pagină realizată de Marcu-Emanuel Talmaciu

Vă prezentăm câteva impresii şi gânduri ale unora dintre preoţii nou-sfinţiţi după momentele de har ale hirotonirii lor.

- "Hirotonirea mea preoţească reprezintă împlinirea unui parcurs vocaţional început cu mulţi ani în urmă, atunci când am simţit pentru prima dată chemarea lui Cristos de a-l urma mai îndeaproape. În ziua hirotonirii, am simţit profund prezenţa lui Dumnezeu şi comuniunea întregii Biserici. Astăzi, ca preot al lui Cristos şi al Bisericii sale, îmi doresc să fiu un slujitor credincios, apropiat de oameni, disponibil pentru cei aflaţi în nevoie şi un martor autentic al iubirii divine." (pr. Iosif-Eduard Budău)

- "Pentru mine, momentul hirotonirii preoţeşti reprezintă împlinirea unei căutări de 13 ani, de când am simţit prima dată glasul Domnului. Îi mulţumesc lui care, în ciuda lipsei mele de vrednicie, m-a chemat şi m-a făcut slujitor al său şi al poporului său. Îndrept, de asemenea, un gând de aleasă recunoştinţă şi preţuire către echipa profesorală şi formativă, în frunte cu părintele rector Ştefan Lupu; de-a lungul anilor de seminar, cu multă dedicare, aceştia ne-au predat ştiinţele sacre, dar ne-au învăţat şi cum să fim mai aproape de oameni." (pr. Laurenţiu Diac)

- "În momentul hirotonirii mele sacerdotale, bucuria s-a îmbinat cu emoţia, iar recunoştinţa, cu sentimentul profund al responsabilităţii. A fost o zi unică, ale cărei trăiri sunt greu de descris în cuvinte. Sunt conştient că acest mare dar pe care l-am primit nu reprezintă o treaptă mai înaltă faţă de ceilalţi oameni, ci este o chemare de a-i sluji pe ei şi, prin ei, mai mult pe Dumnezeu." (pr. Ioachim Doboş)

- "Sacramentul primit astăzi a adus în inima mea o bucurie profundă şi un zel reînnoit pentru slujirea la care Domnul mă cheamă pentru întreaga viaţă. Pe parcursul celebrării am simţit în mod deosebit rugăciunea şi apropierea celor prezenţi, iar această comuniune a făcut ca harul acestei zile să fie cu atât mai intens trăit. În bucuria acestui moment sunt cuprinse şi prezenţa familiei mele, prietenia celor care mi-au fost alături şi legătura vie cu comunitatea natală, alături de care am învăţat să descopăr şi să urmez chemarea Domnului." (pr. Dominic Brandiu)

- "Ziua de 24 iunie a fost o zi memorabilă pentru noi, deoarece cu ajutorul lui Dumnezeu am fost hirotoniţi prezbiteri pentru a sluji poporul său. A fost o zi plină de emoţie în care am simţit harul lui Dumnezeu care s-a revărsat asupra noastră. Le mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi şi s-au unit în rugăciune, în mod special celor care, într-un fel sau altul, au contribuit să ajungem preoţi." (pr. Alexandru Mârţ)

- "Ziua hirotonirii a fost ziua în care cerul s-a aplecat puţin mai jos peste mine. Emoţia de la Sfânta Liturghie a fost de nedescris: mâinile Preasfinţitului pe capul meu, rugăciunile care m-au învăluit. Am simţit greutatea şi, în acelaşi timp, bucuria chemării - aceea de a nu mai fi doar al meu, ci dăruit lui Cristos şi oamenilor. Mi-am amintit de drumul parcurs, de momentele de îndoială, iar acum simt responsabilitatea de a sluji cu smerenie, iubire şi răbdare. Este un început, nu o încheiere, şi îl primesc cu recunoştinţă şi cu dorinţa sfântă de a fi vrednic." (pr. Laurenţiu Frâncu, OCarm.)

- "Nu este uşor să exprimi în cuvinte bucuriile care îţi marchează existenţa, iar momentul pe care l-am trăit în ziua hirotonirii dă mărturie despre acest adevăr. Chiar dacă am lăsat în urmă un timp formativ îndelungat, nu ne aflăm la capătul drumului, ci în faţa unui nou început. Isus a privit spre fragilitatea noastră şi a îmbrăţişat-o de la înălţimea Crucii sale, chemându-ne să fim misionari ai bucuriei. În faţa unei asemenea chemări, emoţiile care ne-au cuprins au fost profunde; totuşi, nu rămânem cu gândul doar la noi, ci îi purtăm în inimă şi pe toţi aceia pe care îi vom întâlni în noua noastră misiune." (pr. Daniel Mîrţ)

• Pentru Dieceza de Iaşi: pr. Dominic Brandiu (Lilieci), pr. Iosif-Eduard Budău (Valea Seacă), pr. Laurenţiu Diac (Bacău, Parohia "Înălţarea Sfintei Cruci"), pr. Ioachim Doboş (Horgeşti), pr. Alexandru Mârţ (Pildeşti), pr. Daniel Mîrţ (Pildeşti).

• Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali: pr. Gabriel-Ştefan Mureşan (Baia Mare), pr. Florin-Marian Nistor (Huta-Certeze, filiala Târşolţ).

• Pentru Ordinul Carmelitan: pr. Laurenţiu Frâncu (Faraoani).

• Pentru Congregaţia "Fiii Iubirii Milostive": pr. Alexandru-Cristinel Chiricheş (Luizi-Călugăra).