Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Când aţi participat ultima oară la o nuntă? Sau când aţi fost invitaţi ultima oară să luaţi parte la o nuntă? Suntem în luna octombrie, deci spre finalul sezonului de nunţi, şi e posibil ca şi în această vară să fi primit una sau mai multe invitaţii de acest gen din partea rudelor sau a prietenilor. În aceste cazuri pe lângă bucuria pe care o împărtăşim pentru cei care se căsătoresc, nu lipsesc nici preocupările: cu ce ne vom îmbrăca cu această ocazie, ce cadou le vom face şi altele asemenea.
Dacă la unele invitaţii răspundem cu toată inima, trebuie să recunoaştem că la altele spunem liniştiţi "nu", ori pentru că nu cunoaştem bine persoanele, ori pentru că riscăm să întâlnim situaţii dificile de gestionat şi atunci găsim imediat scuzele de rigoare pentru a nu participa.
Astăzi, sfânta evanghelie ne spune că toţi suntem invitaţi la o nuntă cu totul deosebită: "Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său". Pentru a înţelege parabola, precum şi actualizarea ei în viaţa noastră, vă propun să ne oprim asupra a trei imagini: sala de nuntă, răscrucile de drumuri şi haina de nuntă.
Înainte de toate: sala pregătită de nuntă, dar fără invitaţi. În parabola relatată de evanghelistul Matei descoperim o chemare şi diferite răspunsuri. Chemarea de a participa la ospăţul de nuntă este adresată înainte de toate "invitaţilor". Pe vremea lui Isus aceştia erau membrii poporului ales, pe care am putea să-i considerăm invitaţii de drept, invitaţii din capul listei. Răspunsul acestora este clar: "Nu au voit să vină". Putem găsi în acest răspuns refuzul decis al acelora care nu vor să îşi pună problema unei întâlniri cu Dumnezeu, nu vor să dea importanţă propunerii sale. Este acel "nu" al inteligenţei, al voinţei acelor persoane care sunt atât de sigure de ele însele, încât nu vor să se pună în discuţie sau să admită că au nevoie de Dumnezeu. Dar regele nu se descurajează şi le mai trimite slujitori pentru a le explica bine importanţa sărbătorii, frumuseţea ei, bogăţia meniului pregătit pentru ei. Răspunsul rămâne negativ şi, în plus, sunt adăugate justificări: unii îşi arată indiferenţa, alţii spun că au lucruri mai urgente de făcut; cineva ajunge chiar să se înfurie pe slujitori şi să îi trateze cu agresivitate. Indiferenţa, preocuparea pentru lucruri urgente, refuzul agresiv al credinţei sunt realităţi prezente atât în vremea lui Isus, cât şi în vremea noastră. Mulţi membri ai poporului ales acum două mii de ani şi unii creştini de astăzi au un răspuns practic negativ la invitaţia lui Dumnezeu. Căci şi în noi, creştinii de astăzi, se cuibăreşte uneori indiferenţa sau apatia faţă de credinţă, sau se instalează anumite blocaje din cauza furiei împotriva Bisericii sau a unor reprezentaţi ai ei. Şi, astfel, sala pregătită pentru nuntă rămâne goală: invitaţii de drept nu vor să participe la bucuria Tatălui ceresc. De ce oare acest refuz? Cu toţii am experimentat că pentru a face cu adevărat sărbătoare este nevoie să ai o anumită dispoziţie interioară, să ai deja bucuria sărbătorii în inimă. Iar primii invitaţi nu răspund pentru că, de fapt, nu sunt fericiţi: şi-au pierdut bucuria sărbătorii din inimă, căutând să rezolve problemele urgente şi uitând de lucrurile importante.
Acesta este un discernământ necesar în ziua de azi: între ceea ce apare urgent şi ceea ce este cu adevărat important! Lucrurile importante sunt cele sintetizate în cea mai mare poruncă: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Invitaţii de drept lipsesc de la nuntă poate pentru că din inima lor lipseşte bucuria şi pacea unei relaţii autentice cu Dumnezeu şi cu aproapele. Doar lucrurile importante aduc bucurie în inimă şi ne ajută să intuim că plinătatea bucuriei o putem primi intrând în sala de nuntă a Regelui.
A doua imagine a acestei parabole o avem în răscrucile de drumuri: "Mergeţi, aşadar, la răscrucile drumurilor, şi oricâţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă". Refuzul din partea poporului ales deschide însă o pagină nouă în istoria mântuirii şi ne spune că Dumnezeu nu se opreşte din planul său chiar şi atunci când este refuzat, ci dimpotrivă: lărgeşte sfera invitaţilor la toţi: "Oricâţi veţi găsi". Profetul Isaia mărturiseşte această convingere în prima lectură: "Domnul oştirilor va pregăti pe muntele acesta pentru toate popoarele un ospăţ". Fiecare om devine invitat de drept la ospăţul împărăţiei. Deosebirile dintre cine e înăuntru şi cine e afară, dintre cine este aproape şi cine este departe, ne aparţin doar nouă oamenilor, căci din perspectiva lui Dumnezeu toţi sunt acum chemaţi să îi primească invitaţia. Şi noi suntem chemaţi la ospăţul de nuntă, dar nu pentru că suntem buni şi merităm lucrul acesta, ci pentru ca să devenim buni, lăsându-ne cuceriţi de frumuseţea iubirii milostive a lui Dumnezeu.
Parabola ne cere, aşadar, să avem ochii purificaţi pentru a vedea că fiecare persoană este iubită şi chemată de Dumnezeu să facă parte din împărăţia sa. Iar misiunea Bisericii este aceea de a duce tuturor invitaţia Domnului şi de a face ca toţi să poată experimenta iubirea veşnică a lui Dumnezeu.
A treia imagine este cea a hainei de nuntă ce lipseşte unui invitat, care este astfel aruncat afară. Pentru a înţelege ce înseamnă această haină trebuie să mergem cu mintea la ziua Botezului nostru când preotul ne-a spus aşezând pe noi o hăinuţă albă: "Ai devenit o făptură nouă şi te-ai îmbrăcat cu Cristos". Haina noastră este Mântuitorul Isus Cristos! Iar de la începutul vieţii creştine ni se spune că va trebui să ne petrecem viaţa îmbrăcându-ne necontenit cu Cristos, asimilând gesturile şi cuvintele sale, privirea sa asupra lumii şi sentimentele sale, preferând ceea ce el prefera şi înlăturând ceea ce el refuza. Aceasta este responsabilitatea noastră care ne ajută să participăm cu adevărat la bucuria nunţii dintre Dumnezeu şi omenire. Este, de fapt, convertirea noastră continuă, adică îndreptarea noastră statornică spre lumina lui Dumnezeu care poate să alunge umbrele din inima noastră.
Persoana care în parabolă nu avea această haină nu înseamnă neapărat că era mai rea decât ceilalţi, întrucât buni şi răi sunt amestecaţi în acea sală. El însă nu se amestecă cu ceilalţi: este izolat, separat, singur şi astfel nu se bucură de sărbătoare pentru că nu pune la dispoziţia celorlalţi contribuţia sa de bucurie. Este drama omului care nu reuşeşte să creadă că împărăţia lui Dumnezeu este cea a bucuriei, a păcii şi a luminii.
Iată cum ne provoacă un autor modern să îl înţelegem pe acest om: "Nu este oare mai simplu să vedem în acea persoană lipsită de haina de nuntă pe cineva care a intrat în sală, dar care nu vrea să creadă că participă la o autentică nuntă? Vreau să mă refer la unul dintre acei creştini care nu reuşesc să creadă că împărăţia lui Dumnezeu este un ospăţ de nuntă şi, în consecinţă, se îşi ia haine de înmormântare. Un om credincios, dar îmbrăcat cu severitate, cu o tristă austeritate şi rigiditate în loc să se îmbrace în bucurie şi speranţă. Unul care crede că duce cu sine tristeţea lumii şi nu vrea să ducă lumii surâsul lui Dumnezeu. De aceea mă întreb dacă nu cumva Mântuitorul prezent în mijlocul nostru la sfânta Liturghie, uitându-se în ochii noştri trişti şi la feţele noastre lungi, nu ar simţi din nou dorinţa de a ne întreba: "Prietene cum de ai intrat aici fără haina de nuntă? Bucuria ta, pacea ta, speranţa ta, le-ai uitat cumva în garderoba de acasă?"
În această duminică să implorăm de la Dumnezeu harul de a răspunde chemării de a ne bucura de ospăţul pregătit de Dumnezeu, adică de Euharistie; harul de a şti să distingem între lucrurile cu adevărat importante şi acelea care par urgente. Să implorăm şi darul ca pe la orice răscruce de drum am ajunge să îi privim pe toţi, bun şi răi, drept fii ai lui Dumnezeu. Iar în al treilea rând să căutăm să ne îmbrăcăm mereu mai mult în Cristos, în iubirea şi lumina lui. Astfel ne vom putea trăi viaţa asemenea acelor nuntaşi care se bucură mereu de prezenţa Mirelui şi ne vom pregăti şi viaţa veşnică în care vom participa la ospăţul de nuntă al Mielului. Amin.
