Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Aşadar, Isus li se adresează discipolilor săi. Discipolii, adică aceia care au venit ca să îl asculte. Cei cărora le spunea în ultima fericire, "fericiţi sunteţi voi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi minţind vor spune tot răul împotriva voastră din cauza mea". Discipolii nu sunt nu numai cei care au fost lângă Isus, ci sunt cei care se adună întotdeauna ca să-l asculte, să înveţe şi să trăiască cuvântul său. Aşadar, acel "voi" răsună peste toate generaţiile şi ni se adresează astăzi nouă. "Voi" suntem "noi", cei care ne-am adunat astăzi în biserică sau cei care ne aflăm lângă radio pentru ca să ascultăm cuvântul lui Isus Cristos.
Şi el spune două asemănări: voi sunteţi sarea pământului. La prima vedere este o asemănare curioasă. Nu s-a auzit niciodată ca să se fertilizeze pământul cu sare. Dimpotrivă, sarea este moarte, înseamnă pustiu. Dacă e să înţelegem pământul în sens metaforic, adică toţi cei care îl locuiesc, omenirea, atunci sarea ar putea să însemne înţelepciune, este ceea ce sfântul apostol Paul ne spune credincioşilor din Colos: "Aveţi grijă cum vă purtaţi cu cei din afară, folosind bine timpul potrivit. Vorbirea voastră să fie întotdeauna plăcută, cu un dram de sare, ca să ştiţi ce să răspundeţi celor din afară". Aşadar, sare înseamnă înţelepciune. Sare mai înseamnă, în limbajul Sfintei Scripturi, legământ, alianţă. În Vechiul Testament se vorbeşte despre o alianţă de sare. Mai mult decât atât, în Faptele Apostolilor, după ce Isus a înviat din morţi, sfântul Luca spune că era împreună cu ei, şi în limba greacă foloseşte un verb, care literal înseamnă "mâncaţi sare împreună cu ei", adică sarea este semnul comuniunii.
Dar Isus, în asemănarea pe care o foloseşte astăzi, se referă la o altă calitate a sării. "Dacă sarea îşi pierde gustul". Deci Isus insistă asupra gustului pe care sarea îl dă mâncărurilor. Nu este nicio mâncare bine pregătită în care să nu se folosească sare. Şi Isus insistă asupra acestui lucru: sarea se dizolvă pentru ca să dea gust, pentru ca să păstreze, pentru ca să ferească de stricăciune. Aşadar, când Isus spune: "Voi sunteţi sarea pământului", iar dacă sarea îşi va pierde gustul, va fi aruncată afară şi călcată în picioare de oameni, vrea să ne spună nouă, celor care îl ascultăm astăzi, că dacă nu ştim să dăm gust de viaţă comunităţii în care trăim, dacă nu ştim să dăm sens existenţei noastre, dacă noi, ca Biserică, nu devenim motor pentru lumea de astăzi, atunci merităm să fim călcaţi în picioare de oameni.
Şi mai spune Isus o asemănare: "Voi sunteţi lumina lumii". Şi pentru ca să concretizeze această asemănare, se foloseşte iarăşi de două comparaţii. Este vorba de cetatea construită pe stâncă, ce se vede de pretutindeni. Ideea este clară la cetatea Ierusalimului, care era construită pe vârful muntelui Sionului, în aşa fel încât toate triburile, din orice direcţie ar fi venit, vedeau cetatea Ierusalimului, se îndreptau spre cetatea Ierusalimului şi acolo, din toate necazurile şi din toate locurile lor, veneau să-l întâlnească pe Domnul. Şi încă o comparaţie. "Nimeni nu aprinde o lumină ca să o acopere". Nimeni nu aprinde o lumină ca să o pună sub obroc, ci o pune în sfeşnic, adică undeva sus, pentru ca să-i lumineze pe toţi cei care se află în întuneric. Şi pentru ca să dea semnificaţie la ambele asemănări, Isus Cristos închide discursul său pe care l-am ascultat în fragmentul de astăzi, "aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice, să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri". Să vadă faptele voastre bune. Care fapte bune?
Ne spune prima lectură pe care am ascultat-o din profetul Isaia. Încă de la început, cel mai mare profet scriitor al Vechiului Testament, a atras atenţia asupra inegalităţilor sociale. Este un fragment, spre exemplu, în capitolul trei, o adevărată capodoperă, în care scoate în evidenţă aroganţa celor bogaţi care-şi zornăie bogăţiile lor prin cartierele sărace ale Ierusalimului, făcând în felul acesta ca să ducă regatul lui Iuda la prăbuşire. Scena care este reflectată în fragmentul pe care l-am ascultat astăzi este după câteva secole mai târziu, este vorba de perioada persană. Israeliţii s-au întors deja din exil, au reconstruit templul, au făcut eforturi deosebite pentru ca să restabilească cultul de la templu, să reînveţe ritualul, să ştie rugăciunile, au introdus o sumedenie de posturi. Dar situaţia socială era gravă. Perşii, care îi deveniseră dominatori şi asupra regatului lui Iuda, nu mai percepeau taxele în natură, ca mai înainte, ci ei voiau monede. Din cauza asta, mulţi dintre evrei au ajuns într-o situaţie disperată, erau puşi în situaţia să-şi dea fiii şi fiicele ca sclavi, pentru ca să poată acoperi datoriile faţă de imperiu. Dar ceea ce era mai grav, unii dintre evrei, pentru ca să nu-i restituie pe copiii care au ajuns sclavi la ei în anul jubiliar, când conform poruncii Domnului toţi sclavii erau eliberaţi, îi vindeau în afară. De aceea, profetul se ridică cu înverşunare împotriva acestei mentalităţi şi spune: "Oare acesta e postul care îmi place mie, cultul care îmi place mie, să vă plecaţi gâtul ca trestia şi să vă puneţi sac şi cenuşă? Iată postul care îmi place". Şi am ascultat în fragmentul de astăzi care este postul. "Împarte-ţi pâinea ta cu cel flămând, primeşte-i pe săracii fără adăpost la tine. Când vezi un om gol, îmbracă-l, şi nu-i dispreţui pe cei din neamul tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi rana ta", adică toată situaţia cumplită socială şi economică, "se va vindeca repede". Şi ceea ce este mai important este că se va restabili dialogul cu Dumnezeu, pentru ca atunci, spune profetul, "dreptatea va merge înaintea ta şi gloria lui Dumnezeu te va păzi din spate. Tu îl vei chema pe Domnul şi el îţi va răspunde, vei striga şi el îţi va zice: Iată-mă". Dumnezeu este disponibil, răspunde "Iată-mă" cu o condiţie: dacă vei îndepărta din mijlocul tău jugul, dacă vei îndepărta din mijlocul tău arătatul cu degetul, adică învinovăţirea celuilalt şi dacă vei îndepărta din mijlocul tău vorbirea păcătoasă. Iată faptele bune care trebuie să strălucească înaintea oamenilor ca să-l preamărească "pe Tatăl vostru cel din ceruri". Şi nu este lucrarea noastră, a oamenilor, nu facem noi muşchi pentru ca să realizăm lucrările acestea, ci este lucrarea lui Dumnezeu.
Ne spune sfântul Paul la cea de a doua lectură pe care am ascultat-o, din prima lui scrisoare către corinteni. Suntem în primăvara anului 56, trecuseră deja cinci ani de când sfântul Paul în cea de a doua lui călătorie misionară, după ce a intrat pentru prima dată în Europa prin portul Neapolis în cetatea Filipi, după ce a trecut prin Tesalonic şi Belea, a ajuns la Atena. Era o localitate mică, din punct de vedere al dimensiunii, dar era centrul cultural al Greciei. Şi-a pregătit discursul cel mai bun pe care l-a rostit vreodată Paul, după toate normele oratoriei greceşti şi a venit în mijlocul atenienilor, în Aeropag, ca să le vorbească. Dar eşecul a fost total. La sfârşit, cei care l-au ascultat i-au spus că te vom asculta altădată. Şi acum, le răspunde corintenilor, la care a mers după aceea şi unde a rămas împreună cu ei un an şi jumătate. Le scrie pentru că i-au scris mai mulţi din Corint, în special cei din casa Cloiei şi l-au informat cu privire la problemele care se găsesc în comunitate. Şi aplecat asupra hârtiei, sfântul Paul îi are în faţă pe cei cărora le-a vestit cuvântul. Erau bogaţi şi săraci, bărbaţi şi femei, oameni instruiţi şi oameni fără de carte, stăpâni şi sclavi, evrei şi păgâni. Şi toţi, împreună, formau acum o comunitate. O comunitate, pentru că au ascultat cuvântul pe care l-a vestit Paul atunci când a fost la Corint. Şi îşi aduce aminte că atunci când a mers, a mers cu frică, cu tremur, în slăbiciune. Şi când spune el "am fost la voi", "am fost ca să vă vestesc misterul lui Dumnezeu, nu cu cuvinte meşteşugite şi cu înţelepciune umană, n-am vrut să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acela răstignit". Pentru că cel care lucrează este Duhul. Dacă oameni de toate tipurile pot să stea împreună şi să formeze o comunitate, este pentru că Duhul lucrează, aşa încât credinţa voastră, spune sfântul Paul, să nu fie bazată pe înţelepciunea omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Îl rugăm să ne constituie şi pe noi, astăzi, toţi, care suntem aici, toţi care îi ascultăm cuvântul, într-o comunitate dispusă să lucreze în aşa fel încât "oamenii să vadă faptele lor bune şi să-l preamărească pe Tatăl din ceruri".
