Pelerini la Jubileul Bolnavilor

Un grup de 36 de credincioşi din Dieceza de Iaşi, lucrători sanitari şi sociali, a participat la pelerinajul de la Roma dedicat Jubileului bolnavilor, în perioada 2-7 aprilie. Însoţiţi de pr. Mihai Galaţanu şi pr. Egidiu Condac, pelerinii au trecut prin Porţile Sfinte ale bazilicilor papale, au vizitat locuri sacre şi au participat la Sfânta Liturghie în Piaţa "Sfântul Petru". Papa Francisc i-a încurajat pe lucrătorii sanitari, amintindu-le de importanţa compasiunii şi a speranţei.

A 72-a minune recunoscută

Sanctuarul de la Lourdes a anunţat miercuri, 16 aprilie, recunoaşterea oficială a celei de-a 72-a minuni. Mons. Vincenzo Carmine Orofino, episcopul de Tursi-Lagonegro (Italia), a declarat vindecarea inexplicabilă din punct de vedere medical a Antoniettei Raco, care suferea de Scleroză Laterală Primară (SLP). În vârstă de 67 de ani, Antonietta s-a vindecat în 2009 în timpul unui pelerinaj la Lourdes. După ani de investigaţii medicale riguroase, Comitetul Medical Internaţional de la Lourdes a confirmat caracterul miraculos al vindecării, veste făcută publică şi la Lourdes de rectorul sanctuarului.

Pelerinaj la Schio şi Padova

Un grup de credincioşi din comunităţile româneşti din Ladispoli, Cesano di Roma şi Civitavecchia (Italia) au efectuat un pelerinaj la sanctuarele din Schio şi Padova, în zilele de 5 şi 6 aprilie, însoţiţi de pr. Isidor Mîrţ, organizatorul pelerinajului, şi de alţi preoţi. La Schio, pelerinii au vizitat sanctuarele "Maria dell'Amore" şi "Sfânta Iosefina Bakhita", unde a fost celebrată Sfânta Liturghie şi prezentată viaţa sfintei. La Padova, grupul a vizitat Sanctuarul "Sfântul Anton", participând la Liturghie şi meditând asupra importanţei cuvântului. Pelerinajul, desfăşurat într-o atmosferă de rugăciune şi fraternitate, a fost un timp de reînnoire spirituală şi de trăire a Anului Jubiliar al Speranţei.

Unitate în cercetăşie

Adunarea Generală a Reţelei SPES (cercetaşi catolici din Dieceza de Iaşi şi Arhidieceza de Bucureşti) s-a desfăşurat la Focşani sâmbătă, 29 martie. Lideri din opt centre locale au evaluat activităţile trecute, au ales noua echipă de responsabili şi au discutat perspectivele. Obiectivele strategice includ promovarea învăţăturilor creştine, dialogul ecumenic, formarea liderilor spirituali şi colaborarea între grupurile de cercetaşi catolici. Într-o atmosferă entuziastă, s-au lansat pregătirile pentru Campul aniversar de 35 de ani din 2026. Se doreşte o comuniune cât mai largă a tuturor centrelor de cercetaşi.