Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Cu paşi repezi ne apropiem de sărbătoarea naşterii Domnului. Suntem în duminica a patra din Advent. Ieri, astăzi, mâine. Sunt trei cuvinte fundamentale pentru creştini şi pentru Liturghie. Trecutul este reactualizat în celebrarea de astăzi şi devine garanţie pentru viitor. Adventul este privire spre acest semn care ne-a însemnat şi pe noi: harul lui Dumnezeu, timp de trezire din somnul obişnuinţelor şi al neglijenţelor, timp de veghere, după cum ne îndeamnă cuvântul evangheliei.
Dar ce înseamnă a veghea? În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, verbul "a veghea" are trei sensuri: a sta treaz noaptea, a nu dormi; a îngriji un bolnav, stând noaptea la căpătâiul lui; a păzi, a sta de strajă. Toate aceste trei sensuri sunt valabile astăzi pentru Biserica lui Cristos. Într-adevăr, uneori avem impresia că în jurul nostru se coboară o noapte tot mai neagră. Domnul Isus ne îndeamnă să veghem, să nu dormim, să avem grijă să nu ni se stingă candela.
În Talmudul evreiesc ni se dă un exemplu de astfel de veghere: "Veghează la gândurile tale, pentru că ele vor fi cuvinte. Veghează la cuvintele tale, pentru că ele vor deveni fapte. Veghează la faptele tale, pentru că ele vor deveni obiceiuri. Veghează la obiceiurile tale, pentru că ele vor deveni caracterul tău. Veghează la caracterul tău, pentru că el va fi destinul tău".
În acest timp de veghere, Biserica ne propune mai multe modele de oameni sfinţi din istoria mântuirii, care au vegheat cu o grijă neobosită să împlinească planul lui Dumnezeu. Duminicile trecute am auzit despre sfântul Ioan Botezătorul, care în post, rugăciune şi predicare a pregătit calea venirii Domnului. La 8 decembrie, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, am ascultat şi admirat "da"-ul necondiţionat al Mariei la vestea îngerului. Răspunsul ei s-a transformat în rugăciune: "Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău".
În această duminică, în centrul evangheliei este figura sfântului Iosif. Evanghelistul Matei precizează că Iosif, soţul Mariei, era un om drept. Însă, el se confruntă dintr-o dată cu cel puţin două dificultăţi majore: Maria va avea un copil, deşi ei sunt doar logodiţi; iar acest copil nu este al său. Care ar fi fost reacţia cea mai potrivită? Legea răspundea fără echivoc: persoanele aflate în situaţia Mariei vor fi executate prin omorâre cu pietre, aşa cum citim în Cartea Deuteronomului. Însă, Iosif, deşi cunoştea prevederile Torei, nici nu se gândeşte la aşa ceva. Dimpotrivă, nu voia să o facă de ruşine înaintea lumii. De aceea, şi-a pus în gând s-o lase pe ascuns. În această criză sufletească, Iosif primeşte sfatul îngerului. Astfel, Maria devine soţia lui, iar pruncul ei devine moştenitorul lui Abraham şi succesorul lui David. Decizia lui Iosif este la fel de crucială ca şi cea a Mariei. Familia care l-a primit pe Mesia păşea cu Dumnezeu la orice pas şi orice pas însemna o decizie crucială. Pentru ei, viaţa nu era un şir de simple întrebări, ci o succesiune de manifestări providenţiale în care alegeau să se implice cu toată fiinţa. Ce lecţie frumoasă! Când te confrunţi cu o problemă, nu alerga repede la un altul să te plângi de necazul tău. Spune-i cu umilinţă Domnului şi prin rugăciunea ta umilă vei găsi rezolvare. Şi mai profundă este rapiditatea cu care Iosif ascultă de glasul îngerului. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat-o la sine pe soţia lui.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Una dintre cele mai mari ispite ale timpului nostru este amânarea: "Lasă, voi face mâine lucrul acesta. De mâine încep să lucrez la un proiect. De mâine mă las de un viciu". Prea des ne lăsăm seduşi de această ispită a amânării, că mai e şi mâine o zi. Şi astfel, nu ne îndeplinim toate îndatoririle de om şi creştin. Avem şi îndemnul proverbului românesc: "Nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi".
Se spune că odată o broscuţă a încercat să traverseze, din săritură în săritură, un drum prăfuit. Dar, după o săritură, a aterizat într-o urmă adâncă de roată, lăsată de numeroasele vehicule care trecuseră pe acolo. În zadar a sărit broasca încoace şi încolo, încercând să escaladeze peretele abrupt care o ţinea prizonieră. În cele din urmă, s-a întâmplat că un grup de broaşte, prietene de-ale ei, au trecut pe acolo şi au început să o încurajeze să iasă afară din groapă. "Nu pot", a răspuns ea deznădăjduită, "am încercat şi iar am încercat, şi iar am încercat, dar, pur şi simplu, nu pot". Prietenele ei, cu ochi bulbucaţi, au stăruit la ea ca să se răzgândească şi să încerce din nou. Dar broscuţa noastră a refuzat. În cele din urmă, prietenele ei au plecat şi au lăsat-o în nenorocirea şi amărăciunea ei. Mai târziu, în aceeaşi zi, au întâlnit-o ţopăind veselă pe malul râului. "Credem că vei rămâne pentru totdeauna în groapa aceea. Cum ai reuşit să ieşi afară din ea?", au întrebat ele, cu vădit interes. "Păi, a trebuit să ies", a răspuns broscuţa noastră, "pentru că venea camionul".
În mediile studenţeşti, mai circulă pe uşa din dos o vorbă care spune că "există trei zile înainte de pregătirea unui examen: seara dinaintea examenului, noaptea dinaintea examenului şi dimineaţa dinaintea examenului". E vădit în această zicală ironia amânării pregătirii temeinice. De ce oare trebuie să aşteptăm să ne ameninţe camionul sau un examen? Nu e mai bine să facem o schimbare mai devreme? Poate că eşti şi tu într-o urmă de roată, într-o groapă, însă, dacă ai suficientă voinţă, poţi ieşi de acolo. Nici un alt timp nu este mai potrivit decât acum, în Advent. Sfântul Iosif, într-o atitudine de profundă veghere, a produs imediat o schimbare în viaţa sa. Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului.
Dar de ce ar trebui să veghem? Sau care este motivaţia vegherii noastre? O povestioară spune că un înger mic a plecat să viziteze universul, însoţit de un înger mai mare. În călătoria lor, ei au trecut pe lângă spirale de galaxii şi sori strălucitori. Apoi, au străbătut distanţe infinite pentru a ajunge la o galaxie de cinci miliarde de stele. Apropiindu-se de ceea ce numim noi "sistemul solar", îngerul călăuzitor a îndreptat atenţia colegului către o sferă mică, ce se învârtea încet în jurul axei sale şi l-a întrebat: "Cum ţi se pare?". "Foarte mică şi murdară", a răspuns îngerul mic. "Ce este special în legătură cu ea?". Cu suflarea întretăiată, îngerul mic îl ascultă pe însoţitorul său, care i-a dezvăluit adevărul că această planetă nesemnificativă şi nici prea curată este renumita planetă vizitată de un prinţ deosebit. "Vrei să spui că slăvitul nostru prinţ a coborât în persoană pe bulgărele acesta periferic? De ce ar fi făcut-o? Vrei să spui că el s-a aplecat atât de jos, încât să devină una cu acele creaturi, care mişună pe această minge plutitoare?" "Exact acest lucru vreau să-l spun", a răspuns îngerul ghid, "şi cred că lui nu i-ar plăcea să te audă vorbind dispreţuitor despre fiinţele de acolo, pentru că, oricât de ciudat ţi s-ar părea, el le iubeşte; el a coborât la ele pentru ca să le ridice şi să devină asemenea lui". Finalul acestei povestiri ne lasă în faţa unui înger căzut pe gânduri, care se luptă să pătrundă ceea ce este peste puterea lui de înţelegere.
Nu este aşa că şi tu, credincios sau ascultător drag, eşti copleşit de profunzimea acestui gând? Însă, acesta este adevărul. Isus iubeşte atât de mult lumea noastră, încât s-a născut în ea. O iubeşte atât de mult, încât nu renunţă la ea şi continuă să lucreze pentru ea. Isus ne iubeşte pe noi, creaturile care mişunăm pe pământ, încât va reveni pentru a ne lua să locuim cu el.
Acesta este cântecul Betleemului, pe care îl vom auzi: De ce a venit Mesia chiar la noi? Umple linia punctată din dreptul acestei întrebări cu numele tău şi uimeşte-te, ca păstorii, ca magii, apoi cântă ca îngerii, cântă cu îngerii, cu întreaga familie a lui Isus. Pentru că el vine iar, duminica viitoare!
