de pr. Cătălin Farcaş
În solemnitatea Rusaliilor, Biserica ne propune la lectura evangheliei un pasaj din capitolul al 14-lea din Evanghelia după Sfântul Ioan (14,15-16.23b-26). Textul face parte dintr-un şir de dialoguri pe care Isus le are cu unii dintre discipolii săi.
În cadrul răspunsurilor sale, Isus le face discipolilor patru promisiuni. Pentru început, Isus le promite că vor face lucruri la fel de mari sau chiar mai mari decât el dacă ei vor rămâne în iubirea lui (14,12). A doua promisiune este trimiterea unui "alt Mângâietor" (14,15-17). Într-un al treilea moment, Isus promite că nu-i va lăsa "orfani" (14,18), iar ultima este iubirea de care se vor bucura din partea Tatălui (dar şi a sa) dacă discipolii vor reuşi să fie fideli poruncilor (14,21.23-24). Textul nostru, aşadar, se încadrează în a doua şi a patra promisiune a lui Cristos.
Sunt multe de spus despre fiecare dintre textele menţionate mai sus; însă aş dori să mă opresc asupra unei scurte expresii folosite de Isus: "un alt Mângâietor" (allon parákleton în greacă). Este prima oară în Evanghelia după Sfântul Ioan când Isus foloseşte acest cuvânt: parákleton. Pentru a-l traduce în limba română s-a ales cuvântul "mângâietor" (mai ales datorită afilierii termenului grecesc cu verbul ebraic nhm - "a mângâia, a consola"); însă, analizat etimologic, acest termen se descoperă mult mai bogat în semnificaţii. Termenul grec este compus dintr-o prepoziţie (pará) şi un adjectiv verbal (kletos). Prima înseamnă (atunci când este folosită cu dativul şi cu acuzativul) "lângă, alături" (sau chiar "de-a lungul"). Adjectivul, în schimb, vine de la verbul kaleô şi înseamnă "chemat" (din această etimologie provine şi termenul de ad-vocatus folosit în textele latine). Etimologic, aşadar, suntem în faţa unui cuvânt care înseamnă "chemat lângă"; sau, într-o altă formă, "chemat (a sta, a fi) lângă". De ce este importantă această analiză etimologică? Deoarece contextul în care Isus vorbeşte este cel al pregătirii discipolilor pentru plecarea sa la Tatăl. Este contextul liturgic în care suntem şi noi: după Înălţarea lui Cristos la ceruri, prezenţa sa în mijlocul discipolilor continuă să fie garantată de lucrarea şi puterea Duhului Sfânt.
Cristos rămâne primul "chemat lângă", cel care prin activitatea sa mesianică a fost mereu lângă discipolii săi învăţându-i, încurajându-i, formându-i pentru viitoarele lor misiuni, revelându-le iubirea lui Dumnezeu-Tatăl pentru ei şi pentru lumea întreagă. După plecarea sa la ceruri, discipolii nu vor rămâne singuri, abandonaţi, deoarece "un alt Mângâietor" va fi trimis, Duhul Sfânt care va continua opera răscumpărătoare a lui Cristos şi va susţine Biserica până la împlinirea timpurilor. Duhul Sfânt devine, astfel, al doilea "chemat (a sta) lângă" discipoli şi lângă Biserica în formare, iar misiunea lui devine esenţială şi pentru împlinirea celorlalte trei promisiuni despre care am amintit la început: prin puterea Duhului Sfânt discipolii vor reuşi să facă lucruri minunate în opera lor de evanghelizare; Duhul Sfânt îi va ajuta să nu uite că au un Tată Ceresc, că nu sunt orfani; şi nu în ultimul rând, Duhul Sfânt îi va ajuta să rămână mereu în iubirea Tatălui, să trăiască mereu în lumina dublei porunci a iubirii revelată şi enunţată de către Cristos.
Duhul Sfânt este cel "chemat (a fi) lângă"; însă solemnitatea Rusaliilor ne aminteşte că trebuie să fim noi cei care îl cheamă, cei care îi invocă prezenţa în viaţa noastră de credinţă şi în lume prin rugăciune şi prin celebrarea sacramentelor. Să nu uităm astfel că nu suntem singuri, ci alături de noi este mereu un Dumnezeu-chemat care prin prezenţa sa devine şi Mângâietor.
