Num 6,22-27; Ps 66; Gal 4,4-7; Lc 2,16-21
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În săptămâna 25 decembrie - 1 ianuarie anul următor (prima săptămână luminată), an de an suntem invitaţi să contemplăm, purtaţi pe aripile colindelor, taina fundamentală a întrupării Cuvântului veşnic, Isus Cristos, la iniţiativa iubirii nemărginite a lui Dumnezeu: "Un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă şi domnia a fost pusă pe umerii lui, iar numele lui este sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii".
Duminica din cuprinsul săptămânii Crăciunului, variind ca dată calendaristică, ilustrează evenimentul Naşterii Domnului, în cadrul sfintei familii de la Nazaret: Isus, Maria şi Iosif, despre care, papa Paul al VI-lea, de fericită amintire, spunea în discursul ţinut la 5 ianuarie 1964: "Casa de la Nazaret este şcoala unde începem să înţelegem viaţa lui Isus; este şcoala evangheliei. Aici învăţăm, mai întâi, să privim, să ascultăm, să medităm şi să pătrundem semnificaţia atât de profundă şi de misterioasă a acestei manifestări atât de simple, de umile şi de frumoase a Fiului lui Dumnezeu. Aici învăţăm metoda care ne va permite să cunoaştem mai uşor cine este Cristos. [...] Aici, în această şcoală, înţelegem, cu siguranţă, de ce este necesară o disciplină spirituală pentru cel care vrea să urmeze învăţătura evangheliei şi doreşte să devină ucenicul lui Cristos. [...] Casa din Nazaret ne învaţă tăcerea. O, dacă ar renaşte în noi stima faţă de tăcere, această condiţie indispensabilă a spiritului în noi, care suntem asurziţi de atâta gălăgie, strigăte şi zgomote în viaţa atât de agitată şi tumultuoasă a timpului nostru. [...] Aici înţelegem modul de a trăi în familie: ce este familia, ce este comuniunea iubirii, frumuseţea ei austeră şi simplă, caracterul ei sacru şi inviolabil; cât este de plăcută educaţia în familie, educaţie pe care nimeni nu o poate înlocui. Aici învăţăm disciplina muncii, legea, desigur, severă, dar şi mântuitoare a muncii, în casa Fiului tâmplarului".
Tot în această săptămână, ne-am convins, după exemplul dat de sfântul diacon Ştefan, primul martir, că vocaţia creştină ne obligă la o mărturisire curajoasă a credinţei, iar după exemplul sfântului apostol şi evanghelist Ioan, la o trăire plină de iubire faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri.
În prima zi a anului civil, magisteriul Bisericii ne îndreaptă atenţia spre Fecioara din Nazaret, Maria, pe care Dumnezeu, în înţelepciunea şi iubirea sa, a ales-o, scutind-o chiar şi de pata păcatului originar, să fie mama Cuvântului veşnic, întrupat, Născătoare de Dumnezeu. Mărturisind că Isus Cristos, a doua persoană a Sfintei Treimi, este Dumnezeu adevărat, precum Tatăl şi Duhul Sfânt, dar şi om adevărat, prin sfânta întrupare, denumirea de Născătoare de Dumnezeu, dată Mariei, îi este atribuită pe bună dreptate. Sfinţii evanghelişti Marcu (3,31), Luca (2,48) şi Ioan (2,1-12 şi 19,25 ş.u.) o numesc "mama lui Isus".
Intrată în era libertăţii, Biserica, prin magisteriul ei, alcătuit din episcopii, urmaşii apostolilor, şi-a dobândit o organizare din ce în ce mai precisă, temeinică şi completă doctrinar, disciplinar şi liturgic. Viaţa creştină a fost impulsionată prin sfintele sacramente, ca izvoare de har, şi prin legătura cu Biserica glorioasă a sfinţilor. După sărbătorile cele mai importante ale Domnului şi ale Sfintei Treimi în ansamblu, pe primul loc se plasează veneraţia faţă de Maria, Mama lui Isus.
Prin anul 430, la Constantinopol şi mai apoi la Ierusalim şi în Asia Mică, apare memoria maternităţii divine a Mariei şi zămislirea Cuvântului veşnic, sărbătorită în duminica dinaintea Naşterii Domnului. O găsim şi în Occident, în Biserica din Milano şi în Spania. Aici, Sinodul din Toledo, din anul 656, în canonul I, stabileşte ca dată fixă a celebrării acestei sărbători ziua de 18 decembrie.
Sinodul al III-lea ecumenic, de la Efes, din anul 431, o proclamă pe preacurata Mamă a lui Isus, Născătoare de Dumnezeu, Théotokos, spre marea bucurie a poporului creştin. Pe timpul împăratului Iustinian (527-565) este cunoscut un apogeu al sărbătorilor mariane: Naşterea Preasfintei Fecioare (8 septembrie), Buna-Vestire (25 martie) şi Ridicarea la Cer a Maicii Domnului (15 august).
Maria, model de credinţă, chemată la mântuire în credinţă, prin harul lui Dumnezeu, răscumpărată prin jertfa Fiului său, asemenea celorlalţi oameni, ocupă totuşi un loc aparte în Biserică. În ea vedem taina Bisericii trăită din plin de un suflet care primeşte cuvântul dumnezeiesc cu toată credinţa. Biserica este mireasa lui Cristos (cf. Ef 5,32), o mireasă fecioară pe care Cristos însuşi a sfinţit-o, purificând-o (cf. Ef 5,25). Fiecare suflet creştin care participă la această chemare este "logodit cu Cristos ca o fecioară curată" (2Cor 11,2). Fidelitatea Bisericii la această chemare divină transpare mai întâi în Maria, cu desăvârşire. Acesta e înţelesul fecioriei la care a invitat-o Dumnezeu şi pe care maternitatea sa nu a micşorat-o, ci a consacrat-o. În ea se descoperă, astfel, la nivelul istoriei, existenţa acestei Biserici-fecioare, care, prin atitudinea sa, este opusul Evei (cf. 2Cor 11,3).
Declarând-o, în cadrul Conciliului Vatican II (1962-1965) ca mamă a Bisericii, papa Paul al VI-lea a voit să sublinieze adevărul pronunţat cu limbă de moarte, pe cruce, de către Isus, adresându-se mamei sale, şi arătându-l pe ucenicul său Ioan: "Femeie, iată-l pe fiul tău!", apoi, către Ioan: "Iat-o pe mama ta!" Credinţa adevărată ne oferă această intimitate spirituală. Părinţii Bisericii ne dau asigurarea: "Prin Maria, la Isus!"
Vrednicul mereu de pomenire, veneratul papă Ioan Paul al II-lea a încredinţat preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maria, toate obiectivele pontificatului său, întreaga sa persoană: "Totus tuus!" (Cu totul al tău).
O coincidenţă grăitoare face ca solemnitatea Născătoarei de Dumnezeu să fie celebrată şi ca Ziua Mondială a Păcii. Într-o lume zbuciumată, pradă multiplelor crize, ştiute şi simţite cumplit, când forurile omeneşti se dovedesc neputincioase în rezolvarea lor, Născătoarea de Dumnezeu, mama noastră cea bună, regina păcii adevărate, puternică în mijlocirea ei la Dumnezeu, ne va fi scăparea, ca şi în alte momente dificile din istoria lumii. Punem în mâinile ei binecuvântarea pe care Dumnezeu o încredinţează lui Moise şi Aron, atestată de Cartea Numerilor, din prima lectură a Liturghiei acestei solemnităţi. Suntem siguri că ea ne va obţine mila şi binecuvântarea de la Dumnezeu. De aceea, ne adresăm ei, spunând: "Pe preasfânta, preacurata şi de Dumnezeu născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi toată viaţa noastră, lui Cristos, Dumnezeul nostru, să i-o dăm!"
Mama Bisericii, roagă-te pentru noi!
Regina familiilor, roagă-te pentru noi!
