Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
În această duminică, a 16-a din timpul de peste an, Mântuitorul nostru, Isus Cristos, vorbeşte în evanghelie atât de profund despre împărăţia lui Dumnezeu, folosindu-se de trei imagini simple, dar foarte sugestive: cea a grâului şi neghinei, cea a grăuntelui de muştar şi cea a aluatului.
Isus a vorbit mulţimii contemporane lui în parabole şi nimic nu le spunea oamenilor fără să se folosească de parabole, ca să se împlinească cele spuse de profetul care spune: "Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la crearea lumii" (cf. Ps 78,2).
În contextul evangheliei de astăzi, foarte surprinzător, apare interesul ucenicilor pentru parabola grâului şi a neghinei. După ce Isus a părăsit mulţimea, a venit acasă, iar ucenicii lui s-au apropiat de el şi i-au spus: "Explică-ne parabola neghinei din ogor".
El le-a spus: "Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului; ogorul este lumea; sămânţa bună sunt fiii împărăţiei; neghina sunt fiii Celui Rău; duşmanul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii".
Probabil pentru ucenici, ca şi pentru noi, de altfel, de neînţeles este atitudinea semănătorului cel bun, identificat de Cristos cu Fiul Omului, care le spune slujitorilor săi să lase neghina să crească împreună cu grâul până la seceriş.
Se pot desprinde multe interpretări din această atitudine a semănătorului cel bun, dar merită a fi remarcată interpretarea sfântului Ioan Gură de Aur. Episcopul de Constantinopol, Ioan Gură de Aur, într-o omilie a sa, în care vorbeşte despre parabola grâului şi a neghinei, spune că semănătorul cel bun a lăsat ca neghina să crească împreună cu grâul cu gândul că poate multe dintre aceste neghine se vor schimba şi vor ajunge grâu.
Exista în mintea multor oameni, şi în mintea unora încă mai există, o idee confuză despre Mesia. Profetismul antic, greşit înţeles sau neînţeles, poate să fi lăsat o urmă a ideii unui Mesia puternic, care ar fi făcut ordine şi i-ar fi îndepărtat pe cei răi şi, în cele din urmă, a fondat o comunitate nouă, numai cu oameni buni şi fără prihană, fără păcat (cf. Is 60,21). Dar ştim că Isus Cristos, Mesia, a păşit apăsat pe brazdele istoriei pentru a semăna iubirea lui Dumnezeu în lume. Pentru unii, această sămânţă a iubirii a adus roade, roade din care se hrănesc atât ei, cât şi semenii lor, însă pentru alţii sămânţa iubirii a fost înăbuşită de sămânţa vrajbei şi a urii. Ceea ce este de neînţeles pentru noi şi ne copleşeşte este atitudinea lui Dumnezeu de a răbda până când neghina se va transforma în grâu, până când vrajba şi ura se vor transforma în iubire.
Referitor la dificultatea de a înţelege această parabolă, într-o zi, papa Paul al VI-lea l-a întrebat pe secretarul său: "Care parabolă este cea mai dificilă şi greu de înţeles?" "Nu ştiu, Sanctitate", a răspuns secretarul său. Iar papa continuă: "Este vorba despre parabola grâului şi a neghinei, unde se vorbeşte despre semănătorul cel bun şi despre semănătorul cel rău, cel care trece după ce sămânţa bună a fost semănată şi împrăştie sămânţă rea. Sunt greu de înţeles - spune papa Paul al VI-lea - capacitatea şi răbdarea semănătorului bun de a aştepta ca neghina să se transforme în grâu".
Antifonul de la prima lectură de astăzi, luată din Cartea Înţelepciunii, "Doamne, tu dai celor păcătoşi posibilitatea să se întoarcă la tine", ne ajută să înţelegem această parabolă. Şi autorul Cărţii Înţelepciunii ne ajută să înţelegem atitudinea lui Dumnezeu, spunându-ne: "Nu există niciun Dumnezeu afară de Domnul, care să aibă grijă de toate şi, pentru că este stăpân peste toate, se arată îngăduitor faţă de toţi, judecă cu blândeţe şi ne conduce cu multă îngăduinţă".
Nerăbdării instinctive, năvalnice a slujitorilor din parabolă, "Vrei să mergem ca să o smulgem?", semănătorul cel bun îi răspunde "Lăsaţi-le să crească împreună!"
Trăim în lanul iubirii lui Dumnezeu împreună: grâul şi neghina, cei buni şi cei răi, cei sănătoşi şi cei bolnavi, cei bogaţi şi cei săraci. De ce ne-a lăsat Dumnezeu să trăim împreună, buni şi răi, sănătoşi şi bolnavi, bogaţi şi săraci? Pentru a creşte împreună şi, crescând împreună, cei buni să-i ajute pe cei răi să devină buni, cei sănătoşi să le aline durerea celor bolnavi şi să-i ajute să se vindece, şi cei bogaţi să-i ajute pe cei săraci.
Este posibil ca unul sau altul să fim neghină, ce trebuie să facem? Ce au făcut neghinele, tâlharii răstigniţi alături de Isus? Unul s-a transformat în grâu, iar celălalt a fost smuls şi ars în foc.
Dar ceilalţi, care suntem grâu, ce trebuie să facem? Ce a făcut Mântuitorul Cristos? S-a făcut mic cu cei mici, s-a făcut sărac cu cei săraci, i-a vindecat pe cei bolnavi şi a murit pentru noi, ca noi să avem viaţă: "Tată, mă rog pentru cei pe care mi i-ai dat... vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat!"
Ne spune sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură de astăzi, scrisă romanilor: "Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, însuşi Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite! Iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor, cunoaşte gândurile Duhului Sfânt: el ştie că, intervenind pentru credincioşi, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu".
Dumnezeu vrea ca noi, cu toţii, să strălucim în împărăţia sa. Biserica este, de fapt, împărăţia lui Dumnezeu în faza ei terestră, pământească. Să-l invocăm astăzi pe Duhul Sfânt să vină în ajutorul slăbiciunilor noastre, să intervină pentru noi cu strigăte negrăite ca să se împlinească voinţa lui Dumnezeu.
A refuzat Dumnezeu vreodată să învârtă pământul, pentru că noi l-am jignit? A refuzat Dumnezeu vreodată să aprindă luminătorul zilei, soarele, pentru că noi preferăm să acţionăm în întuneric şi pe ascuns? A refuzat Dumnezeu să ne împărtăşească harurile sale, pentru că noi am preferat mizeriile umane? A refuzat Dumnezeu vreodată să ne ierte, pentru că noi nu ştim să iertăm? A încetat Dumnezeu să ne caute, deşi mulţi fugim de el? Nu! Aşadar, să-l invocăm astăzi pe Duhul Sfânt ca să se facă voia Tatălui ceresc!
