Academia Tomistă

În Aula Magna a Institutului Teologic din Iaşi, marţi, 28 ianuarie, s-a desfăşurat tradiţionala Academie Tomistă cu titlul "Speranţa - puntea Sfântului Toma dintre pământ şi cer. Desăvârşirea sufletului prin speranţă", pregătită de colectivul anului II ca omagiu pentru acest mare teolog al Bisericii, dar, în acelaşi timp, încadrându-se în tematica Anului Jubiliar 2025 dedicat Speranţei. PS Petru Gherghel a oficiat Liturghia, îndemnând la urmarea modelului Sfântului Toma. Pr. Ştefan Socaciu a evidenţiat valoarea unei vieţi de sacrificiu. Academia a combinat o conferinţă despre viziunea Sfântului Toma asupra speranţei, subliniind rolul iubirii, cu un moment teatral despre căutarea speranţei. Evenimentul a marcat şi împlinirea a 800 de ani de la naşterea Sfântului Toma de Aquino.

Teambuilding pentru AC

La Pângăraţi (NT), membrii Consiliului Diecezan al Acţiunii Catolice "Sfântul Iosif" Iaşi, împreună cu asistenţii spirituali, au participat la un teambuilding axat pe tema "Puterea lui Împreună" în perioada 31 ianuarie - 2 februarie. Activităţile au inclus jocuri, comunicare, colaborare şi creativitate. Pr. Felix Roca a subliniat importanţa motivaţiei şi a reaprinderii speranţei, iar pr. Francisc Fărcăşel a evidenţiat importanţa credinţei. Vlad Ropotică a ajutat la analiza echipei, evidenţiind punctele forte şi cele de îmbunătăţit. Prin exerciţii practice, participanţii au redescoperit rolul lor şi importanţa valorilor comune. Evenimentul s-a încheiat cu hotărârea de a păstra şi transmite valorile esenţiale.

Augustinieni la Iaşi

Mănăstirea "Sfântul Augustin" a Congregaţiei "Părinţii Augustinieni Asumpţionişti" din Iaşi a fost inaugurată oficial pe 1 februarie. PS Petru Sescu a prezidat Sfânta Liturghie, concelebrând PS Petru Gherghel, pr. Fabien Lejeusne, superiorul provincial asumpţionist, şi alţi preoţi. Fondată în Franţa în 1845, congregaţia este prezentă în România din 1923, celebrând recent centenarul prezenţei sale. Situată pe strada Toma Cozma, nr. 46, mănăstirea găzduieşte patru fraţi şi se implică în activităţi precum primirea tinerilor, acompanierea studenţilor francofoni şi organizarea de conferinţe. Comunitatea asumpţionistă din Iaşi, alături de cea din Bucureşti, continuă astfel misiunea congregaţiei în România.

"(Re)actualizarea Speranţei"

Cursul "(Re)actualizarea Speranţei", dedicat tinerilor din Acţiunea Catolică, s-a desfăşurat între 7 şi 9 februarie, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT). Inspirat de cuvintele Papei Francisc, evenimentul a explorat modalităţi de a trăi şi a transmite speranţa. Programul a inclus Sfânta Liturghie, un joc de cunoaştere, formare cu pr. Bogdan-Emilian Balaşcă, OFMConv., mărturia lui Marius Balint, un joc de încredere, adoraţie, şi o seară recreativă. Au fost prezenţi pr. Felix Roca şi pr. Eduard Amariei. Duminică, pr. Felician Tiba a celebrat Liturghia, urmată de un atelier practic şi un moment de reflecţie.

Cu inimi deschise

Responsabilii zonali ai sectorului copii din Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" Iaşi au organizat cursul formativ: "Animatori după inima lui Isus - Puterea lui «Împreună»", cu motoul: "Toate le pot în cel care mă întăreşte" (Fil 4,13), la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, în perioada 14-16 februarie. Tinerii animatori au participat la activităţi menite să le dezvolte relaţiile cu copiii şi echipele lor. Programul a inclus momente de rugăciune conduse de pr. Gabriel Cocianga, o reflecţie asupra virtuţilor teologale cu pr. Felix Roca, asistentul spiritual general al AC, ateliere creative, dezbateri şi Liturghia celebrată de pr. Francisc Fărcăşel, asistent spiritual al sectorului adulţi. Cursul s-a încheiat cu discuţii despre protecţia copilului.

Misiuni populare

Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani a găzduit misiuni populare în perioada 6-9 februarie, avându-l ca predicator pe PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Părintele paroh Irinel-Iosif Iosub a mulţumit PS Petru pentru acceptarea invitaţiei. În centrul misiunilor s-a aflat inima milostivă a lui Isus, subliniindu-se importanţa Sfintei Spovezi şi a Sfintei Împărtăşanii. PS Petru Sescu a îndemnat credincioşii să fie "pelerini ai speranţei şi discipoli misionari". Părintele Irinel a mulţumit tuturor celor implicaţi, iar PS Petru şi-a exprimat bucuria de a fi prezent în satul natal.

Porţi deschise

Seminarul Mare Diecezan din Iaşi organizează Zilele Porţilor Deschise în perioada 7-9 martie, eveniment în timpul căruia tinerii de clasele a XI-a şi a XII-a, precum şi cei care au absolvit deja liceul vor avea posibilitatea să trăiască o experienţă vocaţională. Tema acestor zile va fi: "Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc" (cf. Is 40,31). Din program vor face parte întâlniri cu seminariştii, cu părintele rector, cu părinţii spirituali şi formatori, momente de destindere şi recreaţie, participarea la rugăciunea în comun, prezentarea Seminarului şi a capelei, vizitarea Iaşiului şi altele. Înscrierile se fac la pr. Cristian Bîrnat (0742/545218), la pr. Iosif Claudiu Doboş (0768/323133) sau prin e-mail la [email protected].

La 400 de ani

Anul acesta se împlinesc 400 de ani de la moartea Fericitului Ieremia Valahul. Cu acest prilej, fraţii capucini invită credincioşii la o serie de evenimente comemorative. Întrucât data de 5 martie, când a trecut la Domnul, coincide cu Miercurea Cenuşii, celebrarea solemnă va avea loc pe 4 martie, în Sanctuarul Diecezan "Fericitul Ieremia" din Oneşti. Sfânta Liturghie va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ, iar uleiul pentru candela votivă va fi oferit de Parohia "Sfântul Mihail" din Valea Mare. Pelerinajul, spovada, împărtăşania şi rugăciunile după intenţia Sfântului Părinte Papa oferă posibilitatea obţinerii indulgenţei plenare. Programul a inclus şi novena (23 februarie - 3 martie) şi triduum-ul (1-3 martie) dedicate Fericitului Ieremia.

Conferinţă

Universitatea "Al.I. Cuza" din Iaşi, în colaborare cu alte instituţii din România şi Bulgaria, organizează conferinţa internaţională "Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu", între 8 şi 11 mai. Evenimentul va reuni cercetători din diverse domenii pentru a explora contextul istoric, originile şi influenţele juridice şi religioase ale conciliului ecumenic. Conferinţa îşi propune să fie un spaţiu de reflecţie şi dialog interdisciplinar între istorie, drept şi teologie, reafirmând importanţa colaborării între aceste ştiinţe. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.ftrc.uaic.ro al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.

Exerciţii spirituale

- Comunitatea carmelită din Luncani organizează două serii de exerciţii spirituale pentru persoanele consacrate. La prima serie, între 20 şi 25 iulie, îndrumător va fi pr. Alexandru Olaru, OFMConv., cu tema: "«Tu eşti o persoană specială». Persoana consacrată în viziunea Papei Francisc", iar la a doua serie, între 25 şi 31 august, îndrumător va fi pr. Tiberio Scorrano, OCarm., cu tema: "«Voi lua de la voi inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne» (Ez 36,23-28). Inteligenţa artificială şi inteligenţa inimii". Înscrierea şi alte informaţii, prin e-mail: [email protected] sau la tel. 0234/206085.

- Conventul "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman organizează exerciţii spirituale biblice pentru laici şi persoane consacrate în perioada 27 iulie - 2 august, tema centrală fiind "Credinţa practică a comunităţii creştine primare", inspirată din Faptele Apostolilor 1-5. Predicator va fi pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv., care poate oferi informaţii suplimentare despre înscrieri la tel. 0763/193327.

Pentru familii

Printre activităţile Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din luna februarie se numără: "Duminica familiei" la Baraţi (2), Traian (BC) (9 şi 23) şi Vatra Dornei (16); întâlniri cu familii la Prăjeşti (7) şi Iaşi (9); la Centrul "Gaudium et Spes" Traian (NT) s-au desfăşurat o întâlnire prilejuită de sărbătoarea Sfântului Valentin (13), una cu persoanele văduve (23), întâlniri cu foştii participanţi la cursurile pentru logodnici din 2024 (1), din 2020 (8) şi din 2015 (15).

Din agenda episcopului Iosif Păuleţ

Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, în luna februarie, PS Iosif Păuleţ a făcut vizite pastorale în parohiile Somuşca (7-9), Tuta (14-16), Gherăeştii Noi (21-23) şi Vladnic (28 februarie - 2 martie). A celebrat Liturghii în catedrala din Iaşi la Ziua Mondială a Bolnavului şi la Tămăşeni, cu ocazia hramului secundar (11). A participat la două întruniri ale Consiliului episcopal (3 şi 26), la întâlnirea cu reprezentanţi ai Caritas Iaşi (18) şi la Consiliul profesoral la Institutul Teologic din Iaşi (24).

"Slujiţi Domnului cu bucurie"

Pe lângă evenimentele menţionate deja în acest număr al revistei, în luna februarie, PS Petru Sescu a celebrat Liturghii în Parohia Trebeş şi în filiala Pădureni (16), în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, la 74 de ani de la moartea preotului Dumitru Matei (21) şi la Săveni (28). A participat la două întruniri ale Consiliului episcopal (3 şi 26), la întâlnirea în catedrala nouă cu un grup de elevi aflaţi în programul Erasmus (13), la şedinţa de la Surorile Providenţei (20) şi la Consiliul profesoral la Institutul Teologic din Iaşi (24).