Paşti din anul 2009.
