Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
"Isus s-a suit pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el ucenicii săi. Şi, deschizându-şi gura, a început să-i înveţe..." Prin aceste cuvinte sfântul evanghelist Matei ne introduce în atmosfera unuia dintre momentele cele mai importante ale vieţii lui Isus. Adunându-i în jurul său pe ucenicii care au răspuns chemării de a-l urma, Mântuitorul începe să le vorbească minţilor, dar şi sufletelor lor. Printre ucenicii cărora Isus le vorbeşte ne aflăm şi noi cei care am venit la biserică sau am deschis radioul la o oră atât de matinală. Vrem să-l auzim, vrem să ne lăsăm pătrunşi de învăţătura lui divină.
Isus şi-a început predica rostind o serie de opt fraze surprinzătoare, prin care îi numea fericiţi pe cei săraci în spirit, pe cei blânzi, pe cei care plâng, pe cei care flămânzesc şi însetează după dreptate, pe cei milostivi, pe cei curaţi cu inima, pe făcătorii de pace ori pe cei persecutaţi pentru dreptate. Noi am auzit aceste cuvinte duminica trecută şi am înţeles din ele câtă dreptate are Isus. O societate sau o familie nu poate dăinui câtă vreme relaţiile dintre membri sunt bazate pe orgoliu, pe egoism, pe minciună, pe înşelăciune, pe răzbunare, pe supremaţia forţei. Reuşita vieţii sociale ori familiale presupune, în fapt, o asumare a responsabilităţilor, o angajare efectivă în a-i sluji cu drag pe cei din casă, pe colegi sau pe cei cărora le suntem datori, de vreme ce, de exemplu, primim un salariu ori ne-am angajat prin contract, scris sau nescris, să executăm vreo lucrare.
Continuându-şi predica, Isus se îndreptă către ucenicii din toate timpurile pentru a-i avertiza şi pentru a-i conştientiza asupra statutului lor: "Voi sunteţi sarea pământului, voi sunteţi lumina lumii". Cuvintele Mântuitorului ne surprind din nou. Trebuie să reflectăm asupra lor. Ce vrea să însemne oare să fii sarea pământului sau lumina lumii?
De obicei nu remarcăm prezenţa sării în mâncare, după cum nu ne preocupă prea mult lumina. Abia când ele lipsesc ne dăm seama de valoarea lor. Aşa se întâmplă şi cu multe dintre persoanele care ne înconjoară. De obicei nu le luăm prea mult în seamă căci sunt discrete. Şi totuşi, ce s-ar alege de viaţa familiilor ori a societăţii fără ele. Sarea şi lumina, folosite cu măsură, fac să iasă la iveală gustul alimentelor şi frumuseţea lumii.
Pentru a fi sare şi lumină, ucenicul trebuie să iubească. Să iubească cu respect şi cu tact. El trebuie să ştie să pună în valoare seninătatea chipurilor şi claritatea lucrurilor. Astfel, vestirea evangheliei nu este, în viziunea lui Isus, o cucerire răsunătoare, ci o mărturie discretă, dar revelatoare a unei veşti bune, a acestor învăţături care fac din noi oameni, care ne dau gustul şi bucuria de a trăi. Or, bucuria lui Isus este aceea care îi face pe toţi bărbaţii, pe toate femeile şi pe toţi copiii de pe pământ fericiţi. Această fericire însă nu se poate realiza decât într-un climat de bunătate şi de solidaritate. În acest sens, profetul Isaia spunea în prima lectură de astăzi: "Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; pe cel gol îmbracă-l şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi-ţi vei grăbi vindecarea; dreptatea ta îţi va merge înainte şi slava Domnului te va însoţi".
Aşadar, nu este nevoie de multă teorie să înţelegem ce înseamnă pentru ucenicul lui Isus Cristos să fie sarea pământului şi lumina lumii. Sfântul părinte papa Benedict al XVI-lea semnala, nu de mult, următorul lucru: "În fiecare zi devenim conştienţi de cât de mult se suferă în lume din cauza unei mizerii foarte variate, atât materiale cât şi spirituale, în ciuda marilor progrese ale ştiinţei şi tehnicii. Epoca noastră cere, aşadar, o nouă disponibilitate pentru a-l sprijini pe aproapele care are nevoie de ajutor [...] Un fenomen important al timpului nostru este apariţia şi răspândirea diferitelor forme de voluntariat, care preiau multe servicii sociale" (Deus caritas est, nr. 30). Într-adevăr, cu toţii suntem martori ai unor crize care provoacă atâta dezordine, atâta suferinţă. Se pierd reperele, se destramă familii, se destramă structuri vitale pentru orice societate. Ce luminoase sunt însă chipurile acelora care nu se lasă prinşi în această descompunere. Avem în jurul nostru oameni care cred în fericirile proclamate de Isus pe munte, oameni care vorbesc despre Dumnezeu, nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin faptele lor. Prin bunătatea lor neobosită şi prin slujirea lor discretă şi eficace ei sădesc în sufletele celor din jur, în sufletele celor oropsiţi, convingerea că Dumnezeu nu-i părăseşte, că Dumnezeu îi iubeşte. De astfel de oameni are nevoie lumea pentru ca viaţa să fie cu adevărat frumoasă.
Îmi amintesc de un caz destul de recent care m-a impresionat foarte mult. De ceva timp am remarcat în biserica parohiei în care lucram o persoană ce însoţea la sfânta Liturghie o doamnă în vârstă. După câtva timp doamna în vârstă a murit, iar persoana respectivă a început să însoţească o altă doamnă în vârstă la biserică. Crezând că această persoană mai tânără se ocupă şi îşi câştigă existenţa îngrijind persoane în vârstă, am abordat-o într-o zi, întrebând-o dacă n-ar vrea să se îngrijească de cineva care a căzut la pat. Am asigurat-o că va fi plătită în mod corespunzător. Ea însă mi-a spus: "Părinte, eu îmi câştig existenţa lucrând într-o întreprindere. Dacă mă îngrijesc de persoane în vârstă o fac nu pentru bani, ci pentru că mă doare sufletul să aud sau să văd atâţia oameni care, ajunşi la o vârstă înaintată, sunt părăsiţi şi nu au pe nimeni care să le facă ceva de mâncare, puţină curăţenie. Nu au pe nimeni care să-i însoţească la medic ori la sfânta Liturghie. De aceea, după ce vin de la serviciu sau în zilele mele libere vizitez ori ajut două-trei persoane. Atâta pot eu să fac, dar am o mare satisfacţie să aduc alinare unor oameni în care Isus însuşi suferă".
Din fericire acest caz nu este singurul şi totuşi el ne surprinde pentru că este atât de diferit de cele pe care le întâlnim zi de zi prin spitale, pe la birourile administrative, între colegi şi chiar în multe familii.
Păstrând în minte ecoul cuvintelor lui Isus, "Voi sunteţi sarea pământului, voi sunteţi lumina lumii", îi cerem Duhului Sfânt să ne inspire cuvintele şi faptele de fiecare zi, astfel încât viaţa pe care o trăim să fie o mărturie vie a iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii. Amin.
