Iubiţi credincioşi şi dragi radioascultători,
În evanghelia pe care am ascultat-o, Isus le spune celor care se aflau în jurul său că trebuie să se lase îndrumaţi de el şi de cuvintele sale, şi nu de mesajul general al culturii vremii. Isus era conştient de problemele cu care se confruntau ascultătorii săi, aceleaşi pe care le aveau şi ucenicii săi. Unele probleme erau personale, dar multe ţineau de mentalitate, de gândirea obişnuită, comună a oamenilor.
Ambele zicale pe care Isus le aminteşte contemporanilor săi ne sunt cunoscute destul de bine şi nouă azi. Aţi auzit că s-a spus celor din vechime... Ce anume?
Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte - prima afirmaţie. Să-ţi iubeşti aproapele şi să-ţi urăşti duşmanul - a doua.
Dar Isus ne îndeamnă să nu privim doar la ce ne face nouă duşmanul. Nu doar la ochiul sau dintele pe care-l scoate, nu doar la ura pe care ne-o arată. Isus ne spune că dacă facem ceea ce şi duşmanii noştri fac, nu găsim o soluţie la duşmănie, ci doar o prelungim, o facem mai adâncă, mai durabilă. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte nu se referă numai la ceea ce-şi pot face două persoane una alteia din ură şi răutate; se referă la iluzia că eu ştiu cum să îndrept un rău făcând răul, că mă simt îndreptăţit să aduc durere în viaţa unui om pentru că şi el mi-a făcut mie; se referă la iluzia că putem opri răul făcând un rău egal, că putem opri un război printr-un alt război, că putem vindeca dispariţia unui ochi, a unui dinte, a unei vieţi ucigând şi noi o viaţă, luând un ochi, scoţând un dinte.
Această iluzie atrage şi va atrage pe mulţi oameni. Pe această iluzie se bazează logica multor guverne, ale multor oameni de stat, ale multor oameni de afaceri şi oameni obişnuiţi.
Isus nu gândeşte astfel şi ne spune că nici Tatăl nostru ceresc nu vede astfel lucrurile. Noi trebuie să ne tratăm duşmanii în aşa fel încât să lăsăm mereu loc de iertare. Ţi se cere să faci o mie de paşi? Fă două mii: cu alte cuvinte, fă ceva care să ducă la împăcare, la iertare. Ţi se face un rău? Dacă răspunzi cu un bine vei arăta duşmanului tău cine este Tatăl ceresc. Cel mai adesea nu vom vedea efectul imediat în cel de lângă noi, dar am făcut ceva foarte important: am lăsat loc pentru o schimbare, pentru un nou început, pentru un alt fel de viaţă. Câte vieţi a schimbat în bine răzbunarea? Nici una. Dar iertarea? Schimbă vieţile noastre în fiecare zi. Nu degeaba afirma Martin Luther King jr. că "iertarea este singurul lucru care-l poate schimba pe un duşman într-un prieten".
Şi prima lectură insistă pe iubire şi iertare, şi nu pe răzbunare. "Nu căuta să te răzbuni şi nu ţine supărare pe fiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Dumnezeu cunoaşte gândurile noastre.
Dar şi noi ne cunoaştem obişnuinţele proprii, modul de viaţă. Dacă ne-am obişnuit să judecăm repede pe ceilalţi, să criticăm cu severitate, să ne dăm cu părerea asupra oricărui lucru, să nu iertăm... atunci ne va veni foarte greu să fim sfinţi, să iertăm, să nu judecăm. Când te-ai obişnuit toată viaţa să înşeli pe un altul, îţi vine greu la capătul ei să fii corect. Ne-am obişnuit să nu privim la noi ca la templul Duhului Sfânt. În cea de-a doua lectură sfântul Paul foloseşte această imagine. Noi! Un templu interior se menţine curat prin obişnuinţe curate, se menţine frumos dacă este deschis spre Dumnezeu, este luminos dacă lumina cuvântului lui Dumnezeu intră prin ferestrele sale.
Foarte adesea, cuvintele lui Isus ni se par grele şi nu prea ne preocupăm să le punem în practică. Iar cei din jur simt acest lucru, copiii şi tinerii în special. Dacă un copil ar vrea să fie aşa cum vrea Isus, ce-ar spune părinţii? L-ar încuraja? Noi uneori nu punem în practică sau nu înţelegem cuvintele Domnului pentru că ar fi trebuit să le punem în practică de mici. Iar valorile despre care azi ne vorbeşte Isus se pun în practică de mici.
A fost odată un rege. El era atât de preocupat de soarta poporului său încât nu a apucat să se căsătorească, darămite să aibă un moştenitor.
Timpul a trecut şi a ajuns la o vârstă înaintată şi a voit să lase lucrurile în ordine pentru împărăţia sa.
Astfel a stat el şi s-a gândit şi i-a venit ideea să organizeze un concurs în care să-l desemneze pe câştigător. A dat el sfoară în ţară şi a anunţat lumea să vină să participe.
Un copil care era în preajma castelului a auzit şi el anunţul regelui. Văzând zarva, ezitant, a intrat în curtea palatului în care urma să fie făcut anunţul. În curte erau tot felul de oameni. Unii erau foarte bogaţi, alţii erau foarte înţelepţi, alţii erau bine îmbrăcaţi, unii erau foarte puternici.
Copilul foarte impresionat de staturile şi înţelepciunea acestora s-a simţit intimidat şi s-a întrebat: Cum aş putea eu, un copil, să fiu tocmai moştenitorul împărăţiei şi conducătorul poporului? Mai bine plec repede până nu începe... Dar nu a apucat să fugă pentru că poarta s-a trântit cu zgomotul metalic, după care s-a auzit răsunetul trompetelor care-l anunţau pe rege.
Regele avea o faţă bună şi maiestuoasă şi apropiindu-se a cerut concurenţilor să se alinieze, după care a pus mâna pe un săculeţ şi a început să vorbească:
- V-am strâns pe toţi aici ca să las un moştenitor destoinic care să fie noul conducător al împărăţiei atunci când eu o să plec de pe lumea aceasta.
Apoi a băgat mâna în sac şi a spus:
- Am aici seminţe de plante şi o să vă împart fiecăruia dintre voi o sămânţă. Ne vedem aici peste şase luni şi cine are cea mai frumoasă plantă, acela să fie moştenitorul împărăţiei.
A plecat copilul acasă fericit cu sămânţa. Plin de curaj a căutat copilul pământ fertil pe care l-a pus într-un ghiveci punând sămânţa cu grijă cu mânuţele lui mici şi delicate.
Apoi în fiecare zi cu blândeţe, bunătate, inimă bună uda copilul sămânţa lui din ghiveci şi uite aşa s-a făcut o lună şi n-a ieşit nimic din ghiveci. Două luni şi sămânţa n-a ieşit. Trei luni şi nimic. Deja un pic descumpănit şi-a spus copilul. Deşi eu o iubesc şi o îngrijesc zilnic, totuşi nu creşte, nu se schimbă nimic. Trebuie să schimb ceva. Poate trebuie să o trec mai la umbră, să o ud mai puţin, să o sap puţin ca să o aerisesc.
Uite aşa a continuat copilul să îngrijească sămânţa cu credinţă, iubire, pasiune şi speranţă timp de şase luni fără să iasă nimic din plantă. În ziua concursului stătea copilul cu ghiveciul în faţă cu ochii întrebători şi umezi.
Trecând mama lui pe acolo l-a simţit şi văzut şi l-a întrebat:
- Care e treaba?
- Mamă mă uit la ghiveciul acesta. Mă uit la el şi văd că deşi l-am îngrijit cu iubire şi pasiune, în fiecare zi, timp de şase luni n-a ieşit nimic din sămânţa aceasta. Şi n-are niciun sens să mă duc la concurs, pentru că n-am avut niciun rezultat.
Mama i-a spus:
- Ba merită să mergi tocmai pentru că ai avut puterea să iubeşti şi îngrijeşti sămânţa ta zilnic timp de şase luni în ciuda faptului că n-a ieşit nimic. E mare lucru să iubeşti şi să dăruieşti fără să primeşti nimic în schimb, să ai tăria să mergi mai departe în cele mai vitrege condiţii. Iar tu ai avut puterea asta.
Încurajat de cuvintele mamei, copilul a luat ghiveciul şi a plecat către castelul regelui. Acolo în curtea regelui oamenii aceia de vază erau de faţă cu plantele lor.
Şi dacă te uitai la plante vedeai unele cu tulpina subţire, altele cu ea îngroşată. Unele înflorite, altele cu nişte muguri superbi. Şi nu mai vorbim de parfumul lor... Iar oamenii vorbeau plini de încredere şi siguranţă.
Acum trompetele sunau din nou şi anunţau venirea regelui.
După ce a venit în curte, acesta a cerut concurenţilor să se alinieze cu plantele la inspecţie. Copilul intimidat nu ştia unde să se ascundă mai bine şi astfel şi-a ales ultima poziţie în rând, sperând că acolo o să scape neobservat.
În timp ce se uita la plante, regele exclama: magnific, foarte frumos, extraordinar, fantastic, incredibil.
Copilul a simţit o mână grea pe umărul său. Deşi se uita în pământ a simţit privirea regelui concentrată asupra sa şi a auzit o voce care a răsunat în toată curtea:
- Avem un nou rege.
- Maiestate, de ce tocmai eu? Eu am ghiveciul gol.
- De ce tu? Nu ştiu ceilalţi concurenţi cum au făcut de au scos plantele acelea frumoase, dar eu am fiert seminţele înainte de a vi le da. Din ele nu avea cum să iasă ceva cu viaţă. Dar tu care ai avut curajul să te prezinţi aici în competiţie cu un ghiveci gol, să faci faţă adevărului indiferent de cât de greu e de suportat, tu ai calităţile necesare pentru a fi rege.
Calităţile despre care ne vorbeşte astăzi Isus sunt şi ele pentru a fi puse în practică deja de mici, de tineri, pentru că a fi sfinţi, iertători, a fi capabili de iubire este un drum lung, care aduce cu atât mai multe roade, cu cât este început mai devreme.
