de pr. Petru Ciobanu
La moartea lui Grigore al XVI-lea, după două zile de conclav, urmaş pe scaunul lui Petru a fost ales Giovanni Maria Mastai Ferretti, care şi-a luat numele de Pius al IX-lea.
Născut pe 13 mai 1792, în Senigallia, provincia Ancona, într-o familie nobilă, a studiat mai întâi la Colegiul piarist din Volterra, iar apoi la Roma, fiind hirotonit preot pe 10 aprilie 1819. După o misiune diplomatică în Chili între 1823 şi 1825, a fost numit director al spitalului "Sfântul Mihail" din Roma, în anul 1827 fiindu-i încredinţată spre păstorire Arhidieceza de Spoleto, fiind consacrat episcop pe 3 iunie acelaşi an. În 1832, a fost transferat ca arhiepiscop la Imola, fiind creat cardinal in pectore pe 23 decembrie 1839 de Papa Grigore al XVI-lea; numirea a fost făcută publică pe 14 decembrie 1840, când i s-a atribuit titlul de "Sfinţii Marcelin şi Petru". A fost ales papă pe 16 iunie 1846 şi încoronat pe 21 iunie acelaşi an. Începea astfel al doilea cel mai lung pontificat din istorie, după cel al Sfântului Petru.
Primii doi ani de pontificat au fost anii reformelor liberale: amnistia generală, crearea unui Consiliu de Stat, libertatea presei, implicarea laicilor în viaţa statului etc., iar reacţia sa la ocuparea oraşului Ferrara de austrieci l-a făcut exponentul independenţei şi al unificării Italiei în jurul papei. Situaţia s-a schimbat odată cu Revoluţia de la 1848, când pontiful a fost nevoit să se refugieze la Gaeta, revenind la Roma după doi ani. Din acel moment, liberalul Pius al IX-lea a devenit un conservator, expresia cea mai vie a acestui conservatorism fiind enciclica Quanta cura din 8 decembrie 1864, căreia îi era ataşată o listă de erori condamnate de Sfântul Scaun, cunoscută sub denumirea de Syllabus. A fost martorul neputincios al micşorării şi dispariţiei Statelor Pontificale. Apărat din 1849 de trupele franceze, după retragerea acestora, Roma a fost ocupată de trupele italiene pe 20 septembrie 1870 şi a devenit capitala Regatului Italiei. Ca urmare, Pius al IX-lea s-a închis în Vatican şi a proclamat principiul non expedit, interzicându-le catolicilor italieni să ia parte la viaţa politică a noului stat.
Pe 8 decembrie 1854, a proclamat dogma Neprihănitei Zămisliri, confirmată de însăşi Fecioara Maria peste patru ani la Lourdes. În anul 1856, a extins la întreaga Biserică sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus, iar pe 8 decembrie 1870, l-a proclamat pe Sfântul Iosif patronul Bisericii universale. În anul 1867, a convocat Conciliul Vatican I ale cărui lucrări au început pe 8 decembrie 1869. În cadrul lui a fost proclamată dogma infailibilităţii papale. A emis 41 de enciclice, a proclamat aproape 360 de fericiţi şi peste 60 de sfinţi, printre care şi Sfântul Paul al Crucii.
Pe 18 august 1849, Papa Pius al IX-lea l-a numit episcop de Benda in partibus pe Antonio De Stefano şi vizitator apostolic în Moldova (1848-1859), a cărui renunţare a şi acceptat-o pe 27 noiembrie 1859. Pe 3 aprilie 1864, l-a numit pe Iosif Salandari episcop de Marcopoli in partibus şi vizitator apostolic în Moldova, iar peste zece ani, aceeaşi funcţie îi era încredinţată de pontif lui Ludovic Marangoni, numit episcop de Gortina in partibus. În sfârşit, pe 15 ianuarie 1878, cu puţin timp înainte de moarte, l-a numit vizitator apostolic în Moldova pe părintele Fidelis Dehm. Pius al IX-lea este şi pontiful care, în anul 1853, a ridicat la rang de mitropolie Eparhia de Făgăraş şi Alba Iulia şi a întemeiat Eparhia de Gherla.
Pius al IX-lea a trecut la cele veşnice pe 7 februarie 1878 şi a fost înmormântat în Bazilica "Sfântul Laurenţiu". A fost proclamat fericit de Papa Ioan Paul al II-lea la 3 septembrie 2000.
