Ap 11,19a;12.1.3-6a.10ab; Ps 44; 1Cor 15,20-27; Lc 1,39-56
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Astăzi, lumea creştină este în sărbătoare. Şi toţi, noi din biserică, din faţa radioului şi pelerinii de peste tot, ne unim în jurul Maicii Domnului, cea mai scumpă făptură şi Maica noastră a tuturor.
Dacă veţi ajunge vreodată la Ierusalim, atunci veţi găsi acolo, în preajma Ierusalimului, trei morminte goale. Este lângă Ierusalim, în Betania, mormântul lui Lazăr, dar mai sunt două morminte în Ierusalim. Unul al lui Cristos, desigur, şi încă unul în valea Ghetsemani. Pe malul pârâului Cedron, în valea lui Iosafat, este mormântul Maicii Domnului, un mormânt care ne vorbeşte tocmai despre sărbătoarea de astăzi. Şi pentru că mormântul ei e gol, ca şi al lui Cristos, am putea să numim sărbătoarea de astăzi, fără să greşim: "Paştele Preasfintei Fecioare Maria". Dacă vorbim despre învierea ei, atunci vorbim despre drumul pe care l-a parcurs către cer. Sigur că observăm la sfânta Fecioară Maria, ca şi la Isus Cristos, un paralelism al sărbătorilor. De exemplu, dacă pentru Isus avem Buna-Vestire, pentru Maria avem Neprihănita Zămislire; dacă pentru Isus avem Crăciunul, pentru Maria avem 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului; dacă pentru Isus avem ziua de Paşti, pentru Maria avem sărbătoarea de astăzi; dacă pentru Isus avem ziua gloriei sale sau înălţarea, pentru Maria putem să considerăm ziua de 22 august, atunci când o sărbătorim ca regină. Mai mult decât atât, fiecare lună din an are cel puţin o sărbătoare, dacă nu mai multe, în cinstea Mariei. În luna ianuarie este Maternitatea Mariei, în luna februarie este Arătarea Mariei la Lourdes, în luna martie este Buna-Vestire, dar sunt şi luni cu mai multe sărbători. De exemplu, luna septembrie are trei sărbători mariane: Naşterea Maicii Domnului, Sfântul Numele Mariei şi sfânta Fecioară Maria Îndurerată. Deci, am putea spune că noi suntem, prin viaţa Bisericii şi prin viaţa liturgică, ocrotiţi mereu de Maria, dar mai bine spus de iubirea ei, pe care noi o obţinem prin rugăciunile pe care i le adresăm.
Iată de ce sărbătoarea de astăzi, dintre toate cele care le-am spus, este cea mai mare. Este, aşa cum se spune la noi în limba română, Sfânta Maria cea Mare şi nu este greşit deloc. E chiar frumos şi sugestiv. Dar putem pune şi o întrebare: "De ce Maria e mare?"
Sigur că noi avem multe motive să vorbim despre măreţia Mariei. Avem multe virtuţi pe care le admirăm la ea, dar trebuie să spunem că a fost şi efortul ei. Şi tocmai de aceea găsim că Maria, mai întâi de toate, a fost foarte credincioasă. Observaţi astăzi că ea merge la verişoara sa, Elisabeta. Aceasta a întâmpinat-o cu aceste cuvinte: "Fericită eşti tu că ai crezut cele spuse ţie de Domnul". Adică, Elisabeta o felicită pentru atitudinea pe care Maria a avut-o cu ocazia vizitei îngerului Gabriel la Buna-Vestire. Şi de ce este un act de credinţă? Vă întreb pe dumneavoastră. Să spunem că într-o zi se prezintă un înger în viaţa noastră şi ne cere un lucru imposibil. Mă gândesc că atunci noi am lua o atitudine contra. Să ne-o imaginăm pe Maria, o tânără din Nazaret, la care vine îngerul şi-i spune "Marie, vrei să fii mamă a lui Dumnezeu?" Sigur, acest "da" implica un risc enorm. Ar fi trebuit ucisă cu pietre ea, cea care a zămislit înainte de căsătorie. Şi totuşi, Maria are aici un cuvânt greu de spus. Îşi asumă un risc enorm şi spune "da, fie mie aşa cum spui tu, să se împlinească voia Dumnezeu". Este extraordinară atitudinea ei de acceptare a voinţei lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne mai uităm încă o dată la noi, vedem că atunci când e greu, ne retragem puţin şi îl acuzăm pe Dumnezeu că ne-a făcut rău. Ori, iată că Maria ne dă un exemplu de acceptare a voinţei lui Dumnezeu şi atunci când este greu, riscant sau când trebuie să-ţi asumi o greutate foarte mare.
În al doilea rând, Maria este plină de caritate. Astăzi, spuneam că o vedem în evanghelie mergând la verişoara sa, Elisabeta. Dar ca să vedeţi ce înseamnă acest lucru, aş vrea să vă spun că ea a pornit la un drum incredibil de greu. Distanţa dintre Nazaret şi Aicarem este de mai mult de 100 de km. Deci este un drum foarte greu, mai ales dacă ne gândim la perioada aceea. Apoi, a fost greu pentru că ea era o femeie însărcinată. Şi să facă un astfel de drum, iarăşi a fost încă o povară în plus. Un alt aspect care scoate în evidenţă greutatea drumului este faptul că ea trebuia să treacă printr-o ţară străină. Pentru a ajunge din Galileea până în Ierusalim, trebuie să treci prin Samaria, un popor străin, chiar de multe ori duşman al poporului iudeu. De aceea, ea îşi asumă riscul de a trece printre samariteni, cu atâtea şi atâtea pericole. Mai mult decât atât, trece printr-un ţinut plin de tâlhari, care oricând puteau să o atace. Al cincilea pericol era faptul că era o persoană tânără, ce putea fi oricând într-un pericol foarte mare pe drum. Şi am putea continua cu acestea. Ea, totuşi, nu a ţinut cont de niciunul dintre aceste pericole, ştiind că trebuie să o ajute pe Elisabeta, o femeie în vârstă, o femeie însărcinată, care avea nevoie de ajutorul ei. Iată de ce Maria, putem trage o concluzie, este mare: datorită credinţei şi iubirii sale. Credinţa în a accepta voinţa lui Dumnezeu şi iubirea în a-şi ajuta aproapele.
Pe de altă parte istoria pe care noi o trăim de două mii de ani ne arată că Maria ne este mereu aproape şi pământul nostru este împânzit cu locuri unde Maria vorbeşte, acţionează şi face minuni. Sunt locuri vizibile, dar eu aş spune că, pe lângă acestea vizibile, care sunt locurile de pelerinaj, Maria vorbeşte fiecărei inimi. Şi care dintre noi nu ne-am simţit de atâtea şi atâtea ori, copii ai Mariei. Care dintre noi nu a simţit, măcar o dată în viaţă, bucuria de a fi ascultat şi mângâiat de Maica Domnului.
Iată, aşadar, cum Maria este prezentă permanent în istoria şi viaţa omenirii. Astăzi, am putea să ne gândim câtă lume este în jurul sanctuarelor, câtă lume s-a deplasat ieri şi în această noapte pentru a fi într-un loc special marian. Şi mă gândesc la atâtea locuri de pelerinaj din toată lumea: Lourdes în Franţa, Fatima în Portugalia, Bagnio în Belgia, Guadalupe în Mexic, Pompei în Italia, Czestochowa în Polonia, Montserrat în Spania, şi apoi în România avem atâtea locuri unde Maria este aproape de noi: la Cacica, în catedrala din Iaşi, la Şumuleu Ciuc lângă Miercurea-Ciuc, Maria Radna lângă Arad, Nicula - o mănăstire ortodoxă lângă Cluj, Bixad, Satu-Mare, Scăiuş, Caraş-Severin şi aş putea continua. Ce vreau să spun prin toate acestea? Că Maria este mereu prezentă şi se face vizibilă mai mult decât alţi sfinţi în viaţa omenirii şi pentru a fi şi mai concludent, vă prezint un caz întâmplat la Lourdes, mai ales că Lourdes-ul este la inima fiecăruia dintre noi, pentru că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la primele apariţii la Lourdes, în vestul Franţei.
Lourdes spuneam că în acest an este în sărbătoare, aici au loc mereu vindecări trupeşti, dar, de cele mai multe ori, sunt de ordin spiritual. Există aici o comisie constituită din persoane necatolice sau chiar necredincioase care verifică cu exigenţă minunile săvârşite. Până acum au fost declarate oficial de această comisie doar 67, dar nu ţineţi cont de numărul acesta, pentru că acesta depăşeşte zeci de mii, bănuiesc. Iată una dintre ele:
La 17 decembrie, iarna anului 1899, un tânăr de 32 de ani, Gabriel Gargam, călătorea cu trenul de la Bordeaux la Paris. La un moment dat, pe la ora 22.30, noaptea, trenul s-a oprit în câmp din cauza unui defect la locomotivă. Expresul de Bordeaux care venea din urmă a lovit cu putere trenul ce staţiona. Vagonul în care se afla Gargam s-a rupt în bucăţi, iar Gabriel a fost aruncat la o distanţă de opt metri. A căzut în zăpadă şi a rămas acolo până dimineaţa şi dus la spital. A zăcut luni de zile, plin de răni şi paralizat în jumătatea inferioară a trupului. Nici fălcile nu şi le putea mişca şi era hrănit cu sonda. A ajuns la 36 de kilograme. Medicii îl socoteau un caz pierdut şi l-au trimis să moară acasă. Picioarele erau foarte subţiri, iar muşchii i s-au atrofiat. Gargam nu era prea credincios, dar o rudă de-a sa l-a convins să meargă la Lourdes. Dus pe targă la grotă, a fost spovedit şi i s-a dat sfânta Împărtăşanie. Din acel moment indiferenţa sa religioasă l-a părăsit şi chiar a început să se roage. Cufundarea în apa piscinei nu a avut niciun rezultat. La procesiunea cu sfânta taină din aceeaşi după-amiază s-a simţit chiar foarte rău, aproape să moară. Când preotul cu sfânta Euharistie s-a apropiat de targa lui, el a încercat să ridice capul, chiar s-a ridicat puţin. Mai mult, s-a ridicat în picioare şi a început să meargă. Comisia medicală formată din 60 de medici a constatat că toate rănile i-au dispărut şi putea să se mişte şi să umble, deşi muşchii picioarelor păreau încă atrofiaţi. El, care era hrănit acum a cerut de mâncare şi reuşea să mănânce singur. În trei săptămâni a pus deja 10 kilograme. În câteva săptămâni s-a refăcut total.
Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători, este un caz, dar asemenea cazuri putem întâlni foarte multe în istorie, chiar şi în zilele noastre. Rezultatul este că Maria rămâne alături totdeauna de cei care suferă şi cred că în aceste zile toţi cei care sunt la pat îşi pot găsi alinare şi mângâiere în Maria. De aceea cred că o imagine frumoasă pe care o vedem adesea în satele noastre, în casele bolnavilor noştri, în căminele noastre de bătrâni este un bătrân cu rozariul în mână. Este cea mai frumoasă imagine. dar este şi semn de credinţă că Maria este alături.
Şi aş mai avea ceva de adăugat. Noi ne unim azi în jurul Mariei, creştini, şi catolici şi ortodocşi, toţi avem acelaşi scop, toţi o iubim pe Maria, toţi suntem fii Mariei. Cred că într-o zi Maria va fi aceea care va crea unitate. Toţi ne rugăm la aceeaşi sfinţi şi totuşi ne uităm unul la altul strâmb. Aş crede că într-o zi Maria este cea care trebuie să creeze unitatea. Nu putem să fim creştini ca şi cum am avea două mame. Suntem creştinii unei singure mame şi cred că trebuie să o invocăm pe Maria ca maica unităţii.
Eu îmi închipui că Maria suferă mult văzându-ne pe noi, fiii ei, despărţiţi, şi totuşi într-o ceartă permanentă. Cred şi o invocăm pe Maria astăzi ca maica unităţii să aducă într-o zi marea minune pe care o aşteptăm cu toţii, aceea a unităţii creştinilor. Maria să ne unească şi să fie mamă pentru toţi, iar noi toţi fraţi şi copii ai Mariei. Amin!
