Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Suntem în plină toamnă. E sezonul în care se culeg strugurii şi vinul fierbe în butoaie. Nu întâmplător liturgia ne propune pentru această duminică texte biblice care se potrivesc perfect cu sezonul în care ne aflăm; texte care ne vorbesc despre vie, despre struguri, despre viţe şi mlădiţe.
În prima lectură, l-am auzit pe profetul Isaia cântând imnul închinat viei Domnului: "Vreau să cânt o cântare de dragoste pentru iubitul meu. Iubitul meu avea o vie". În psalmul responsorial am ascultat rugăciunea psalmistului pentru via Domnului: "Dumnezeule Sabaot, întoarce-te! Priveşte din cer şi vezi, vizitează via aceasta! Ocroteşte ceea ce a plantat dreapta ta şi pe fiul omului pe care l-ai întărit pentru tine!". Isus, în textul evanghelic, ne vorbeşte şi el despre vie şi despre viticultori.
Via despre care vorbeşte profetul Isaia este poporul evreu. Dumnezeu a ales acest popor, l-a eliberat din Egipt, l-a plantat în Ţara Făgăduită, aşa cum se plantează o vie; i-a acordat toate îngrijirile, aşa cum face un viticultor cu via sa. Toamna, când stăpânul merge să culeagă struguri, deziluzie totală: "Ce ar mai fi trebuit să fac pentru via mea şi nu am făcut? De ce, aşteptându-mă să facă struguri, a făcut aguridă?". Mâniat, stăpânul a nimicit via, i-a smuls gardul şi vitele au călcat-o în picioare, au năpădit-o spinii şi mărăcinii. Poporul meu - se plânge Domnul - s-a sălbăticit; în loc să producă fapte bune, de dreptate, nu a produs altceva decât revoltă, neascultare, infidelitate, nelegiuire, vărsare de sânge.
Psalmistul, în psalmul responsorial, descrie cum, odată cu distrugerea Ierusalimului şi ducerea evreilor în robie de către Nabucodonosor, via Domnului a fost pustiită: "Pentru ce i-ai spart acum zidul, încât toţi trecătorii o jefuiesc? O pustieşte mistreţul din pădure şi o pasc animalele sălbatice".
În parabola lui Isus din textul evanghelic, nu este via care s-a revoltat, ci oamenii, viticultorii. Şi în acest caz, ce va face Dumnezeu? După Isaia, Dumnezeu distruge via. Isus însă nu vorbeşte despre distrugerea viei. Promisiunile lui Dumnezeu rămân neschimbate, viticultorii, arendaşii vor fi schimbaţi. Via, adică împărăţia lui Dumnezeu va rămâne, dar va fi dată altui popor care va aduce roade.
Este o aluzie transparentă la soarta poporului lui Israel. Acesta i-a respins pe profeţii trimişi de Dumnezeu la el şi, în cele din urmă, l-a ucis şi pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea, poporul a fost risipit printre popoarele străine şi a fost înlocuit cu un alt popor care va moşteni promisiunile.
Acest alt popor, căruia i-a fost încredinţată împărăţia lui Dumnezeu suntem noi creştinii, care alcătuim Biserica lui Cristos. Noi suntem acum via Domnului; Dumnezeu nu o va mai distruge, nu va mai distruge Biserica, deoarece Biserica este trupul lui Cristos. Dacă Biserica ar dispărea, Cristos ar fi un cap fără trup.
După primul Israel al lui Dumnezeu care a fost poporul evreu, după al doilea Israel care este poporul creştin, adică Biserica, nu va mai fi un al treilea Israel. Biserica nu va dispărea, fiindcă avem promisiunea lui Cristos că puterile iadului nu o vor birui.
În schimb, pot dispărea persoane individuale, creştini, care intră în componenţa Bisericii, căci mlădiţele care se separă de viţă, adică de Cristos, sunt tăiate, se usucă şi sunt aruncate în foc. Aceeaşi soartă pot să o aibă şi porţiuni întregi din Biserică.
Cunoaştem drama Bisericii din Asia Mică, atât de înfloritoare în primele secole, cu sute, mai exact cu 900 de episcopii. Ce a mai rămas din această Biserică glorioasă astăzi? Câteva pâlcuri de creştini, pe care musulmanii încearcă în momentul de faţă să-i lichideze complet.
Aceeaşi a fost soarta Bisericii din Africa de Nord, cu 300 de episcopii pe vremea sfântului Augustin.
Nu aceeaşi soartă va fi şi soarta Europei? Europa - apostată de la credinţă, coruptă şi corupătoare - care îl refuză pe Cristos, pe Fiul lui Dumnezeu, nu va deveni oare în câteva decenii, Uniunea Europeană - Uniunea Islamică a Europei? În această direcţie se îndreaptă Europa.
Dumnezeu va lua via şi o va da altor popoare, care vor aduce roade. Căror popoare? Probabil popoarele din lumea a III-a, din Africa.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cuvântul lui Dumnezeu din Liturghia de astăzi ne invită pe unul fiecare dintre noi la un examen sincer de conştiinţă. E momentul acum să ne întrebăm: ce fel de mlădiţe suntem noi? Mlădiţe unite cu viţa, cu Cristos, cu cuvântul său, cu sacramentele sale? Circulă în noi, de la Cristos, seva, viaţa divină, viaţa harului sfinţitor? Producem roade de viaţă creştină? Sau suntem mlădiţe bolnave, care nu produc decât struguri sălbatici, aguridă? Sau, poate şi mai rău, suntem mlădiţe rupte complet de viţă, de Cristos, mlădiţe uscate, lipsite de viaţă.
Ştiinţa medicală a făcut în zilele noastre progrese incredibile. Un chirurg poate pune la loc o mână tăiată complet sau un picior tăiat complet, dar niciun viticultor nu poate să pună la loc o mlădiţă ruptă, separată de viţă. Nu poate să facă să treacă din nou seva de viaţă divină de la viţă la mlădiţă. Cristos, medicul, chirurgul divin, poate face această operaţie, poate face să aibă din nou viaţă omul păcătos, omul mort în păcatele sale. Cu o condiţie: să accepte să se convertească, să facă pocăinţă.
Pentru aceasta noi ne rugăm acum cu psalmistul:
"Doamne, Dumnezeul Sabaot, fă-ne să ne întoarcem,
fă să strălucească faţa ta şi vom fi mântuiţi!
Atunci nu ne vom mai abate de la tine,
tu ne vei da viaţă şi vom invoca numele tău. Amin.
