Iubiţi credincioşi, dragi radioascultători,
Fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat este ultima parte din capitolul al 13-lea al Evangheliei după sfântul Matei, în care Isus vorbeşte mulţimii şi ucenicilor despre împărăţia lui Dumnezeu; este capitolul parabolelor împărăţiei din care am ascultat în duminicile anterioare parabola semănătorului, parabola neghinei, a grăuntelui de muştar şi a plămadei. Astăzi am ascultat parabolele comorii şi a perlei şi cea a năvodului aruncat în mare. Aş vrea să ne oprim la primele două parabole citite astăzi şi să medităm împreună la ce vrea Isus să spună cu aceste parabole. Vrea să ne spună că ceasul decisiv al istoriei a sosit; a apărut pe pământ împărăţia lui Dumnezeu! Mântuirea a venit la noi în mod gratuit, din iniţiativa lui Dumnezeu. În faţa darului inestimabil al lui Dumnezeu, ce trebuie să facem noi? Luaţi o decizie înţeleaptă!, ne invită Isus cu parabolele de astăzi. Sunteţi nişte oameni norocoşi. Nu lăsaţi să vă scape comoara peste care aţi dat. Acum este momentul să vă decideţi.
Mai întâi: împărăţia lui Dumnezeu cere o decizie promptă şi totală, ca un om care vinde toate averile sale pentru a cumpăra un ogor sau ca un negustor care vinde totul pentru a achiziţiona o perlă.
Al doilea aspect este şi mai important: renunţarea izvorăşte din faptul găsirii comorii. Motivul care poartă ucenicul să renunţe la toate este bucuria că a găsit o mare valoare.
Să ne oprim puţin la aceste două personaje pe care Domnul ni le pune în faţă. Un om care munceşte cu ziua la câmp şi un bijutier bogat: ei sunt cei care acţionează, şi totuşi nu ei sunt protagoniştii povestirii. Adevăraţii protagonişti sunt, mai curând, comoara şi perla, care, cu prezenţa lor, provoacă acţiunea celor doi oameni. Ţăranul, care probabil nu este bogat, găseşte o comoară într-o ţarină care nu este a sa; atunci, cu multă înţelepciune, "o ascunde şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela". Bijutierul este un negustor bogat care are magazine peste tot şi caută perle preţioase. Când "găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără". Unul nu este bogat, altul este foarte bogat, dar amândoi - şi acesta este faptul important - sunt în stare să vândă tot ce posedă pentru a ajunge să deţină comoara şi perla. Sunt fascinaţi, captivaţi total de tezaurul peste care au dat. De aceea, în inima lor nu este nicio părere de rău că trebuie să se despartă de bunurile pe care le deţin. Ei nu fac nicio jertfă, dimpotrivă, se bucură să renunţe la ele: da, au o valoare bunurile lor, dar aceasta devine atât de relativă în comparaţie cu valoarea pe care au descoperit-o. Nu ni se spune în parabolă că "un om a vândut tot ce avea şi a început să caute comoara ascunsă". Ni se spune că un om a găsit o comoară şi de aceea a vândut ce avea ca s-o dobândească. Adică trebuie să găseşti comoara, ca să ai forţa şi bucuria de a vinde totul. Cu alte cuvinte, trebuie mai întâi să-l întâlneşti pe Cristos, să-l întâlneşti cu adevărat, în mod personal, ca un Francisc din Assisi sau o Maica Tereza de Calcutta... Să-l descoperi ca pe propriul prieten şi salvator. După aceea va fi foarte uşor să renunţi la toate. Se înţelege astfel de ce spune Isus: "Jugul meu este plăcut şi povara mea este uşoară" (Mt 11,30).
Aceasta este experienţa apostolilor: chemaţi de Domnul "ei au părăsit toate şi l-au urmat pe el" (Lc 5,11). Da, urmarea lui Isus cere o ruptură promptă şi radicală: însă se naşte din găsirea unui dar neaşteptat, care este împărăţia lui Dumnezeu şi care, în persoana lui Isus Cristos, este aproape de noi (cf. Mt 4,17). Astfel, cine l-a întâlnit cu adevărat pe Cristos nu poate să nu-l urmeze; atunci omul nu spune "am lăsat...", ci, "am găsit o comoară". În faţa descoperirii împărăţiei lui Dumnezeu care se revelează, nu poţi să nu renunţi la toate - şi aceasta chiar cu bucurie - căci ai în faţă cea mai mare valoare, care te satisface, te împlineşte; eşti un om fericit peste care a dat un mare noroc. Iată, evanghelia este exigentă, şi totuşi este atât de plină de umanism!
Într-adevăr, a fi creştin sau, altfel spus, măsura fiinţei ucenicului lui Cristos nu este despărţirea de lucruri, ci faptul că-i aparţine lui, care este comoara adevărată, perla preţioasă. Este experienţa pe care a făcut-o şi apostolul Paul şi pe care le-o spune filipenilor: "Cele care erau pentru mine un câştig, de dragul lui Cristos eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparaţie cu superioritatea cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi, ca să-l câştig pe Cristos şi să mă aflu în el" (Fil 3,7-9a).
În concluzie: astăzi, când totul se cumpără şi totul se vinde, chiar şi persoana umană, ar trebui să ne întrebăm: Cine suntem noi? Să ne confruntăm cu personajele din parabole. La cât suntem în stare să renunţăm pentru Cristos? Dar în parabole mai există nişte personaje subînţelese: vechiul proprietar al pământului, care nu-şi dă seama că în ogorul său există o comoară şi îl vinde primului care i-l cere; sau bărbatul ori femeia care avea perla preţioasă şi nu-şi dădea seama de valoarea sa şi o cedează primului negustor în trecere, poate pentru o colecţie de perle false. Putem vedea aici un avertisment adresat nouă, oameni ai vechiului continent european, gata să vindem sub preţ credinţa noastră şi moştenirea noastră creştină? Sunt doar câteva din provocările cuvântului sacru de astăzi. Să ne rugăm împreună cu Solomon din prima lectură: "Doamne, dă-i slujitorului tău o inimă înţeleaptă... ca să ia o decizie în favoarea împărăţiei tale!" Amin.
