Num 6,22-27; Ps 66; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Editura "Presa Buna" din Iaşi, pe lângă multe alte lucrări utile, scoate de sub tipar o dată la două luni şi o revistă pe care o recomand cu căldură fiecărei familii creştine. Este vorba de itinerarul de meditaţie şi rugăciune intitulat "De la Răsărit la Apus"; în numărul 1 din anul 2014, la pagina 9, pr. Laurenţiu Dăncuţă scrie: "Prima zi a anului este scurtă şi aglomerată. Scurtă pentru că oamenii se trezesc târziu după ce au trăit Revelionul. Şi este aglomerată pentru că e plină de sărbători şi de oameni cu care ne întâlnim sau de care ne despărţim după evenimentele petrecute împreună. Prima zi a anului este aglomerată şi de mulţimea de urări cu care ne asaltăm unii pe alţii. De asemenea, mulţi dintre noi ne aglomerăm această zi făcându-ne promisiuni şi planuri pentru noul an. Facem liste şi ne propunem nouă şi celor dragi că vom fi mai buni, că vom face cutare şi cutare lucru. Suntem plini de hotărâri şi promisiuni, suntem în ziua marilor elanuri". Aş putea spune că suntem mai mult sau mai puţin fericiţi în măsura în care ne regăsim şi noi printre cei care promit altora să fie mai buni şi dacă, urmând spiritul liturgiei şi indicaţiile sărbătorii de astăzi, privesc la preasfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, şi se gândesc la valoarea timpului, dar preţios al Domnului, propunându-şi să folosească timpul în aşa fel încât, meditând şi trăind zilnic cuvântul lui Dumnezeu, să-i demonstreze credinţă vie, ataşament total, iubire necondiţionată şi spirit apostolic.
Întâi ianuarie înseamnă terminarea octavei Crăciunului, timp în care am meditat la iubirea infinită a lui Cristos care s-a coborât pe pământ între noi, oamenii, pentru a ne arăta calea mântuirii. Misterul Întrupării şi Naşterii Domnului înseamnă intenţia şi dorinţa lui Dumnezeu Tatăl de a relua, menţine şi întări legătura de comunicare cu omenirea, înseamnă efortul divin de a-l convinge pe om să revină la Dumnezeu şi să comunice din nou cu dânsul. Chiar dacă din partea omului există tentative de a rupe acest legământ cu divinitatea, pentru că ştim că voinţa noastră este intermitentă, ambiguă, formală, ipocrită, bigotă, pasională, emoţională, adulteră, fragilă, totuşi Dumnezeu ţine la această iubire, vrea s-o păstreze şi s-o întărească. Depinde de noi dacă suntem dispuşi la această apropiere şi comunicare cu Domnul.
Aşa cum am auzit în evanghelia de azi (Lc 2,16-2,21), Întâi ianuarie înseamnă a 8-a zi după naşterea lui Isus, când Iosif şi Maria, fideli supuşi ai Legii ebraice, prezintă copilul în faţa Domnului pentru circumcizie şi pentru impunerea numelui de Isus, "nume pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit" (Lc 2,21). Aceste două gesturi liturgice arată apartenenţa voită a lui Isus la poporul ales, dar şi consacrarea lui totală lui Dumnezeu, fiindu-i hărăzită o misiune specială şi specifică, mult mai lărgită, aşa cum va anunţa bătrânul Simeon. "Acesta este pus spre ridicarea şi căderea multora din Israel şi el va fi un semn care va stârni împotrivire; iar prin sufletul tău (Marie) va trece o sabie..." (Lc 2,26-38). Pentru a nu uita de numele lui Isus, Biserica ne propune amintirea la 3 ianuarie, adică două zile mai târziu.
Întâi ianuarie înseamnă, după reforma liturgică din anul 1969, celebrarea Maternităţii Preasfintei Fecioare Maria, care din concursul de împrejurări şi din dorinţa Fiului a devenit şi mama celor răscumpăraţi. Această solemnitate a maternităţii Mariei este o ocazie binevenită pentru toate familiile de a medita la cinstea şi la responsabilitatea pe care o au cei căsătoriţi, atunci când, observând normele specifice stării lor, se decid pentru împlinirea demnituoasă a scopului Căsătoriei, acceptând cu bucurie darul preţios al copiilor pe care Dumnezeu a binevoit să-i trimită în lume prin intermediul părinţilor. Terminându-se în cadrul diecezei noastre cei trei ani dedicaţi familiei şi căsătoriei, gândindu-ne la intenţia pe care a anunţat-o deja Sfântul Părinte papa Francisc ca la Sinodul Episcopilor din toamna anului 2014 să fie dezbătute pe lung şi pe larg toate aspectele ce privesc familia şi căsătoria, recomandăm familiilor noastre să parcurgă încă odată, cu multă atenţie materialele apărute referitoare la această temă precum şi scrisorile pastorale ce ne-au fost oferite de păstorul diecezei noastre. Mesajul de Crăciun al PS Petru, adresat "cu profund respect" familiilor creştine, a accentuat încă odată că familia înseamnă primul dar ceresc, bucurie şi speranţă pentru societate şi Biserică. Familia e calea Bisericii şi asigură lumii binecuvântarea Domnului. Fără familie, sanctuar al iubirii şi al vieţii, fără familia completă, fără copii, societatea ajunge în mizerie, se destramă, se stinge treptat şi se autoanihilează.
Dar 1 ianuarie înseamnă şi continuarea unei tradiţii începută în anul 1967 de către papa Paul al VI-lea care a declarat prima zi din anul civil ca Ziua Mondială a Păcii, recomandând creştinilor să se alăture tuturor oamenilor de bunăvoinţă pentru ca începând fiecare de la sine însuşi, de la familia proprie şi de la ambientul în care trăieşte şi activează, să îndepărteze pericolele tensiunilor şi ale războaielor dintre oameni şi naţiuni, să promoveze unitatea, cultura iubirii şi a păcii pe care să le instaureze pretutindeni şi să le păzească mereu cu grijă, conform dorinţei şi poruncii Mântuitorului. În acest sens, timp de 47 de ani lumea întreagă, nu doar cea catolică, a primit din partea Sfântului Scaun prin vocea papilor mesajul păcii şi îndemnul la armonie, unitate şi bună înţelegere. Lumea a trăit şi trăieşte experienţe triste a atâtor războaie şi confruntări armate în atâtea locuri din lume; constatăm mişcări contrare păcii în noi înşine, în familia noastră, în jurul nostru şi nu rareori suntem chiar noi iniţiatorii sau pionii unor astfel de discuţii şi tensiuni belicoase. De aceea, este bine ca această temă despre pace să fie amintită şi tratată chiar la începutul anului. Pentru anul acesta, papa Francisc îşi bazează mesajul său pe conceptul de fraternitate. Fraternitatea este fundamentul păcii şi calea spre pace; fraternitatea ne conduce spre solidaritate, spre dreptate socială şi caritate universală; fraternitatea este premisa pentru a frânge sărăcia şi inegalitatea dintre persoane, este modalitatea de a preţui şi valoriza comuniunea bunurilor şi a lucrurilor; fraternitatea este soluţia pentru a stopa crizele financiare şi colapsul economic; fraternitatea va contracara crima organizată şi corupţia şi va conduce la stingerea conflictelor şi la anihilarea ambiţiilor războinice şi, nu în cele din urmă, fraternitatea va ajuta la păstrarea şi cultivarea unui preţios dar comun, şi anume natura, având grija ca resursele pământului şi ale muncii oamenilor să aibă o destinaţie universală. Pentru aceasta este nevoie de un exerciţiu peren de empatie, de ascultare a suferinţei şi a speranţei celuilalt, este necesară parcurgerea unui drum exigent al acelei iubiri care ştie să se dăruiască şi să se ofere cu gratuitate pentru binele fiecărui frate şi soră. Da, iubiţi credincioşi, este nevoie de o regândire a conceptelor de viaţă, este necesară convertirea inimii şi schimbarea stilului de convieţuire. Or toate acestea vor fi posibile numai dacă în unghiul nostru vizual vom avea şi dimensiunea transcendentală, dacă în raporturile interumane vom privi nu numai în mod egoist şi orizontal, ci ne vom raporta la pământ, la fiinţele şi lucrurile sale, având în vedere şi aspectul vertical, cel care ne face să-l primim cu bucurie în viaţa noastră pe Dumnezeu care reglementează, luminează, încălzeşte, îmbunătăţeşte şi fortifică activităţile şi relaţiile noastre. În acest fel vom reuşi să gustăm pacea care ne va înfrăţi solidar, ne va dărui fiecăruia nu numai senzaţia, dar şi satisfacţia efectivă şi continuă că suntem fraţi între noi, fii ai aceluiaşi Tată, membri ai aceleiaşi familii umane care este chemată la unitate, pace, armonie şi bucurie.
Acestea fiind zise despre semnificaţia zilei de 1 ianuarie, permiteţi-mi dragi credincioşi şi iubiţi ascultători ai Radioului Iaşi, să scot în evidenţă un aspect deosebit de important pe care ni-l prezintă liturgia de azi. Şi vă mărturisesc că e un aspect ce-mi este deosebit de drag. Mă opresc pe scurt doar la patru versete din prima lectură din Cartea Numerilor (6,23-26) şi la trei versete din psalmul responsorial (66,2ss). Aceste versete scot în evidenţă bunăvoinţa continuă a lui Dumnezeu de a se îndura de noi şi de a ne binecuvânta. Îmi place să recitesc aceste versete pentru a vi le reaminti: "Domnul i-a zis lui Moise: Aron şi urmaşii lui să-i binecuvânteze pe fiii lui Israel cu aceste cuvinte: «Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea». Astfel să chemaţi numele meu asupra fiilor lui Israel şi eu Domnul îi voi binecuvânta".
La psalmul responsorial am repetat cu toţii, şi sigur fiecare a făcut-o cu multă atenţie şi cu intenţie activă: "Dumnezeu să aibă mila de noi şi să ne binecuvânteze; Dumnezeu să-şi întoarcă faţa senină spre noi (...) şi toate popoarele să-i cunoască mântuirea şi calea; El să ne binecuvânteze şi pe el să-l cinstească toate marginile pământului".
Da, iubiţi credincioşi, Dumnezeu vrea să ne binecuvânteze şi noi avem nevoie de binecuvântarea sa. Ar fi trist pentru noi dacă n-am simţi necesitatea bunăvoinţei, îndurării şi binecuvântării Domnului şi ar fi şi mai dezastruos şi deplorabil dacă ne-am închide la acţiunea binevoitoare a lui Dumnezeu faţă de noi sau i-am refuza dorinţa de binecuvântare.
În lectura a doua, apostolul Paul ne spunea că prin trimiterea Fiului său, noi am dobândit înfierea, suntem fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi putem să-l numim "Tată". De aceea, se cuvine să ne refugiem în noianul milostivirii sale, să-i cerem şi să-i primim binecuvântarea. Oare chiar o facem? De ce oare avem de atâtea ori alura unor oameni nemulţumiţi, nesatisfăcuţi, neîmpliniţi? De ce de atâtea ori privim în gol şi ne trezim pe străzi fără ieşire? Asta ni se întâmplă pentru că nu suntem conştienţi că fără Dumnezeu şi fără bunăvoinţa sa suntem doar nişte oameni pierduţi, nişte fiinţe dezorientate şi dezechilibrate, fără viitor, fără mijloace şi fără ţel.
Dacă am vrea să facem o statistică referitoare la cuvintele cele mai folosite începând cu 31 decembrie şi până la 2-3 ianuarie, nu ne-ar fi greu să constatăm că de cele mai multe ori am auzit spunându-se: La mulţi ani, sănătate, fericire şi bucurie în anul 2014; Tot ce-ţi doreşti; Împlinirea dorinţelor etc. Dar să ne întrebăm: n-au fost acestea doar nişte vorbe goale, lipsite de fond şi de o dorinţă adevărată de salut şi binecuvântare? Când am rostit aceste cuvinte, au avut ele şi un sens de rugăciune şi implorare a binecuvântării Domnului asupra persoanelor cărora ne-am adresat? Sau poate ni s-a întâmplat ca de atâtea ori la sfânta Liturghie când am auzit salutul preotului: "Domnul să fie cu voi, Pacea Domnului să fie cu voi", noi am răspuns: "Şi cu duhul tău", dar am spus-o mecanic şi fără măcar să ne gândim ce am spus. Sincer vă mărturisesc că atunci când pronunţ cuvintele: "Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi", mi-aş dori din toată inima ca măcar câţiva din biserică să-mi răspundă şi să-mi dorească cu intenţie activă: "Şi cu duhul tău", ceea ce ar însemna: "Harul şi dragostea lui Dumnezeu să fie şi cu tine, părinte celebrant".
Iar pentru că am discutat despre binecuvântare, de ce să nu facem uz de ea mai des. Nu numai preotul, dar fiecare om poate să binecuvânteze şi să ceară binecuvântare de la Domnul pentru alţii sau pentru diferite lucruri şi acţiuni proprii sau ale altora. De ce nu ne înţelegem cu alţii? Pentru că nu ne rugăm pentru ei şi nu-i binecuvântăm. De ce nu ne merge bine într-o călătorie, când facem un lucru sau avem un examen? Pentru că înainte de a pleca de acasă sau înainte de a începe lucru ori studiul nu ne-am rugat şi n-am implorat ocrotirea şi asistenţa Domnului. Dacă ai un copil cu probleme, neascultător şi risipitor, dacă ai un soţ care bate alte căi decât cele pe care ţi le-a promis în faţa altarului, dacă lasă salariul la baruri sau la tejgheaua sălilor cu jocuri de noroc, în loc să-l copleşeşti cu fulgere şi tunete sau să-l blestemi, roagă-te pentru el, urmăreşte-l mereu cu gândul cel bun, recomandă-l îngerilor păzitori, cere asistenţa lor şi imploră neîncetat binecuvântarea cerească asupra persoanei problematice. De ce atâtea boli de nutriţie şi atâtea ravagii ale cancerului? Pentru că înainte de a ne aşeza la masă nu ne rugăm şi nu cerem binecuvântarea lui Dumnezeu şi nu facem semnul crucii asupra bucatelor, atât de contaminate şi cu atâtea euri, iar când ne ridicăm de la masă nu-i mai mulţumim lui Dumnezeu, uitând că sunt milioane de oameni care n-au avut parte în acea zi de o coajă de pâine uscată sau considerând poate că ceea ce am mâncat ni se cuvenea automat. Şi exemplele ar putea continua.
Anul nou ni se prezintă ca un mare necunoscut, ca un spaţiu pe care trebuie să-l parcurgem şi să-l umplem, ca o clipă ce ne va pune în faţa unor evenimente importante şi soluţii necunoscute; va trebui să luăm decizii, poate chiar capitale; începem un nou capitol şi o nouă fază în viaţa noastră, ne vom găsi deseori la răscruce de drumuri şi întortocheate linii de demarcaţie între bine şi rău. Dacă vrem să nu clacăm, dacă vrem să avem lumină, curaj, putere, entuziasm, optimism, atunci să nu uităm că iubitorul de oameni, Emanuel, este cu noi şi că bunăvoinţa şi binecuvântarea exprimate în prima lectură ne sunt destinate nouă. Noi suntem beneficiarii direcţi ai milostivirii îndurătoare a Dumnezeului nostru.
Sper, dragi credincioşi şi radioascultători, că începând de astăzi vom reuşi cu toţii să fim mai deschişi la bunăvoinţa şi milostivirea Domnului şi în acelaşi timp îi vom cere mai des binecuvântarea sa pentru noi şi pentru alţii, pentru Biserică, pentru conducători, pentru pământ, pentru natură, pentru mediul înconjurător şi pentru lumea întreagă.
Şi pentru a începe chiar de acum, facem nu numai un exerciţiu, dar punem o intenţie activă de rugăciune reciprocă pentru noi cei din biserică, pentru colaboratorii şi ascultătorii Radioului Iaşi, pentru toţi cei care ne urmăresc pe internet ca şi pentru toţi cei pentru care suntem datori a ne ruga ori s-au recomandat rugăciunilor noastre. De aceea, vă rog să repetaţi după mine trei scurte invocaţii preluate din prima lectură de astăzi:
Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească!
Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta!
Domnul să-şi îndrepte faţa spre tine să-ţi dăruiască pacea! Amin.
