Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Lecturile biblice propuse spre meditare în această a 7-a duminică a sfintelor Paşti ne dezvăluie importanţa rugăciunii lui Cristos şi a Bisericii sale şi necesitatea de a înţelege semnificaţia suferinţei creştine. Textul evanghelic proclamat astăzi la sfânta Liturghie ne propune rugăciunea rostită de Isus înainte de pătimirea sa pentru apostoli şi pentru toţi cei ce vor crede în el. Prima lectură luată din Faptele Apostolilor ne prezintă cum primii ucenici ai lui Cristos adunaţi în jurul sfintei Fecioare Maria, mama lui Isus, stăruia într-un cuget în rugăciune. Cea de-a doua lectură luată din Prima Scrisoare a sfântului apostol Petru vrea să ne ajute să înţelegem misterul suferinţei creştinului.
Isus se roagă pentru ca noi să înţelegem mesajul său transmis prin viaţa şi faptele sale, precum şi prin învăţătura sa şi să devenim capabili să apelăm cu încredere şi perseverenţă la darul său mântuitor, oferit prin sfintele sacramente, întemeiate de el şi încredinţate Bisericii spre administrare tuturor celor care vor crede în puterea lor sfinţitoare şi mântuitoare.
Isus, în rugăciunea rostită înainte de pătimirea sa, a spus că Tatăl ceresc i-a dat putere peste toţi oamenii pentru ca să le dea viaţă veşnică. După înviere a confirmat aceasta spunând: "Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ" (Mt 28,18). Această putere este în favoarea oamenilor pentru că el a venit "nu pentru a judeca şi a condamna lumea, ci pentru a o mântui", adică a-i oferi fericirea şi viaţa veşnică. Iar viaţa veşnică, a spus Isus, înseamnă: "Să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis" (In 17,3). Viaţa veşnică înseamnă cunoaşterea adevărului, înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu cel Întreit. A-l cunoaşte bine pe singurul Dumnezeu adevărat, cel care s-a revelat prin lucrările sale minunate, manifestate prin creaţie şi răscumpărare. Isus Cristos a venit să desăvârşească revelaţia, adică să-l descopere plenar pe Dumnezeu şi să împlinească planul său răscumpărător. Ce înseamnă a-l descoperi plenar pe Dumnezeu? Înseamnă a arăta că "Dumnezeu este iubire" (1In 4,8) şi că determinat de iubirea sa binevoitoare şi generoasă l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa. Pe omul creat ca o fiinţă minunată din veci l-a predestinat în Cristos să-l facă părtaş la natura şi la viaţa sa divină. Iată ce a făcut el în nesfârşita lui iubire ni l-a dat pe unicul său Fiu ca astfel să-şi manifesta iubirea sa şi să realizeze planul său mântuitor.
Misiunea lui Isus a fost aceea de a-l revela pe Tatăl ceresc: "Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl". Isus ni-l descoperă pe Tată său şi pe Tatăl nostru ca fiind iubitor şi milostiv care îl primeşte cu braţele deschise şi-l îmbrăţişează cu căldură pe fiul risipitor, care se întoarce acasă şi-l îmbunează pe fiul care, deşi nu l-a părăsit, totuşi nu-l iubea cu toată sinceritatea. În acelaşi timp, Isus ne dezvăluie şi identitatea sa, aceea de prieten al nostru, care ne-a descoperit toate cele pe care Tatăl ceresc a voit să ni le facă cunoscute. Ne-a arătat că este Bunul Păstor care caută oaia pierdută şi că este în stare să-şi sacrifice viaţa sa pentru oile sale. Ni se revelează ca fiind adevăratul samaritean milostiv care se opreşte în faţa omului căzut în mâinile tâlharilor, se apropie de el, îi spală şi pansează rănile şi se îngrijeşte de el pentru a se vindeca. Îşi dovedeşte în cel mai înalt grad iubirea sa de autentic prieten prin sacrificarea propriei sale vieţi pentru noi. "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta ca cineva să-şi de viaţa pentru prietenii săi". După ce ne-a dovedit iubirea sa divină, oferindu-şi viaţa sa ca preţ de răscumpărare, a rămas cu noi în sfânta Euharistie pentru a ne hrăni şi a ne susţine zilnic în călătoria noastră pământească pentru ca "paştele nostru", adică trecerea noastră pământească spre cele veşnice să se asemene cu a lui, săvârşind şi noi binele ca el.
Paştele lui Cristos a însemnat trecerea lui prin această lume, făcând bine tuturor, nimicind lucrările diavolului (cf. 1In 3,8), anihilând răutatea oamenilor prin iubirea sa pe care, la finalul vieţii sale pământeşti, a manifestat-o în toată gloria sa prin pătimirea, moartea, învierea, înălţarea la ceruri şi trimiterea Duhului Sfânt. Acesta este paştele lui Cristos la care vrea să ne facă părtaşi pe toţi pentru a putea fi adevăraţii săi ucenici. Astfel, la sfârşitul vieţii noastre vom putea fi acolo unde este el, capul nostru, adică în ceruri la dreapta Tatălui în glorie şi fericire veşnică.
Pentru aceasta el a voit să ni se ofer ca ghid sigur în drumul vieţii: Eu sunt calea! "Eu sunt Lumina, cine mă urmează pe mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12). În acelaşi timp ni se oferă ca singurul model de imitat: "V-am dat exemplu ca aşa cum am făcut eu să faceţi şi voi".
Noi credem că fiecare fiinţă umană are prin chemarea sa la existenţă o adevărată legătură cu Dumnezeu-Creatorul datorită faptului că este o imagine vie şi vizibilă a lui. De asemenea, are legătură cu Cristos atât prin faptul că prin întrupare şi-a asumat natura umană, cât şi prin faptul că s-a jertfit ca să ispăşească păcatul omenirii şi să ofere fiecărui om posibilitatea mântuirii. Dacă toţi oamenii sunt legaţi de Tatăl prin creaţie, iar de Cristos prin întrupare şi răscumpărare, atunci creştinii sunt intim uniţi cu Cristos prin Botez şi au devenit în el o creatură nouă. Creştinul, devenit una cu Cristos prin Botez, este chemat să devină una cu Cristos şi prin modul de a-şi trăi viaţa sa nouă. Fiecare creştin este chemat să trăiască asemenea lui Cristos: mort pentru păcat şi viu pentru Dumnezeu. Pentru creştin, a fi mort pentru păcat înseamnă a rămâne statornic în starea harului sfinţitor şi a continua lucrarea de eliberare de orice păcat; înseamnă a trăi asemenea lui Cristos pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi nu pentru sine; înseamnă a trăi pentru Dumnezeu, iubindu-l şi slujindu-l cu toată fiinţa, şi a săvârşi constant binele faţă de fiecare om. Înseamnă a-l imita pe Cristos cel blând şi smerit cu inima şi supus total Tatălui. Înseamnă a-l imita pe Cristos şi viaţa lui care a trecut prin lume făcând bine tuturor. Înseamnă a imita paştele lui Cristos, care cuprinde pătimirea-moartea-învierea şi glorificarea sa la dreapta Tatălui prin înălţarea sa la ceruri. Dacă vom respecta cu fidelitate învăţătura a lui Cristos, fără a o altera prin erori sau superstiţii, şi dacă îi vom imita viaţa, săvârşind constant binele faţă de toţi oamenii să nu ne mirăm şi să nu considerăm ca de neconceput sau de neînţeles, chiar ca stranie, atitudinea ostilă, de duşmănie sau de ură a unora din propria familie, din comunitatea noastră sau din rândul celor din preajma noastră. Urmarea fidelă a învăţăturii lui Cristos şi imitarea vieţii sale sfinte îi va aduce creştinului suferinţă şi îi va produce deseori persecuţie. Nici unul dintre noi nu trebuie să ne tulburăm dacă imitându-l pe Cristos nu vom fi înţeleşi, ba chiar vom fi duşmăniţi, urâţi şi persecutaţi. Dacă trăind autentic credinţa noastră, imitându-l pe Cristos, vom fi consideraţi retrograzi sau demodaţi, farisei sau bigoţi, fanatici sau de-a dreptul nebuni, este bine să ne amintim ceea ce ne spune însuşi Cristos: "Dacă pe stăpânul casei l-au numit Beelzebul, cu atât mai mult pe cei din casa lui" (Mt 10,25). "Nu este ucenicul mai presus decât învăţătorul său, nici servitorul mai presus decât stăpânul său" (Mt 10,24). "Dacă pe mine m-au persecutat şi pe voi vă vor persecuta" (In 15,20). Isus ne descoperă adevărul cu privire la situaţia în care se află ucenicii săi: "Ca nişte oi în mijlocul lupilor" (Mt 10,16) şi ne porunceşte să fim "înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii" (Mt 10,16). De asemenea, propune cu sinceritate adevărul şi ne avertizează spunându-ne: "Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze" (Mc 8,34). În predica de pe munte, Isus a afirmat cu claritate: "Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci mare este răsplata voastră în ceruri" (Mt 5,11-12).
Amintind aceste texte ce ne expun cu claritate învăţătura lui Isus putem înţelege mai bine şi învăţătura propusă de apostolul Petru în prima sa scrisoare: "Preaiubiţilor, să nu vă miraţi de focul (persecuţiei) care a izbucnit între voi ca o încercare ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva ciudat, dimpotrivă întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la arătarea gloriei lui. Dacă veţi primi ocări pentru numele lui Cristos, fericiţi veţi fi, pentru că Duhul slavei, care este Duhul lui Dumnezeu, se odihneşte asupra voastră. Nimeni dintre voi să nu aibă de suferit ca ucigaş, ca hoţ sau răufăcător, sau ca râvnitor la bunul altuia. Iar dacă are de suferit pentru că este creştin să nu se ruşineze, ci să-l preamărească pe Dumnezeu" (1Pt 4,12-16).
Puterea iubirii noastre se vede atunci când, asemenea lui Isus, răspundem la dispreţul, ura şi persecuţia celor răi cu iubire binevoitoare şi iertare şi când continuăm să le facem bine asemenea Tatălui nostru, care face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi şi să cadă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi asemenea lui Isus care şi-a dat viaţa pentru mântuirea tuturor păcătoşilor, adică a tuturor oamenilor. Aşa s-a comportat Isus, la fel trebuie să ne comportăm noi creştinii care suntem mădularele trupului său mistic. Dacă imitându-l iubirea lui Dumnezeu ca nişte fii ai săi preaiubiţi, săvârşind binele şi prin acesta vom fi duşmăniţi, urâţi şi persecutaţi, adică vom fi părtaşi la crucea lui Cristos să nu uităm că astfel ne vom face părtaşi şi la gloria lui Cristos, aşa cum ne învaţă apostolul Paul.
Pentru a putea înţelege bine învăţătura lui Isus Cristos şi explicaţiile date de apostolul Petru cu privire la viaţa noastră creştină, deseori impregnată de suferinţă, va trebui să privim la prima comunitate a ucenicilor lui Isus adunată în cenacol împreună cu sfânta Fecioară Maria. Toţi sunt în rugăciune, implorând prezenţa şi puterea Duhului Sfânt, care să-i călăuzească pe ucenicii Domnului la cunoaşterea plenară a adevărului şi la dobândirea puterii divine pentru a-i susţine să trăiască în aşa fel încât să poată da mărturie despre credinţa şi speranţa lor în faţa oamenilor.
Astăzi este şi Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, ocazie potrivită pentru a ne întreba dacă ştim să folosim bine mijloace moderne de comunicare socială cum ar fi: ziarele, revistele, cărţile, radioul, televiziune şi internetul. Iată în acest moment o parte dintre credincioşi participaţi la sfânta Liturghie transmisă prin radio sau internet. Mijloacele moderne de comunicare pot fi folosite şi chiar trebuie folosite pentru transmiterea adevărului revelat de Cristos. Să nu uită, să apelăm la aceste mijloace şi să le susţinem, uneori poate şi financiar, pentru ca ele să transmită adevărul evangheliei la cât mai mulţi oameni dornici să cunoască adevărul revelat.
Dacă pentru unii oameni crucea, adică suferinţa, înseamnă pedeapsa meritată pentru răul făcut, pentru creştinii care îl imită pe Cristos săvârşind binele în timpul călătoriei lor pe acest pământ, înseamnă nivelul de iubire la care au ajuns în imitarea lui Cristos. Crucea a arătat nivelul de iubire la care a ajuns Isus, a iubit atât de mult încât a fost capabil să-şi dea viaţa pentru cei pe care îi iubeşte şi de aceea crucea înseamnă glorificarea lui Cristos.
