de pr. Felician Tiba
Sfântul Iustin a trăit între anii 93 şi 167 după Cristos. S-a născut în oraşul Flavia Neapolis, astăzi Nablus, în Palestina, din părinţi păgâni şi este sărbătorit în ziua de 1 iunie.
Încă de mic s-a arătat foarte deschis spre ştiinţă. Citea mult, observa realitatea şi, ce nu înţelegea, întreba. Aşa a descoperit că îi place filozofia. A citit mai toţi scriitorii cunoscuţi la acea vreme, iar aceasta l-a făcut să se întrebe: "Până la urmă, unde este adevărul? Ce este adevărul?". Şi a continuat să citească şi să cerceteze...
Într-una din zile, după o discuţie cu un prieten creştin, a rămas pe gânduri. Şi dacă adevărul era acolo, în acea persoană despre care i-a vorbit creştinul, în Isus Cristos? Şi a continuat să citească...
A citit din Sfânta Scriptură, iar la final a exclamat: "Am găsit Adevărul!". Adevărul este Isus Cristos, cel pe care l-a promis Dumnezeu-Tatăl după păcatul primilor oameni, despre care au vorbit profeţii şi care s-a născut în ieslea de la Betleem. Pentru el nu mai era nicio îndoială. Isus era Cuvântul Tatălui, "Logosul", cel pe care filozofii pe care îi studiase doar îl intuiseră, dar asupra căruia nu se opriseră niciodată.
Meritul Sfântului Iustin a fost că a "încreştinat" filozofia. El considera creştinismul "adevărata filozofie". În faţa acestei filozofii, toţi ceilalţi filozofi erau palizi căutători ai adevărului.
Filozofia este ştiinţa care îţi pune problema întrebărilor fundamentale ale existenţei. Ea observă realitatea, o studiază, o interpretează şi caută răspunsuri.
Iustin se întreba încă de mic cu privire la existenţa proprie. Ştia cine sunt părinţii, dar nu ştia de ce exista. Care era scopul pentru care venise în lume? Unde va merge după ce se termină această viaţă? De ce viaţa este atât de scurtă? De ce suferă oamenii? Cine l-a creat pe om? Dar universul? Cine a făcut ordinea care există în creaţie?
Acestea şi multe alte întrebări îl preocupau în timp ce căuta răspunsuri, aşa cum am spus, la diferiţii autori ai vremii.
În ziua în care l-a descoperit pe Isus Cristos, Cuvântul Tatălui, a înţeles că Dumnezeu crease prin acest Cuvânt, că el era cuvântul din gura profeţilor Vechiului Testament, că el era împreună cu regii, cu poporul israelit în robie sau în libertate. Toată Biblia, fiind cuvântul lui Dumnezeu, vorbeşte despre Isus. El dă sens existenţei şi, prin urmare, tuturor lucrurilor din lume!
Suferind, murind pe cruce şi înviind, a dat sens suferinţei şi morţii noastre. "Acesta este adevărul", şi-a zis! Totul se explică prin el. În Sfânta Scriptură, tocmai pentru că este cuvântul lui Dumnezeu, în ea se găsesc toate răspunsurile la toate problemele vieţii noastre.
Şi pentru că era convins de această realitate, a început să o înveţe la şcoala pe care personal a fondat-o la Roma, ceea ce nu a fost pe placul mai marilor vremii. Încă suntem în contextul Imperiului Roman. Aşa şi-a atras invidia, dar şi ura celor care nu credeau în Cristos.
Cum să te aperi folosindu-te de o persoană?, îşi spuneau persecutorii. Poate un om mort pe cruce să fie răspuns la întrebările oamenilor vii? Dacă Dumnezeu există, de ce permite suferinţa şi moartea? Şi după ce l-au îndemnat să renunţe la a mai învăţa că Isus Cristos este Adevărul şi că el are răspunsuri la toate problemele vieţii, Iustin neconformându-se, l-au ucis!
Dacă filozofia înseamnă argumente şi argumentare, Iustin a încercat să argumenteze de ce Isus Cristos este adevărul. În schimb, persecutorii, neacceptând argumentele sau motivaţiile sale prin care el încerca să-i convertească, au găsit motive să-l ucidă.
