de pr. Felician Tiba
Sfântul Albin s-a născut la Vannes (astăzi în Franţa), în jurul anului 470 şi a murit la Angers, în jurul anului 550. S-a născut într-o familie nobilă de origine galoromană.
Încă de mic s-a dovedit a fi un copil iscusit în toate, cu multă iniţiativă şi foarte atent la corectitudinea vieţii. Nu-i plăcea să fie duplicitar şi îi corecta adesea pe prietenii care ar fi încercat să mascheze adevărul, mai ales în relaţiile cu părinţii. Transparenţa era virtutea principală care îl caracteriza.
Crescând, a decis să intre în mănăstirea de la Tincillac, unde a slujit ca simplu călugăr. La un moment dat a fost ales abate, misiune pe care a împlinit-o cu multă responsabilitate timp de douăzeci şi cinci de ani.
Ulterior, murind episcopul de Angers, mulţimea l-a dorit pe Albin episcop şi, deşi el nu-şi dorea această slujire, în cele din urmă a fost nevoit să accepte.
Ca episcop, mergând pe aceeaşi linie a corectitudinii şi a sincerităţii în viaţa de zi cu zi, s-a ridicat împotriva tuturor celor care trăiau o viaţă duplicitară.
Primele care au intrat în vizorul sfântului episcop au fost acele căsătorii care se făceau "din interes". Ca să nu se piardă originea nobilă, mulţi se căsătoreau între rude apropiate, uneori chiar între fraţi, ceea ce episcopul Albin nu putea să accepte, dată fiind misiunea sa de păstrător al credinţei curate şi adevărate. La fel de intransigent s-a dovedit a fi şi cu preoţii sau chiar cu episcopii confraţi care nu se dovedeau a fi la înălţimea chemării lor. Îi îndemna adesea încurajându-i să-l urmeze la modul cel mai sincer pe Isus, care de dragul nostru s-a făcut sărac pentru ca noi să ne îmbogăţim cu harul său şi care tot de dragul nostru s-a făcut slujitorul tuturor. Nu suporta să ştie că vreun preot sau episcop nu a stat la dispoziţia credincioşilor încredinţaţi lor.
Fiind o perioadă în care piraţii acţionau fără scrupule, a fost nevoit să folosească deseori inclusiv fondurile Episcopiei de Angers pentru a-i răscumpăra pe oamenii răpiţi de aceştia, printre ei mulţi taţi, care ar fi trebuit să muncească pentru binele soţiei, al copiilor şi al casei.
Era atât de grijuliu pentru binele familiei, încât într-o zi s-a dus la regele Childebert cerându-i să elibereze din închisoare o femeie, mamă a mai multor copii, închisă din motive de răzbunare. Regele nu a voit, dar el a decis totuşi să meargă să o viziteze spre a o încuraja. Soldatul care păzea celula femeii nu i-a permis episcopului să intre. După mai multe rugăminţi la care a răspuns cu refuzul, soldatul a căzut mort la picioarele sfântului episcop. Regele a înţeles atunci că are de-a face cu voinţa divină şi nu doar că i-a permis episcopului să o viziteze pe femeie, ci a şi eliberat-o, aceasta putându-se ocupa în continuare de binele familiei ei.
Atât de impresionat rămăsese regele Childebert de sfinţenia episcopului, încât, într-o zi, la rugămintea lui Albin, l-a primit şi l-a protejat pe Sfântul Tugdual de duşmanii care voiau să-i ia viaţa.
Nu suporta să ştie că oameni nevinovaţi stau închişi în închisoare. De aceea, ştiind că în turnul palatului regelui Childebert se afla un grup de bărbaţi închişi pentru delicte minore, s-a rugat pentru eliberarea lor, iar într-o noapte, o piatră mare, desprinsă dintr-un munte învecinat, a lovit cu atâta forţă turnul, încât acesta s-a dărâmat, deţinuţii scăpând teferi şi nevătămaţi, putând astfel să se întoarcă la familiile lor.
Pentru că se preocupa de binele sufletesc şi trupesc al oamenilor de rând, ca şi de al celor fără vreun sprijin, a rămas în memoria oamenilor ca fiind episcopul oamenilor simpli.
