Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Biserica Romano-Catolică începe astăzi un nou an liturgic, invitându-ne pe noi să contemplăm şi să trăim misterul complet al lui Isus Cristos, de la naşterea până la moartea, învierea şi a doua sa venire.
Prima perioadă de timp din acest an este Adventul. Principala menire a Adventului constă în pregătirea noastră pentru sărbătoarea naşterii Domnului. Pregătirea înseamnă mai multe lucruri, dar potrivit lecturii evangheliei liturgiei de astăzi e legată de o atitudine marcată de gestul trezirii din somn şi de mersul în lumina zilei. Să le luăm pe rând.
Prima. Trezirea din somn. Sfântul Paul spune în a doua lectură din Scrisoarea către Romani: "Este deja ceasul să vă treziţi din somn". Trezirea despre care vorbeşte aici apostolul nu este doar o mişcare corporală biologică, fizică, ci ceva mai mult. După cum ştiţi, se poate întâmpla să fim treziţi sau sculaţi din pat doar pe jumătate, pentru că nu suntem pe deplin conştienţi de noi înşine, nu înţelegem sau nu avem niciun fel de idee despre ceva. Apoi, poate vi s-a întâmplat uneori să fiţi treziţi într-un mod violent, şocant. Deci, suntem diferite forme de trezire, mai mult sau mai puţin complete. Oricum, în fiecare zi ne trezim din somn şi ne dăm jos din pat. Câteodată nu putem aştepta să vină dimineaţa. Ne trezim bucuroşi cu mult înaintea zorilor. Ne place să ne simţim în putere, să fim vii, să gustăm aerul proaspăt, să-l tragem în piept. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a dăruit o nouă zi, dar este o şansă pentru noi pentru a continua lucrarea începută deja sau pentru a începe o lucrare nouă sau pentru a repara o daună ori vreo neglijenţă din viaţa noastră. Alteori suntem nevolnici, apatici, plictisiţi atunci când ne trezim. Întâmpinăm noua zi fără entuziasm. Se prea poate ca pentru noi viaţa să fie şi monotonă şi goală. Poate suntem fără servici sau la pensie şi nu mai avem niciun motiv real ca să mai trăim. Apoi, mulţi dintre noi avem şi zile - sper că nu prea des - când ne e frică de apropierea dimineţii. Ne trezim plini de teamă şi ne ridicăm din pat cu multă greutate, viaţa este întunecată şi apăsătoare. Poate suntem în vârstă sau bolnavi sau am rămas singuri, nu mai avem pe nimeni.
Felul în care întâmpinăm sosirea dimineţii este foarte important. Dacă o salutăm cu bucurie şi mulţumire, vom imprima în toate activităţile noastre energie şi entuziasm. Dar dacă o salutăm cu plictiseală sau cu teamă, datoriile noastre vor fi îndeplinite cu jumătate de inimă. Este adevărat, nimeni dintre noi nu trăieşte o viaţă perfectă. Toţi avem de înfruntat greutăţi. Ceea ce contează este cum ne comportăm în faţa acestor greutăţi. Dificultăţile, în cele din urmă, pot fi şi nişte provocări. Dacă nu ne place ceva, putem încerca să schimbăm acel ceva. Dacă nu putem să facem schimbarea, atunci să modificăm felul nostru de a gândi. A ne plânge de alte lucruri sau de alte persoane nu ne face bine. Nu putem controla împrejurările vieţii, ci doar modul nostru de a fi. Diferenţa constă în răspunsul pe care îl dăm situaţiei particulare în care ne aflăm.
Da, Adventul ne invită la trezire spirituală şi are o mare putere de trezire. Dacă nu suntem treji spirituali, atunci suntem vii doar pe jumătate. Sub acest aspect, să recunoaştem că o bună parte dintre noi suntem ca nişte somnambuli. Avem ochi, dar nu vedem; avem urechi dar nu auzim; minţile noastre sunt înguste şi închise; inimile s-au împietrit. A fi treaz din punct de vedere spiritual înseamnă să fii deschis şi receptiv, vigilent şi activ. Neîndoielnic, spiritualitatea are de-a face cu trezirea. Este vorba de înţelegerea lucrurilor, de privirea realităţilor şi de auzul sunetelor. Este necesar să reflectăm, să voim şi să fim treji în întregime. Să nu petrecem timpul în somnolenţă. A fi treaz spiritual înseamnă să fii atent la Dumnezeu şi la semenii tăi, înseamnă să trăieşti în iubire.
Avem în faţa noastră două posibilităţi. Ori să fim vigilenţi, ori să fim somnoroşi. E uşor să fii somnoros, dar somnoroşii îşi irosesc viaţa. Este mai greu, dar mult mai profitabil să fii vigilent. Să veghezi înseamnă să fii treaz, să fii atent, să fii implicat, să fii interesat, să fii activ, să-ţi pese. Într-un cuvânt, să fii vigilent înseamnă să fii responsabil.
Isus ne îndeamnă insistent să fim treji, să fim gata, într-un anumit fel să fim cu ochii pe ceas. Dacă răspundem la chemarea Adventului de a ne trezi din somn nu avem nimic de pierdut. Dimpotrivă, vom câştiga totul.
Despre aceasta ne vorbeşte prima duminică a noului an liturgic. Aşadar, a mai sosit un an şi un altul s-a dus. Timpul trece, viaţa este scurtă, de aceea trebuie să continuăm lucrarea noastră creştinească, trebuie să ne folosim de timpul zilei. Trecem prin această lume numai o singură dată. În consecinţă, orice bine pe care îl putem face oricărei fiinţe umane să-l facem acum. Să nu-l amânăm, să nu-l neglijăm, pentru că drumul zilei de astăzi nu se mai întoarce niciodată.
A doua expresie care defineşte atitudinea creştinului din timpul Adventului sună astfel: "Să umblăm în lumină". Despre acest lucru vorbeşte şi sfântul Paul în a doua lectură, atunci când spune: "Noaptea este pe sfârşite, ziua este aproape", dar şi profetul Isaia, care ne îndeamnă să umblăm în lumina Domnului. În concret, ce înseamnă asta?
Odată, un rabin înţelept şi învăţat i-a întrebat pe elevii săi: "Când puteţi voi să spuneţi că noaptea s-a sfârşit şi a început o nouă zi?". "Când vezi un animal în depărtare şi poţi să spui dacă este oaie sau capră", a spus unul dintre elevi. "Când vezi un pom în depărtare şi poţi să spui dacă este un smochin sau un piersic", a răspuns un altul. "Când vezi o persoană în depărtare şi poţi să spui dacă este un prieten sau un duşman", a răspuns, la fel, un altul. Au mai răspuns şi alţii, dar cam tot la fel. Rabinul nu a fost impresionat de niciunul dintre răspunsuri. Atunci elevii l-au rugat: "Spune-ne tu, rabi, care este răspunsul?". Iar el a zis aşa: "Când poţi să te uiţi la faţa unui om oarecare şi poţi să vezi în el faţa unui frate sau a unei surori, şi dacă nu poţi să faci asta, nu are importanţă cât este ceasul, pentru tine este încă noapte".
Da, noi suntem poporul peste care a strălucit lumina lui Cristos, şi încă mai străluceşte. De aceea, trebuie să ne străduim să umblăm în lumină, lumina adevărului şi a vieţii, lumina sfinţeniei şi a harului, lumina dreptăţii, iubirii şi păcii. Cu toate acestea, întunericul are putere asupra noastră. Întunericul poate căpăta multe forme. Orice fel de ură, duşmănie, lipsă de iertare, lipsă de împăcare, nedreptate faţă de un altul, comportament imoral, beţie, viciu, toate acestea sunt forme ale întunericului. Dacă stăm puţin şi ne gândim, găsim imediat care este forma întunericului din noi. Important este să recunoaştem că în viaţa noastră există ceva întunecat. Pentru asta e nevoie de curaj, dar e nevoie de mai mult curaj ca să ne asumăm responsabilitatea acestei forme de întuneric şi să ne hotărâm să facem ceva în privinţa ei. Nu este nicio bucurie să trăieşti în întuneric, mai degrabă contrariul. Dar, cu harul lui Cristos ne putem elibera de întuneric, putem umbla în lumină. Şi a umbla în lumină înseamnă să umbli în bucurie şi libertate. Ne îndeamnă profetul Isaia, şi împreună cu el vă îndemn şi eu: Haideţi, voi, cei din casa lui Iacob, voi, cei din această biserică, din această episcopie, din această regiune a ţării noastre: să umblăm în lumina Domnului. Adventul este o minunată ocazie de a răspunde la acest îndemn.
Sfântul Paul ne asigură că Dumnezeu este aproape. Dumnezeu este mereu aproape. Dar în Advent pare să fie mai aproape ca niciodată. Cine are simţul apropierii lui Dumnezeu este cu adevărat un om binecuvântat.
Ar fi minunat dacă la sfârşitul Adventului am putea să spunem cu toată încrederea că, ajutaţi fiind de harul lui Dumnezeu, am lăsat deoparte vreo formă de întuneric, că am permis luminii să strălucească peste acea parte a vieţii noastre care a fost dominată de întuneric. Dacă va fi aşa, atunci vom fi gata să-l întâmpinăm pe Domnul, pe Domnul luminii, pe Domnul în prezenţa căruia nicio formă de întuneric nu poate exista. Amin.
