Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Joi am sărbătorit Înălţarea Domnului la cer. Ce au făcut apostolii după ce au participat la acest eveniment măreţ? Ne răspunde textul din prima lectură: s-au întors la Ierusalim, s-au retras în camera de sus împreună cu Maria, cu celelalte femei şi cu rudele lui Isus: "Toţi stăruiau într-un cuget în rugăciune".
În evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, Isus este la Cina cea de taină. Urmau pentru el momente grele. Avea să fie condamnat la moarte şi în cele din urmă răstignit. Ce face Isus în aceste momente? Se roagă. Este rugăciunea de mare preot. Se adresează Tatălui, cerându-i slava pe care a avut-o la început. Se roagă, de asemenea, pentru cei pe care Tatăl i-a dat şi cărora el le-a descoperit pe Tatăl. Isus este în rugăciune.
Suntem în duminica a 7-a din timpul pascal. Această duminică se află între Înălţarea Domnului şi solemnitatea Rusaliilor. Lecturile de astăzi ne transmit un mesaj important: Rusaliile nu se aşteaptă oricum, e nevoie de rugăciune. De mai multe ori în evanghelii îl surprindem pe Isus în rugăciune. Se retrage singur şi se roagă. Mai ales înaintea unor evenimente importante.
Probabil vă amintiţi că atunci când i-a ales pe apostoli, el s-a retras şi s-a rugat. Apoi a coborât de pe munte şi i-a chemat pe nume pe cei doisprezece care aveau să-l urmeze. Vă amintiţi, de asemenea, că înainte de a-şi începe activitatea publică, înainte de a predica, Isus merge în pustiu. Acolo se întăreşte, stă de vorbă cu Tatăl, învinge ispitele şi apoi începe să străbată cetăţile şi să le spună oamenilor că împărăţia lui Dumnezeu este aproape de ei.
Dacă citim cu atenţie Sfintele Scripturi vom observa că profeţii, oamenii Bibliei, mereu, mereu, când trebuiau să vorbească oamenilor despre Dumnezeu sau când trebuiau să înfăptuiască lucruri deosebite, slujind lui Dumnezeu şi oamenilor, au avut nevoie mai întâi de rugăciune: s-au retras şi s-au rugat. Moise, David, Iudita, Ioan Botezătorul.
Dar în decursul istoriei, găsim că şi sfinţii s-au retras pentru rugăciune, că au stat de vorbă cu Dumnezeu, mai ales înainte să întreprindă ceva, înainte să vestească oamenilor evanghelia. Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Augustin, anahoreţii şi pustnicii s-au retras, pentru a se întări în dialog cu Dumnezeu.
Importanţa rugăciunii este gândul principal al lecturilor ascultate. Mai avem noi timp de rugăciune astăzi? Când suntem prinşi cu o mulţime de treburi, când timpul nu ne mai ajunge, când să ne mai rugăm?
Ucenicii s-au retras într-o cameră, în linişte, să se roage. Unde să ne mai retragem noi, când în jurul nostru este mult zgomot, agitaţie, când muzica este dată la maxim, când imaginile de la televizor ne umplu viaţa, cum să te mai rogi? Facem de cele mai multe ori rugăciunea în fugă dimineaţa şi seara, pentru că nu mai avem timp. Alteori uităm... Şi totuşi Sfânta Scriptură insistă că rugăciunea este importantă.
Putem să ne retragem în singurătatea inimii, să facem linişte şi aşa să stăm de vorbă cu Dumnezeu şi să-i cerem ajutor.
Un mare savant, Ampčre, le spunea oamenilor învăţaţi din vremea sa: "Munceşte în spirit de rugăciune! Cercetează lucrurile acestei lumi, dar numai cu un ochi, pe celălalt ţine-l aţintit spre lumina cea veşnică! Ascultă-i pe cei înţelepţi, dar numai cu o ureche, cu cealaltă ascultă glasul dulce al prietenului ceresc! Scrie, dar numai cu o mână, cu cealaltă ţine-te de poala lui Dumnezeu, aşa cum un copil se ţine de haina tatălui său!"
În mijlocul activităţilor, tocmai atunci când ni se pare că este zgomot şi agitaţie în jurul nostru, trebuie să avem un ochi îndreptat spre Dumnezeu, o ureche la ce ne spune el.
Mintea trebuie să ni se înalţe mai des spre Dumnezeu în timpul zilei. Gândiţi-vă că nu e nevoie de rugăciuni lungi. Nici nu e nevoie neapărat de rugăciuni din carte. Dacă stăm şi ne gândim, în evanghelii au fost ascultate rugăciunile cele mai scurte. Amintiţi-vă de orbul care strigă: "Doamne, fă-mă să văd!" Isus îi redă vederea. Sau de vameşul din templu: "Doamne, ai milă de mine, păcătosul!" Isus spune că acesta s-a întors acasă îndreptăţit, adică rugăciunea i-a fost ascultată. Sau amintiţi-vă de apostoli, în timpul furtunii: "Doamne, scapă-ne, că pierim!" Şi Domnul linişteşte marea. Sau tâlharul de pe cruce se roagă: "Adu-ţi aminte de mine, Doamne, când vei fi în împărăţia ta!" Răspunsul lui Isus: "Astăzi vei fi cu mine în paradis".
Rugăciuni simple şi ascultate. Dacă în timpul zilei avem un ochi îndreptat spre Dumnezeu şi o ureche la ce spune el, ne vom aminti mai des de el şi vom face rugăciuni scurte de cerere, de aducere de mulţumire, de laudă.
Am auzit în evanghelie: "Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis" (In 17,3).
A-l cunoaşte pe Dumnezeu şi a-l cunoaşte pe Cristos înseamnă viaţă. Toţi dorim o viaţă mai bună şi mai lungă. Avem sădită în inima noastră dorinţa după viaţa fără de sfârşit. Ce înseamnă a-l cunoaşte pe Dumnezeu? Poţi să-l cunoşti pe un om auzind despre el, ce spun alţii. Este ceva. Îl cunoşti mai bine când citeşti despre el, te informezi: creşti în cunoaştere. Dar îl cunoşti şi mai bine când te întâlneşti cu el, când stai de vorbă cu el, când îi împărtăşeşti gândurile tale şi asculţi răspunsul lui. Cu Dumnezeu e la fel. Viaţa veşnică stă în a-l cunoaşte pe el. Cunoaşterea înseamnă a intra în legătură cu el, a sta de vorbă, a-i împărtăşi gândurile, sentimentele, adică a te ruga. Acela care se roagă poartă sâmburele de viaţă veşnică în inima lui. E cu gândul ridicat la Domnul, e ancorat pe o stâncă solidă.
Pe Dumnezeu îl putem cunoaşte şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare. Este Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Ziua Presei. Suntem chemaţi să ne gândim că ne invadează imaginile, muzica, ziarele, mesajele, ştirile. În mijlocul acestora ne întrebăm câte din cele ce auzim, vedem sau citim ne înalţă, ne zidesc? Cum le folosim?
Fără îndoială, unii dintre noi le folosim bine. De exemplu, mulţi au ales la această oră să asculte Liturghia la radio. Alţii, în zi de duminică, citesc Sfânta Scriptură, cărţi sau reviste creştine. În acest sens, ne gândim că mijloacele de comunicare sunt darul lui Dumnezeu, lucruri minunate care aduc multe binefaceri.
Dar ziua de azi ne chemă să conştientizăm şi pericolele care vin din folosirea greşită a mijloacelor de comunicare:
- lăcrimăm adesea în faţa televizorului sau la un film, dar nu ne mai impresionează durerea celui de lângă noi;
- avem şi vorbim cu mulţi prieteni pe internet, în reţelele de socializare, dar nu-i ştim pe vecinii noştri sau nu mai avem timp să stăm cu cei din familia noastră;
- cunoaştem multe amănunte din viaţa vedetelor şi a sportivilor, dar ştim tot mai puţin din evanghelie;
- admirăm natura prin programele de televiziune sau prin imaginile postate pe internet, şi nu vedem că au înflorit lângă noi teii sau trandafirii;
- scriem o mulţime de lucruri în mesaje email sau SMS, dar atât de puţin scriem despre bucuria de a fi cu Cristos.
În acest sens, putem să verificăm arhiva noastră de email-uri şi de mesaje pe telefon. De câte ori apar cuvinte de genul: Isus, cer, Biserică, har, credinţă... Dacă nu apar, avem o problemă cu folosirea acestor mijloace.
Asta îl făcea pe fericitul Ioan Paul al II-lea să se întrebe: "În mulţimea de imagini care trec prin faţa noastră îşi mai găseşte loc imaginea lui Cristos? În mulţimea de mesaje pe care le primim şi pe care le transmitem mai au loc mesajele creştine?"
Avem impresia că astăzi comunicăm mai mult (nu ne mai ajung minutele la telefon), dar în realitate comunicăm tot mai puţin în lumea reală şi ne simţim tot mai singuri. Poate că lipsa de comunicare la care duce folosirea în exces a mijloacelor de comunicare este exprimată cel mai bine de rugăciunea unui copil:
"Doamne, în seara asta, te rog ceva special... Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar plăcea să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar plăcea să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează... Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe, să poată sta cu mine... Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar plăcea să simt că lasă totul deoparte să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor".
Mai sunt şi alte pericole: mijloacele de comunicare pot să ne schimbe valorile, să ne prezinte o altă lume, care ne rupe de realitate. De departe, mass-media pot crea dependenţă şi ne mănâncă mult timp. Internetul, muzica, televizorul, presa, radioul cât ocupă din viaţa noastră?
Pornesc de la un calcul făcut de cineva cu privire la anii din viaţa unui om. La o medie de 75 de ani, cât trăieşte un om, împărţim timpul după regula celor trei de opt: 8 ore de muncă, 8 ore de odihnă, 8 ore pentru diverse activităţi. Asta înseamnă că 25 de ani muncim şi 25 de ani ne odihnim. Ce facem cu ceilalţi 25 de ani? Ne uităm 2 ore pe zi la televizor. Asta înseamnă că petrecem în faţa lui 6 ani. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre mâncare. Cumulat ne ocupă cam 2 ore. Asta înseamnă alţi 6 ani. Igiena zilnică făcută într-un mod corespunzător (îmbrăcat, spălat), cam o oră pe zi. Asta înseamnă încă 3 ani. Tehnologia a avansat, şi noi, ca oameni moderni, trebuie să fim în pas cu ce este nou. Aşa că mai intră în discuţie şi calculatorul sau internetul şi telefonul mobil. Dacă punem minim o oră înseamnă încă 3 ani. Alte activităţi, precum curăţenia, activitatea intelectuală, timpul petrecut cu familia, situaţiile neprevăzute, întâlnirile cu prietenii, traficul... mai ocupă aproximativ 3-4 ani. Până acum toate aceste lucruri enumerate duc la aproximativ 72 de ani. Haideţi să vedem cât îi acordăm lui Dumnezeu într-o viaţă. Făcând un calcul generos vom constata că timpul acordat pentru rugăciune nu depăşeşte jumătate de oră sau, dacă mergem şi la Liturghie şi ne mai rugăm şi Rozariul, ajungem la o oră pe zi. Calculat în ani va însemna maxim 3 ani din 75. Un lucru interesant, pentru că mâncăm cam 6 ani într-o viaţă. Rezultă că în hrana spirituală suferim de subnutriţie. Cu cât timpul acordat mijloacelor de comunicare este în detrimentul rugăciunii, a vieţii spirituale, cu atât devenim mai vulnerabili.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Duminica de astăzi, în condiţiile în care mulţi spunem că nu avem timp, că este prea puţin şi că nu ne ajunge, ne cheamă să ne întrebăm ce facem cu timpul nostru. Unde se duc anii noştri? Fiecare putem să vedem unde se produc scurgerile de timp.
Astăzi, când îl descoperim pe Isus în rugăciune, când înţelegem că s-a rugat şi pentru noi ("Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat"), îi mulţumim. Şi am dori să ne facem mai mult timp pentru el şi pentru a sta de vorbă cu el în rugăciune. Amin.
