Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
De fiecare dată când deschidem Sfânta Scriptură pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, se întâlnesc acolo două orizonturi: pe de o parte, este orizontul nostru, care poate fi de o extensiune mai mare sau mai mică, iar acest orizont al nostru se întâlneşte cu orizontul lui Dumnezeu, care este imens, nemărginit. Iar din această unire, a celor două orizonturi, noi, de fiecare dată, dobândim o nouă înţelegere, despre Dumnezeu, despre lumea aceasta în care trăim şi despre noi înşine.
Am ascultat la această Sfântă Liturghie lecturile din Sfânta Scriptură şi acestea ne deschid mintea spre înţelegerea adevărului lui Dumnezeu. Din evanghelia de astăzi, reuşim să înţelegem mai bine cine este Isus, ce înseamnă Isus pentru noi şi felul în care vorbea Isus.
Am auzit în evanghelia de astăzi cum Isus a rostit o parabolă. Spun, cei care înţeleg mai multe lucruri despre Sfânta Scriptură, că Isus folosea adesea parabolele pentru a exprima marile adevăruri despre Dumnezeu şi despre noi, oamenii. Isus prefera parabola în locul unui enunţ rece al unui adevăr de credinţă sau al unui precept. Prefera parabola nu numai pentru frumuseţea limbajului, dar şi pentru faptul că parabola are în sine ceva misterios şi provoacă ascultătorul la o reflecţie şi la o decizie personală în faţa acelui mesaj pe care parabola îl propune. Unii exegeţi cred chiar că Isus nu explica niciodată parabolele. Iar acolo unde în evanghelii găsim explicaţii ale parabolelor, mai degrabă e vorba de ceea ce Biserica de la începuturi a înţeles din parabola pe care a rostit-o Isus. Isus, probabil, rostea parabola, iar cei care o ascultau pur şi simplu reflectau.
Şi aş dori să vă propun şi eu un astfel de exerciţiu. Există o evanghelie necanonică, Evanghelia lui Toma, care conţine, printre alte materiale, şi o parabolă, care ar putea să fie a lui Isus. Nu suntem siguri că Isus a rostit această parabolă dar, cel puţin, nu este în contradicţie cu ceea ce a spus Isus. Ascultaţi această parabolă şi încercaţi să-i pătrundeţi sensul: "Isus a spus «Împărăţia Tatălui se aseamănă cu o femeie, care purta un urcior plin cu făină şi umbla pe un drum îndepărtat. S-a spart toarta urciorului şi făina s-a vărsat pe drum, în urma ei. Ea nu ştia că se întâmplase aşa ceva şi nu şi-a dat seama de acest necaz. Când a deschis uşa şi a intrat în casa ei, a pus urciorul jos şi l-a găsit gol. Cine are urechi de auzit, să audă»".
În evanghelia de astăzi am auzit parabola invitaţilor la nunta regală. E o parabolă care face parte dintr-o serie de trei parabole, pe care Isus Cristos le-a rostit pe esplanada templului din Ierusalim. Autorităţile religioase ale Israelului îl întrebaseră pe Isus cu ce autoritate face toate acele lucruri, iar Isus, pentru a răspunde cine este cu adevărat, se foloseşte de limbajul parabolelor. E vorba de parabola celor doi fii; de parabola viticultorilor ucigaşi, pe care am ascultat-o duminica trecută; şi parabola de astăzi, despre invitaţii la nunta regală. În toate cele trei parabole e vorba despre răspunsul pe care oamenii l-au dat la oferta de mântuire, pe care Dumnezeu a adus-o în această lume prin Isus Cristos şi prin tot ce Isus a făcut şi ne-a învăţat.
Revenind la parabola din duminica de astăzi, această parabolă are două sensuri: un sens istoric, care ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat în acea perioadă din istoriai mântuirii; şi un sens spiritual, care ne priveşte pe noi, cei care trăim în zilele noastre.
Mai întâi sensul istoric al parabolei. Regele, care organizează acest ospăţ de nuntă, este însuşi Dumnezeu. Fiul, pentru care regele organizează acel ospăţ de nuntă, este Isus, Mesia cel aşteptat de oamenii din toate timpurile. Mesagerii trimişi de Dumnezeu, ca să-i invite pe oameni la acest ospăţ, sunt profeţii. Iar cei care au respins acest mesaj sunt poporul lui Israel.
Dar există şi un sens spiritual al acestei parabole. Şi aş dori să reţin din parabola de astăzi, atitudinea oamenilor. Pentru că e vorba acolo de două atitudini.
Pe de o parte, de refuzul oamenilor; pe de altă parte, de acceptul din partea lor. În prima parte, când e vorba de refuzul oamenilor, unii se comportă cu indiferenţă, alţii, însă, se comportă cu brutalitate. Este atitudinea oamenilor din toate timpurile, faţă de mesajul pe care Isus ni l-a adus: unii au rămas indiferenţi, alţii au acceptat acest mesaj.
A doua atitudine a oamenilor este acceptul. E vorba de toţi acei oameni care au primit mesajul lui Isus, care au primit mesajul - invitaţia lui Dumnezeu - şi fac parte astăzi din Biserică.
Am putea să ne întrebăm şi noi care este atitudinea noastră faţă de Dumnezeu. Îl acceptăm pe Dumnezeu, acceptăm invitaţia sa, sau considerăm că există lucruri mai importante? Evanghelia de astăzi se încheia cu acele cuvinte: "Mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi". Dumnezeu ne-a chemat pe toţi. Ne va alege, oare, în cele din urmă, pe toţi?
Şi pentru ca parabola pe care am spus-o la început să nu rămână fără explicaţie, vă spun care ar putea să fie sensul acelei parabole. Există un sens negativ, care sugerează următorul lucru: că acea femeie, din neatenţie, a pierdut făina din acel vas. Dacă noi nu veghem la viaţa noastră, noi riscăm ca ceea ce am primit de la Dumnezeu, ca valorile creştine din noi să se piardă. Şi există şi un sens pozitiv al parabolei, care ar fi următorul: făina aceea care se varsă pe drum, este o expresie a valorilor creştine. Aceasta înseamnă că dacă noi credem în Dumnezeu, dacă noi trăim după principiile creştine, chiar fără ca noi să ne dăm seama, aceste valori vor fi comunicate şi celorlalţi.
Fie ca această evanghelie, pe care am ascultat-o astăzi, să trezească în fiecare dintre noi o reflecţie şi o gândire, şi fiecare să se decidă dacă răspunde sau nu răspunde la invitaţia lui Dumnezeu şi dacă purtăm acea haină curată, care este necesară pentru a participa la ospăţul de nuntă al Mielului.
