de pr. Petru Ciobanu
Vorbindu-le, pe 10 mai 2025, cardinalilor, Papa Leon al XIV-lea a spus că diferite au fost motivele alegerii acestui nume, dar în principal a fost gândul său la Papa Leon al XIII-lea, a cărui biografie dorim să o prezentăm pe scurt în continuare, urmând ca ulterior să prezentăm legătura sa cu Biserica Catolică din România.
Leon al XIII-lea, pe numele său Vincenzo Gioacchino Raffaele Luigi Pecci, s-a născut la 2 martie 1810, la Carpineto, în regiunea Latium, într-o familie de mici nobili, al şaselea dintre cei şapte copii ai lui Domenico Lodovico Pecci şi Anna Francesca Prosperi Buzi. După studiile la Viterbo, a mers la Roma, învăţând la Colegiul Roman, Academia Nobililor Ecleziastici şi Universitatea "La Sapienza", obţinând licenţa în dreptul canonic şi civil. A fost hirotonit preot pe 31 decembrie 1837. Delegat papal la Benevento, apoi la Spoleto, iar din 1842 delegat apostolic la Perugia, a fost numit de Papa Grigore al XVI-lea arhiepiscop titular de Damiata, consacrarea primind-o pe 19 februarie 1843. Imediat i s-a încredinţat misiunea de nunţiu apostolic în Belgia, până când, la 19 ianuarie 1846, a fost numit arhiepiscop de Perugia. Creat cardinal de Papa Pius al IX-lea pe 19 decembrie 1853, a revenit în curia romană în anul 1877, fiind numit camerlengo al Sfintei Biserici Romane.
A fost ales urmaş al Sfântului Petru pe 20 februarie 1878, luându-şi numele de Leon, în amintirea Papei Leon al XII-lea. Încoronarea a avut loc în Capela Sixtină, pe 3 martie.
Cei 25 de ani de pontificat - al patrulea ca lungime - au fost marcaţi de continuarea opoziţiei faţă de Regatul Italiei prin acel non expedit ("nu este potrivit") prin care le interzicea catolicilor să participe la viaţa politică italiană. În faţa laicizării accentuate a societăţii, nici relaţiile cu alte state nu au fost lipsite de tensiuni, totuşi Leon al XIII-lea renunţând la intransigenţa lui Pius al IX-lea. În relaţiile cu Bisericile orientale a fost un promotor al apropierii de Roma şi al unirii cu Scaunul Apostolic, fiind primul care a folosit expresia "fraţi separaţi". A fost un promotor al studiilor filozofice tomiste prin enciclica Aeterni Patris din 4 august 1879, al studiilor biblice prin enciclica Providentissimus Deus din 18 noiembrie 1893, al cercetărilor istorice, fiind el cel care le-a deschis istoricilor de orice confesiune Arhivele Vaticane. A susţinut misiunile, înfiinţând mai multe dieceze şi ierarhii ecleziastice permanente în Scoţia, SUA, Africa de Nord, India şi Japonia. Dar cea mai importantă moştenire a Papei Leon al XIII-lea rămâne învăţătura socială a Bisericii, al cărei început a fost pus prin enciclica Rerum novarum din 15 mai 1891.
Pe plan spiritual, a fost un papă marian, dedicându-i Sfintei Fecioare şi Rozariului 11 dintre cele 86 de enciclice ale sale. Numeroase au fost beatificările şi canonizările din anii pontificatului lui Leon al XIII-lea, proclamându-i fericiţi şi sfinţi printre alţii pe Ioan Baptist de La Salle, Ludovic Maria Grignion de Monfort, Andrei Dung-Lac, Thomas Morus, Ioan Maria Vianney, Ioana d'Arc. Le-a atribuit titlul de învăţători ai Bisericii sfinţilor Ciril de Ierusalim, Ciril de Alexandria, Ioan Damaschinul şi Beda Venerabilul. Pe Sfântul Toma de Aquino l-a proclamat patron al universităţilor catolice, pe Sfântul Vincenţiu de Paul, patron al operelor catolice de caritate, pe Sfântul Ioan al lui Dumnezeu, patron al bolnavilor şi spitalelor, iar pe Sfântul Pascal Baylon, patron al congreselor şi al asociaţiilor euharistice.
Leon al XIII-lea a trecut la cele veşnice la 20 iulie 1903, la vârsta de 93 de ani, fiind înhumat mai întâi în Bazilica "Sfântul Petru", de unde, în octombrie 1924, rămăşiţele pământeşti i-au fost mutate în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", conform voinţei sale testamentare.
