de pr. Iosif Dorcu
În centrul Franţei, în departamentul Puy-de-Dôme (Auvergne), în Dieceza de Clermont, poate fi vizitat unul dintre cele mai vechi sanctuare, construit în secolul al XII-lea şi care dăinuie până azi: Orcival. Bazilica "Fecioarei Maria de la Orcival", zidită în urmă cu aproape 900 de ani, din piatră care nu a putut fi distrusă nici de vremuri şi nici de oameni, poartă pelerinul într-o atmosferă medievală. A suferit, totuşi, ceva daune la turn în timpul cutremurului din 29 iunie 1477.
Aşadar, biserica actuală a fost edificată între anii 1146 şi 1178. Până atunci exista o biserică la marginea satului care adăpostea o statuie foarte veche a Maicii Domnului. O tradiţie spune că această statuie ar fi fost sculptată chiar de Sfântul Luca. Deoarece pelerinii erau din ce în ce mai numeroşi, s-a hotărât construirea acestui sanctuar care adăposteşte până azi statuia miraculoasă. Şi tot de atunci, ziua de pelerinaj este "Joia Înălţării Domnului".
Construită în stil roman, din exterior se poate observa măiestria tăietorilor de piatră care au realizat pereţi cu multe curburi ce ies în evidenţă.
Dacă exteriorul impresionează prin arta tăierii pietrei, interiorul este impresionant din toate punctele de vedere: frumuseţea coloanelor, jocul de lumini, culorile pietrelor, exactitatea arcurilor dintre coloane, adică totul este solemnitate şi artă, care te îmbie la rugăciune şi reculegere. Navata centrală se ridică până la 17,5 metri.
Punctul central al sanctuarului îl constituie, desigur, statuia Maicii Domnului, sculptată în lemn de nuc. Este realizată anume pentru a putea fi purtată în procesiune şi măsoară 74 cm înălţime, inclusă fiind şi înălţimea soclului, realizat din aceeaşi bucată de lemn. Statuia datează din secolul al XII-lea (odată cu edificarea sanctuarului) şi pare a fi asemănătoare cu alte statui din Franţa de la Tournus, Marsat, Chalus-Lembron, Saint-Flour. Chiar dacă în timpul Revoluţiei Franceze mobilierul bisericii a fost distrus, statuia a scăpat, fiind ascunsă de câţiva călugări. Doar mâinile au fost restaurate puţin în secolul al XVIII-lea.
De-a lungul istoriei, statuia a fost acoperită cu aur şi argint, iar mai apoi cu aramă. La ultima restaurare din anul 1960 s-a îndepărtat veşmântul de aramă şi a fost acoperită doar cu foiţă de aur, redându-i-se frumuseţea şi maiestatea de odinioară. Tronul pe care stă Sfânta Fecioară Maria este ornat cu mici basoreliefuri ce reprezintă animale (tauri, cai) şi chipuri de oameni. Chipurile, mâinile şi picioarele Mariei şi ale Pruncului nu sunt aurite, ci colorate. Maria are o privire foarte severă, dar partea stângă şi cea dreaptă sunt foarte diferite: aspect rustic în partea dreaptă şi unul nobil în partea stângă. Pruncul are chipul unui adult şi ţine în mână evangheliarul. Deoarece Maria şade pe tron, imaginea face parte din tipul de icoane Sedes Sapientiae, adică Maria este tronul înţelepciunii divine. Statuia este aşezată în mijlocul prezbiteriului şi o rază de soare o luminează puternic şi integral la amiaza zilei de 15 august.
Calea Crucii, ce datează din anul 1917, duce spre biserica veche care se găsea mult mai sus, pe colină, dar aproape de un izvor cu apă considerată miraculoasă. Chiar pe vârful colinei se află o mare cruce albă, ridicată în anul 1945 de către foşti prizonieri care au venit în număr de câteva mii pentru a mulţumi Mariei că au rămas în viaţă şi au fost eliberaţi. Aceştia au pus ca ex-voto, pe exteriorul bisericii, ghiulele de tun şi lanţuri ale prizonierilor. Acestea dau mărturie despre credinţa pusă în Fecioară ca eliberatoare şi, tocmai de aceea, Maria este invocată şi cu titlul de "Sfânta Fecioară a Lanţurilor".
Biserica a fost numită monument istoric protejat în anul 1840, iar Papa Leon al XIII-lea a declarat-o "basilica minor" la 17 iulie 1894.
