de pr. Eduard Patraşcu
E uşor de observat la cei doi discipoli în drum spre Emaus dezamăgirea faţă de cel răstignit cu câteva zile înainte. Îşi puseseră mari speranţe în el. Dar se întâmplă ceva, pe nesimţite, din moment ce li se alătură acel "străin", căruia ei îi împărtăşesc starea lor de spirit, nedumeriţi fiind de "ignoranţa" lui cu privire la cele întâmplate. Autorul evangheliei remarcă faptul că cei doi (dar nu numai ei) văzuseră în Isus un profet "în faptă şi cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor".
Ceva însă le scăpa totuşi în această recunoaştere profetică. Şi este tocmai detaliul de la care porneşte reacţia "călătorului": "O, nepricepuţilor şi greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeţi!". Şi adaugă: "Începând cu Moise şi toţi profeţii, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el". Din păcate însă, Luca nu detaliază acest pronume nehotărât. Ar fi prins bine creştinilor din toate timpurile să fi avut parte de detaliile acelei discuţii, întrucât am fi putut avea o cheie de lectură fundamentală pentru interpretarea Scripturii, aşa cum e în Lc 4,21: "Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta".
Putem însă îndrăzni să identificăm câteva texte care, cu multă probabilitate, au fost menţionate de Isus. Două sunt argumentele: primul, cel referitor la răstignire; al doilea, cel referitor la învierea în a treia zi.
Cât priveşte primul, e clar că era fundamental să fie luminat: scandalul fusese prea mare, chiar dacă Isus anunţase de trei ori că se va întâmpla, întrucât, conform Scripturii, "Oare nu trebuia Cristos să sufere?". Aici este evidentă referinţa la cele patru cântări ale Slujitorului Domnului din Isaia (42; 49; 50; 52; 53), poate prea puţin luate în serios de contemporanii lui Isus. Este posibil ca Isus să fi menţionat şi Ps 22,7 sau Zah 12,10, texte care menţionează suferinţele pe care Mesia trebuia să le suporte la timpul hotărât.
Mai complicat sunt de abordat profeţiile referitoare la înviere, mai ales când este vorba de "a treia zi". Nu trebuie uitat că Isus însuşi, prevestind răstignirea, a menţionat de fiecare dată că "a treia zi va învia". Pe baza cărei profeţii menţiona aceste detalii, ţinând cont că nu există referinţe foarte clare în Scriptură? Din discursul lui Petru din ziua de Rusalii putem desprinde că Ps 16,10 a fost considerat drept profeţie a învierii lui Mesia: "Nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea". Ţinând cont apoi de In 11,39, care reflectă credinţa timpului de-atunci, potrivit căreia un cadavru "miroase" a patra zi după deces, putem deduce că "a treia zi" devenea decisivă pentru împlinirea profeţiei din Ps 16. Este posibil, apoi, ca Isus să fi menţionat şi Os 6,2, unde se poate citi: "Ne va face să trăim în două zile şi, a treia zi, ne va ridica şi ne va face să fim în faţa lui".
Aceste referinţe, unele mai clare şi posibile, altele mai degrabă probabile, rămân totuşi nişte speculaţii. Cert este că cei doi au avut parte de o lectură tipologică integrală a Scripturii chiar de la Învăţătorul înviat, asumată apoi şi de ceilalţi apostoli, cărora Isus "le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile" (Mt 28,48), dar se regăseşte şi la alte personaje ale Noului Testament (Ştefan sau mai ales Saul). Iar această înţelegere a Scripturii a fost cea care le-a aprins inima, semn evident al speranţei regăsite.
