Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,
Suntem în duminica a 25-a de peste an. Ca în orice duminică, de altfel, comunitatea creştină se întâlneşte cu Cristos cel înviat pentru a-i mulţumi, dar şi pentru a verifica la ce nivel se află în raport cu Isus cuvântul divin.
Ascultând cu atenţie evanghelia de astăzi putem vedea câţiva paşi importanţi subliniaţi de evanghelistul Marcu; spune acesta: "Isus dorea să-i instruiască pe ucenicii săi...; însă ucenicii n-au înţeles aceste cuvinte...; le era frică să îl întrebe...; Isus i-a întrebat...; ei tăceau...; după ce s-a aşezat, Isus i-a chemat pe cei 12...; a luat un copil şi l-a pus în mijlocul lor".
Este o întreagă pedagogie, este un curs de formare cu întrebări şi răspunsuri, cu dificultăţi şi exemple.
Aşadar, Isus ne formează şi ne învaţă. Ce anume ne învaţă Isus astăzi?
În primul rând, ni se revelează identitatea Fiului lui Dumnezeu. Misiunea lui Cristos pe pământ este mântuirea omului, însă această mântuire va fi realizată prin suferinţa, moartea pe cruce şi învierea sa. Isus este conştient de acest lucru, l-a acceptat de bunăvoie, din iubire, însă vrea să-i facă şi pe ucenici să înţeleagă această realitate.
Ne spune evanghelistul că ucenicii nu au înţeles aceste cuvinte. Nu au înţeles pentru că nu reuşeau să se despartă de mentalitatea greşită referitoare la Mesia: se aşteptau ca acesta să fie un conducător politic, militar care să-i elibereze de sub dominaţia romană şi care să guverneze, să conducă ţara. De aceea vrea Isus să-i instruiască, pentru ca atunci când se vor împlini toate, ei să înţeleagă.
În al doilea rând, Isus ne arată care este condiţia ucenicilor săi, a noastră a creştinilor: cei care vor să se bucure de învierea lui, vor trebui, mai întâi, să sufere şi să îndure multe asemenea lui.
Pentru a înţelege mai bine acest lucru, prima lectură de astăzi ne prezintă suferinţa celui drept în mijlocul păcătoşilor. Pentru că cel drept respectă voinţa Domnului şi pentru că le atrage atenţia, îi mustră pe cei ce sunt pe căi greşite, aceştia vor să se răzbune: "Să-i întindem o cursă...; să-l supunem la ocări şi chinuri...; să-l osândim la o moarte ruşinoasă!"
Privind, astfel, cuvintele lui Isus şi în lumina primei lecturi, trebuie să înţelegem că urmarea Mântuitorului nu înseamnă glorie, triumfuri; dimpotrivă, ne aşteaptă crucea!
Dar care este răspunsul ucenicilor? În timp ce Isus vorbeşte despre moartea şi învierea sa, ei discută despre cine dintre ei este mai mare! Aceasta era preocuparea lor! Ne putem imagina cum Petru aminteşte celorlalţi că el este piatra pe care va fi zidită Biserica; Iuda se putea crede primul pentru că el ţinea punga cu bani; Iacob şi Ioan se puteau baza pe faptul că au fost aleşi pentru a asista la schimbarea la faţă... Dar greşeau! Deşi l-au însoţit pe Isus şi i-au fost alături, tot nu au înţeles. De aceea Isus se aşază, îi cheamă la el pe cei 12 şi îi învaţă: "Dacă vrea cineva să fie cel dintâi, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitorul tuturor".
Aceasta este puterea, aceasta este gloria, aceasta este autoritatea pe care ne-o dă Isus: slujirea! Primul între ceilalţi este cel care slujeşte, cel mai mare e cel care se umileşte, cel care se pune în slujba celorlalţi!
Ce trebuie să facem pentru a avea atitudinea corectă, pentru a fi adevăraţi ucenici ai Domnului? Să căutăm să ne însuşim înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. Ne spune sfântul apostol Iacob în lectura a doua că această înţelepciune "este modestă, paşnică, prietenoasă, docilă, plină de milă şi bogată în fapte bune". În schimb, cine se ghidează după înţelepciunea acestei lumi, cine trăieşte conform patimilor, este departe de calea cea dreaptă. "De unde vin războaiele, de unde vin certurile între voi? Oare nu tocmai din patimile care se luptă în voi înşivă? Sunteţi plini de pofte şi, pentru că nu le puteţi satisface, ucideţi. Sunteţi invidioşi şi, pentru că nu vă atingeţi ţelurile, intraţi în conflict şi purtaţi război".
Iată de ce, ascultând lecturile propuse astăzi de sfânta Biserică, să încercăm să ne lăsăm instruiţi de Isus, să încercăm să-i înţelegem cuvântul.
Obişnuim, ascultând ori citind Sfânta Scriptură, să ne punem în pielea celor drepţi care suferă, în pielea celor care nu sunt înţeleşi. Este o greşeală! Să nu uităm să ne identificăm şi cu cei nelegiuiţi, cu cei amintiţi de prima lectură: pentru că şi noi ne simţim, de atâtea ori, deranjaţi de mustrările altora; nu admitem ca alţii să ne înveţe ce să facem; nu vrem ca alţii să ne arate greşelile, lipsurile noastre! Nu facem altceva decât să acţionăm ca oamenii nelegiuiţi. De aceea e necesar să-l lăsăm pe Isus să ne înveţe, să ne deschidem inima în faţa cuvântului divin.
O povestioară ne spune că un copil se juca "de-a v-aţi ascunselea" cu alţi copii de vârsta lui. S-a ascuns şi aştepta să vină cineva să-l caute. După ce a aşteptat mai mult timp, a ieşit din ascunzătoarea sa, dar cel care trebuia să-l caute şi să-l găsească dispăruse. Atunci şi-a dat seama că acel copil nici măcar nu a încercat să îl găsească. Supărat, a început să plângă şi a plecat acasă. S-a întâlnit cu bunicul său şi s-a plâns de ceea ce i-au făcut acei copii. Atunci bunicul, om credincios, i-a spus: "Nu plânge! Pentru Dumnezeu e şi mai greu: deşi nu se ascunde, deşi este prezent printre noi, nimeni nu îl caută!"
În încheiere să mai reţinem un lucru important: evanghelistul Marcu ne spune că "ucenicilor le era frică să-l întrebe" pe Isus. Noi să nu facem această greşeală! Dimpotrivă, să alergăm la el şi să-l întrebăm ce trebuie să facem: când suferim, cum să suportăm; când nu găsim sensul vieţii, unde să-l căutăm; când ne este bine, cum să ne bucurăm!
