După ce în duminicile anterioare, Biserica ne-a propus prin textele biblice evenimentul învierii lui Isus Cristos din morţi, ce constituie fundamentul credinţei noastre creştine, astăzi, în această a cincea duminică a Paştelui, ne invită, prin lecturile propuse şi proclamate, să intrăm în misterul persoanei lui Cristos cel înviat.
Dacă duminica trecută, Isus cel înviat ni s-a prezentat ca păstorul cel bun, ce şi-a dat viaţa pentru salvarea oilor sale, în aceasta ni se prezintă ca viţa cea adevărată. "Eu sunt viţa cea adevărată" (In 15,1). Datorită faptului că prin Botez am fost altoiţi în Cristos şi am devenit mădularele sale, putem înţelege cuvintele lui Isus: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe, căci fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,5).
În acest text găsim o expresie surprinzătoare: "Fără mine nu puteţi face nimic". Datorită acestui fapt cred că merită să ne oprim puţin asupra ei pentru a o analiza ca s-o înţelegem cât mai bine. Isus nu spune: "Fără mine nu puteţi face mare lucru" sau "nu puteţi ajunge la perfecţiune", ci pur şi simplu afirmă categoric: "Nu puteţi face nimic!" De ce oare nu putem face nimic? Pentru că întreaga noastră existenţă depinde de el. El este izvorul vieţii noastre. În el am fost chemaţi la existenţă după planul Tatălui ceresc "ca să fim sfinţi în iubire" (Ef 1,4), iar pentru că el este "din fire Dumnezeu" (Fil 2,6) şi prin aceasta este viaţa, "în el trăim, ne mişcăm şi suntem" (Fap 17,28). Pentru că ne-a răscumpărat cu "preţiosul său sânge" (1Pt 1,19) am devenit proprietatea lui, "ai lui suntem" (Rom 14,8).
Pentru că el ştie că "în noi este dorinţa de bine, dar nu suntem capabili să-l săvârşim" (Rom 7,28), "vine în ajutorul neputinţei noastre" şi "ne dă şi voinţă şi putinţă de a acţiona" (Fil 2,13), conform planului divin. Ne hrăneşte cu învăţătura cuvântului său şi ne uneşte intim cu sine prin trupul şi sângele său euharistic, ca să formăm "cu el un singur spirit" (1Cor 6,17) şi "un singur trup" şi, astfel, să ajungem prin el la comuniune cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Pentru că suntem creaţi să ajungem la comuniune perfectă de iubire cu Tatăl ceresc şi nimeni nu poate ajunge "la Tatăl decât prin mine" (In 14,6), el se face pentru noi calea şi poarta de acces la împărăţia fericirii veşnice a Tatălui. Dacă Isus Cristos este izvorul vieţii noastre, răscumpărătorul nostru, susţinătorul şi forţa noastră de acţiune, desăvârşitorul vieţii noastre, calea de acces la Tatăl şi scopul nostru final, întrucât el este viaţa veşnică, atunci înţelegem de ce afirmă atât de categoric că "fără mine nu puteţi face nimic".
Dacă din aceasta deducem că nu suntem decât simple mlădiţe, ce nu pot produce roade decât unite cu viţa, de aici decurge necesitatea de a lua în serios chemarea lui Isus de a rămâne uniţi cu el dacă vrem să trăim şi să producem roade vrednice de viaţa veşnică. "Rămâneţi în mine şi eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă rod de la sine, dacă nu rămâne pe viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în mine" (In 15,4). Unirea intimă cu Isus Cristos, asemenea mlădiţei cu butucul de vie, este o necesitate absolută. Fără o asemenea unire este imposibilă realizarea noastră umano-creştină. Dacă rămânem uniţi cu Cristos, atunci Tatăl ceresc, adevăratul viticultor, are grijă să ne cureţe pentru a produce roade bogate. "Orice mlădiţă care produce rod, el o curăţă, ca să dea rod şi mai mult" (In 15, 2).
Tatăl ceresc are grijă de via sa pentru ca aceasta să producă roade. Dacă suntem mlădiţe unite cu Isus Cristos şi deja producem roade să ştim că Dumnezeu se îngrijeşte să producem şi mai mult rod aşa cum face un bun viticultor. Acesta, mai întâi, taie mlădiţele uscate pentru a creea spaţiul vital necesar celor rodnice, apoi taie cârceii prin care mlădiţele sănătoase şi rodnice tind să se agaţe de cele înconjurătoare pentru a le oferi un spaţiu mai vast şi lumină mai multă, necesare dezvoltării şi producerii unei recolte bogate.
Dumnezeu Tatăl, viticultorul cel înţelept, îndepărtează de pe viţa cea adevărată, Cristos, mlădiţele uscate, pe creştinii care nu vor să producă roade şi curăţă pe creştinii care aduc roade, pentru a produce şi mai multe. Cu foarfecele încercărilor, Dumnezeu Tatăl taie cârceii ataşamentelor de ideile şi planurile noastre egoiste şi meschine; de afecţiunile noastre dezordonate faţă de persoanele ce împiedică dezvoltarea noastră umană şi creştină; ne separă de ataşamentul nostru bolnăvicios de avere şi dominare; ne purifică de amorul nostru propriu şi de orgoliul de a fi luaţi în seamă şi onoraţi şi ne acordă libertatea fiilor lui Dumnezeu, libertatea de a iubi asemenea lui Cristos, până la oferirea propriei vieţi aproapelui, din iubire faţă de Dumnezeu.
Mlădiţa unită cu Cristos, astfel curăţată de Tatăl, va produce întotdeauna strugurii sănătoşi, parfumaţi şi gustoşi ai faptelor bune, ce vor alimenta şi vor îndulci viaţa oamenilor. Strugurii aromaţi şi dulci ai faptelor bune, zdrobiţi prin jertfele zilnice, vor deveni vinul prezentat la jertfa euharistică şi transformat în băutura spirituală, oferită de Cristos, pentru a înveseli inima omului, a da sens vieţii sale şi speranţă de împlinire desăvârşită în învierea glorioasă şi fericită.
Numai creştinul care rămâne unit cu Cristos, cu al cărui trup glorios se hrăneşte şi pe al cărui sânge divin îl bea la jertfa euharistică, rămâne în iubirea lui şi se identifică cu el putând spune: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20), fiind capabil să producă roade vrednice de viaţa veşnică. Numai în Cristos putem corespunde harului divin. Numai în el, ne putem angaja toate capacităţile noastre pentru a săvârşi binele şi putem oferi chiar şi neputinţele noastre pentru ca el să le transforme prin suferinţele sale în haruri de sfinţire personală şi a întregii lumi.
Dacă ar fi să analizăm cu sinceritate viaţa noastră creştină, relaţia noastră cu Cristos şi faptele pe care le săvârşim ce am putea constata? Nu sunt cumva acum în starea păcatului de moarte şi prin acesta o mlădiţă separată, uscată, în pericol de a fi aruncată în focul osândei veşnice? Viaţa şi faptele mele nu sunt mai degrabă o aguridă ce acreşte şi amărăşte existenţa celor din jurul meu? Nu ar trebui oare să devin, prin viaţa şi activitatea mea, un strugure sănătos, parfumat şi bun pentru a îndulci viaţa celorlalţi şi pentru a o înveseli?
Dacă simţim nevoia de a ne schimba viaţa şi de a ne uni din ce în ce mai intim cu Cristos până la identificarea cu el, să-i ascultăm cu credinţă şi atenţie cuvântul pentru a-i cunoaşte dorinţa, să ne hrănim cu trupul său divin pentru a deveni capabili să facem faptele sale şi să ne potolim setea după iubirea divină consumând sângele său sfânt din potirul binecuvântat pentru a vesti cu bucurie aşteptarea împlinirii speranţei învierii spre glorie şi fericire eternă în Dumnezeu cel întreit. Doamne Isuse, păstrează-ne mereu uniţi cu tine şi ajută-ne să producem roade care să-l preamărească pe Tatăl veşnic şi să ne facă vrednici de fericita comuniune de iubire cu întreaga sfântă Treime.
