de pr. Iosif Dorcu
În partea de vest a Sloveniei, chiar lângă graniţa cu Italia, la doar 10 km de Gorizia, se află un mare şi important sanctuar, cunoscut sub numele de "Sveta Gora" ("Muntele Sfânt"), la o altitudine de 681 de metri. Cunoscut în Evul Mediu sub numele de "Skalnica", va căpăta noua denumire după apariţiile Sfintei Fecioare Maria din anul 1539. Încă din secolul al IX-lea exista aici o biserică, dar aceasta a fost distrusă de turci în anul 1470.
Tradiţia spune că în anul 1539, când zona era cuprinsă de ciumă şi război, unei păstoriţe din Grgar, Urąula Ferligoj, aici pe munte i-a apărut Sfânta Fecioară Maria, care i-a cerut să se construiască o biserică în acel loc. Fecioara a promis că aceia care se vor ruga aici vor primi haruri deosebite. Vizionara a fost aruncată într-o închisoare, dar imediat a fost eliberată în mod miraculos şi a fost găsită în rugăciune pe munte. A fost din nou arestată şi iarăşi a fost eliberată de Maica Domnului. Astfel i s-a dat credibilitate şi imediat poporul credincios, dar şi demnitari ai timpului au început să urce pe muntele Skalnica în pelerinaj. În anul următor, 1540, Hieronimus Attems, un comandant militar din Gorizia, a donat un teren din proprietatea sa, situată pe munte, pentru a se construi biserica. În timpul săpăturilor pentru temelie, s-a găsit o piatră pe care era inscripţionată prima parte a rugăciunii "Bucură-te, Marie", în limba latină, şi o statuie din bronz.
În anul 1542, are loc primul pelerinaj organizat, cu procesiunea ce pornea de pe malul râului Isonzo până sus pe munte.
În anul 1544, episcopul Egidio Falcetta, vicar general al Patriarhului de Aquileia, Marino Grimani, consacră noua biserică şi donează, ca dar al patriarhului, o icoană a Maicii Domnului. În anul 1565, regele Carol al V-lea de Habsburg numeşte custozi ai sanctuarului Sveta Gora călugări franciscani, refugiaţi din Bosnia. În anul 1717, Giorgio Francesco Marotti, episcopul de Pičan, cu acceptul Vaticanului, încoronează, în catedrala din Gorizia, icoana Maicii Domnului. Dar aveau să vină şi timpuri grele pentru sanctuar când, în anul 1786, împăratul Austriei, Iosif al II-lea, a interzis pelerinajele. Călugării au fost obligaţi să se refugieze în Italia, iar icoana a fost transferată în biserica din Salcano.
După şapte ani, prin contribuţia voluntară a credincioşilor, biserica a fost restaurată, iar la 29 septembrie 1793, icoana este reaşezată în sanctuar.
Călugării franciscani revin la Sveta Gora în anul 1901, la invitaţia arhiepiscopului de Gorizia, cardinalul Jakob Missia, dar în anul 1915, când Italia a declarat război Austriei, biserica a fost distrusă în totalitate. După război, arhiepiscopul de Gorizia, Francesco Sedej, cu un generos ajutor al credincioşilor din zonă, reuşeşte refacerea conventului şi a capelei, iar doi ani mai târziu, într-o procesiune solemnă la care au participat zeci de mii de credincioşi, icoana a fost adusă şi aşezată în noua capelă. În anul 1943, parohul de Grgar, considerând că icoana este în pericol, o duce într-o parohie şi va fi readusă definitiv abia la 8 aprilie 1951.
Icoana miraculoasă, donată de patriarhul de Aquileia, aşezată azi deasupra altarului, este opera pictorului Palma cel Bătrân şi datează din secolul al XIII-lea.
Biserica actuală, în stil neo-baroc, a fost edificată între anii 1924 şi 1928 după planurile arhitectului Silvano Barich, după modelul bazilicii din Aquileia, cu trei navate, cu lungimea de 72 de metri.
În anul 1992, Papa Ioan Paul al II-lea a cerut ca icoana să fie adusă la Gorizia şi în faţa ei a recitat un Rozariu pentru vocaţii, iar la 18 mai 1996 a vorbit, în prezenţa icoanei, tinerilor adunaţi pe aeroportul din Postojna. Sanctuarul a fost declarat "basilica minor" la 11 noiembrie 1906.
