Iubiţi creştini,
Se obişnuieşte ca sfintelor duminici să li se dea o denumire caracteristică, după evenimentele pe care le evidenţiază, de pildă: Duminica Sfintelor Paşti, Duminica Mare (a Rusaliilor), a Sfintei Treimi etc.
Cea de astăzi o putem numi "a orbului", pentru că la sfânta evanghelie, sfântul Marcu ne relatează, aşa cum am auzit, vindecarea săvârşită de Isus, a orbului Bartimeu, fiul lui Timeu, din Ierihon. Şi în calendarul ortodox întâlnim o asemenea duminică, a şasea a Sfintelor Paşti, numită "a orbului din naştere", pentru că la sfânta evanghelie a acestei duminici, sfântul apostol şi evanghelist Ioan ne descrie cu amănunte foarte grăitoare, vindecarea acelui orb, săvârşită de Isus Cristos.
Evanghelistul Luca descrie la fel ca şi Marcu, vindecarea orbului din Ierihon, iar evanghelistul Matei relatează vindecarea simultană a doi orbi din Ierihon.
Ceea ce e vrednic de luat în seamă este marea încredere şi recunoaşterea de către orb, a aceluia la care apelează ca la salvatorul său, Fiul lui David, Mesia, fără a se sinchisi de stânjeneala mulţimii din jurul lui Isus.
Auzind strigătele insistente ale orbului, învăţătorul dispune să fie adus în faţa lui. Dialogul este foarte scurt, dar eficient:
Isus: Ce vrei să fac pentru tine?
Orbul: Rabbuni (adică Măria ta, Domnul meu, Învăţătorule), să-mi recapăt vederea!
Isus: Mergi, credinţa ta te-a mântuit!
Şi vindecarea s-a înfăptuit.
Evanghelistul Matei menţionează că lui Isus i s-a făcut milă şi le-a atins ochii celor doi orbi, amănunte specific mesianice.
Toţi cei trei evanghelişti sinoptici: Matei, Marcu şi Luca subliniază faptul că odată vindecaţi, orbul (orbii) îl urmează pe Isus. Numai evanghelistul Luca reliefează aspectul de recunoştinţă din partea celui vindecat: preamărindu-l pe Dumnezeu, şi de entuziasm din partea mulţimii: şi tot poporul care a văzut, îl lăuda pe Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi şi radio ascultători,
Toate faptele minunate, precum vindecările de tot felul (la care se referă şi textul din prima lectură a liturgiei cuvântului acestei duminici), eliberarea de duhuri rele, chiar şi readuceri la viaţă, săvârşite de Fiul lui Dumnezeu întrupat, în favoarea oamenilor, dovedesc marea lui iubire şi puterea divină de care dispune. Ele au însă şi un înţeles foarte profund spiritual, universal. Mult mai gravă decât orbirea ochilor trupeşti este orbirea sufletească, dispreţul faţă de atotputernicia lui Dumnezeu, manifestată în măreţiile pe care le-a creat şi le susţine prin providenţa sa.
Ca membre ale Bisericii luptătoare, pe parcursul vieţii pământeşti, dispunem de o terapie creştină foarte amplă, precum izvoarele de har, sfintele taine, pe care folosindu-le, ne fortificăm sufletele, asigurându-ne capacitatea receptivă a chemării creştine, a conformării la îndemnurile salutare care ne sunt adresate mereu de Dumnezeu, în diferite feluri.
Miercurea viitoare, întâi noiembrie, în Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, ne vom bucura, felicitându-i pe toţi cei care au trăit în iureşul încercărilor de tot felul în lumea în care ne aflăm şi noi acum; receptivi şi colaborând cu harurile date, au ajuns în fericirea cerească.
Cu siguranţă, mulţimea acestor sfinţi ne priveşte cu simpatie, gata oricând a ne oferi ajutoarele mijlocirii lor la tronul îndurării. Îndeosebi, buna noastră Mamă cerească, Maria, regina tuturor sfinţilor şi mamă a Bisericii, e gata mereu să ne primească în braţele sale, pentru a ne conduce la Isus. Ea se roagă pentru noi, răspunde la solicitările noastre, dar să fim atenţi la ce ne spune dânsa: Faceţi tot ce vă va spune el (Isus)!
Atotputernice, veşnice Dumnezeule, sporeşte în noi credinţa, speranţa şi iubirea, şi, pentru a putea obţine ceea ce ne promiţi, fă-ne să iubim ceea ce porunceşti. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.
